Remarkable

Favorite Moment of the Day

2011-11-05T02:13:00.000-07:00

"Sometimes I go to sleep thinking of the next morning’s hot coffee in my customary white paper cup. The anticipation makes the sheets seem softer. In my life, I am between landmarks: after childhood, before a book, before marriage and children, all potential. I’ve heard the gambler’s rush isn’t in losing or winning, but the interval between playing and knowing. Coffee is my ritual, my interval, the luminous place between now and what’s next, more arc than landing. It is ubiquitous and legal, solitary and communal. In the morning, when I take a sip, space opens between the molecules; voices and clatter in the café separate into bright, tonal bands. My mind fans open. Fireflies blink in my torso. I take it to go, so I can drink and walk alone in the cool air under the trees on 12th street on my way to work. I savor each sip after the scorch has dissipated, before the cup is loose and lukewarm like a hand in mine".

Lisa Brennan Jobs

Curățenia de toamnă

2011-10-09T01:46:00.000-07:00

Dacă aș putea, mi-ar place să găsesc o pivniță, mare de tot, într-o casă aflată la capătul lumii, și aș începe să o umplu cu oameni. Dar nu orice fel oameni. Oameni aleși.

Aș începe prin a-i aduna pe toți cei care trăiesc la căldura certitudinii le știu pe toate și că adevărul lor scoate din joc orice alte adevăruri; pe toți cei care au văzut tot și care sunt mult prea blazați pentru a mai putea fi impresionați... de orice. Aș aduna toți veșnic nemulțumiții, toți leneșii, toți cei pentru care cea mai frecventă îmbrățișare vine din partea cuvântului "Nu" sau "Nu se poate".

Le-aș mai face loc acolo și tuturor celor lipsiți de orice fel de inițiative, care așteaptă să cadă totul din cer și se complac într-o perpetuă relaxare. I-aș alătura pe toți cei care nu au eșuat niciodată pentru simplul motiv că nu au încercat nimic niciodată, și asta fiindcă, oricum, "ar fi nașpa". Pe toți cei care se amăgesc zicându-și că ei NU sunt pesimiști și reactivi, ci doar "realiști". Pe toți cei care își justifică complexele lor prezente cu portofoliul de eșecuri și deziluzii trecute.

I-aș înghesui acolo și pe toți cei crescuți de lupi în singurătate, care nu își exprimă nici o părere publică despre nimeni și nimic, întrucât "cred în diplomație", însă știu tot despre toți. Pe toți aceia care excelează, dar doar atunci când planetele sunt aliniate și, mai ales, în limitele cercului lor social strâmt. Pe toți cei care își măsoară fiecare cuvânt, cu toate că în ceea ce-i privește, concluziile sunt, și au fost mereu, bine așezate în câte un sertar a lor.

Aș deschide ușa pivniței și i-aș închide acolo pe toți să conviețuiască împreună. Și nu, nu aș face-o în virtutea vreunui act nobil.

Aș face-o pentru simplul motiv că se merită reciproc.

Azi.

2011-07-19T15:08:00.000-07:00

Fetele de 16 ani din ziua de azi se visează Serena sau Blair, sunt pasionate de fotografie (de aceea care le portretizează, se înțelege), găsesc pe Tumblr poze cu citate erotice de-ale lui Woody Allen, pleacă în vacanță cu părinții în Grecia și apoi în Italia "cu fetele", postează pe Facebook ce au făcut în "pauza mare" și se plâng după o seară "nebună" în oraș că "hainele mele miros a suc de mere".

Fetelor, vă doresc să nu fiți niciodată nevoite să creșteți ca Făt-Frumos.
Cât despre mine.. e destul de clar, am îmbătrânit.

Împreună

2011-06-28T12:36:00.001-07:00

Împreună
Originally uploaded by Raluca Munteanu

**apologies but this will be in Romanian**

Totul a pornit de la o idee: euraluca.blogspot.com/2010/02/simplu-dar-complicat.html

În ultimul an am lucrat la un proiect foarte drag mie, și anume o expoziție comemorativă de fotografie a tatălui meu (Dan Munteanu). Vernisajul (și totodată încununarea acestui "proiect") va avea loc pe data de 9 iulie, ora 19:00, la Biblioteca Austria.

M-aș bucura să ne vedem acolo :)

Expoziția va fi vernisată de câțiva dintre cei mai apropiați prieteni de-ai lui Dan și va fi urmată de un cocktail.

Dacă aveți orice fel de nelămuriri cu privință la acest eveniment, puteți să îmi scrieți pe raluca.munteanu@gmail.com

Vă aștept cu drag,
Raluca

Ignorance is bliss.

2011-05-15T02:07:00.000-07:00

One day it started raining,
and it didn't quit for four months.
           
We've been through every
kind of rain there is.

Little bitty stinging rain
and big old fat rain,

rain that flew in sideways,
and sometimes rain even seemed
           
to come straight up from underneath.
           
Shoot, it even rained at night.

...

This one day,
we was out walking like always,
           
and then, just like that,
somebody turned off the rain,
           
and the sun come out.

(Forrest Gump, full transcript here)

Obama's Osama speech

2011-05-02T12:35:00.000-07:00

Nu am să intru în dezbateri politice. Nu. Dimpotrivă, vreau să vă propun să faceți abstracție de semnificația istorică pe care o are moartea lui Osama Bin Laden (dacă acest lucru este, de altfel, posibil) și vă îndemn să urmăriți doar armonia discursului de mai jos.

It was nearly 10 years ago that a bright September day was darkened by the worst attack on the American people in our history. The images of 9/11 are seared into our national memory -- hijacked planes cutting through a cloudless September sky; the Twin Towers collapsing to the ground; black smoke billowing up from the Pentagon; the wreckage of Flight 93 in Shanksville, Pennsylvania
...

And yet we know that the worst images are those that were unseen to the world. The empty seat at the dinner table. Children who were forced to grow up without their mother or their father. Parents who would never know the feeling of their child’s embrace. Nearly 3,000 citizens taken from us, leaving a gaping hole in our hearts
....

After nearly 10 years of service, struggle, and sacrifice, we know well the costs of war. These efforts weigh on me every time I, as Commander-in-Chief, have to sign a letter to a family that has lost a loved one, or look into the eyes of a service member who’s been gravely wounded.

Versiunea integrală a sa poate fi citită aici.

How to market yourself

2011-03-20T13:17:00.000-07:00

Sâmbătă am ținut un training la câțiva studenți de la Marketing/ Comunicare și Relații publice interesați să plece într-un stagiu de practică în altă țară. Cei din AIESEC mi-au spus că pot vorbi despre orice subiect doresc, atâta vreme cât are legătură cu tema "Marketing". Practic, mi-au zis că pot vorbi despre orice :)

Știam că nivelul de cunoștințe nu avea să fie unul unitar, prin urmare am decis să prezint noțiuni foarte elementare, asezonate însă cu multe exemple practice.

Întrucât știu că mulți dintre cei care au fost vor da search pe Google cu numele meu și vor ajunge inevitabil pe acest blog, am uploadat aici prezentarea .. care însă bineînțeles, nu are nici un sens fără farmecul meu personal :)

How to market yourself on Prezi

Enjoy.

Niște chestiuni de bun simț.

2011-03-06T12:54:00.000-08:00

Dragi speakeri de pretutindeni,

NU vreau să știu cât timp ați petrecut lucrând la prezentarea voastră. Uite-așa, nu vreau să știu. Nu-mi spuneți că ați finalizat-o chiar 'mai-nainte', nici că 'ați mai lucrat la ea pe tren', și în nici un caz, ÎN NICI UN CAZ, că ați mai adăugat niște virgule și diacritice după gust, în lobby-ul hotelului.

Dacă țineți neapărat să-mi împărtășiți astfel de detalii, atunci vă rog să mă mințiți. Spuneți-mi că ați petrecut ore, zile întregi chiar, gândindu-vă la acele doar 20 de minute petrecute în fața mea. AȘA de mult contez eu pentru voi. Spuneți-mi că v-ați rupt din timpul de citit cărți, vizionat filme, de rendez-vous-uri.. că ați investit efort, timp și energie în acea prezentare, nu că 'tocmai' ați terminat ultimul slide.

N-am să vă respect mai mult dacă voi ști că ați 'livrat' pe ultima sută de metri.

Vă rog eu mult, amăgiți-mă.

Cu drag,
O părticică mică mică din publicul vostru

Ladies and gentlemen, it's a wrap!

2010-12-31T11:08:00.000-08:00

Well, 2010 was not an easy year. Not a bad year, but for sure not an easy one. Whatever, it's all water under the bridge :)

Let's put aside for a moment the failures and accomplishments bullet lists everyone is so keen on doing these days, and simply say cheers to 2011 and more important, cheers to all the smiles and fun moments that await us!

Because I am telling you, there are indeed booming times ahead.

Happy New Year, dear friends!

Fundația Comunitară Iași

2010-10-11T14:05:00.000-07:00

De data aceasta vă scriu în legătură cu o altă inițiativă care mie personal îmi este foarte dragă, mai mult socială și mult mai puțin publicitară :)

Cu ceva timp în urmă, am avut oportunitatea de a mă alătura demersului unor buni prieteni de a pune bazele echipei grupului de inițiativă Fundația Comunitară Iași. În caz că poate nu sunteți familiarizați cu acest termen, fundaţiile comunitare reprezintă organizaţii care atrag fonduri din donaţii de la persoane fizice şi juridice dintr-o anumită arie geografică şi le distribuie către cauze caritabile, din aceeaşi regiune, pentru dezvoltarea acesteia. Ele stimulează motivaţia, cooperarea şi participarea locală.

Același scop va avea și Fundația Comunitară Iași: crearea unui cadru organizat şi transparent pentru atragerea şi distribuirea de resurse în scopul dezvoltării Iaşului din punct de vedere social, cultural şi urbanistic. Iniţiativa noastră face parte dintr-un proiect al Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare din Cluj care ne oferă consultanţă specializată şi un sprijin financiar de 30 000 lei, sprijin valabil DOAR în condițiile în care grupul de inițiativă va atrage aceleași sume din comunitate.

La momentul actual lucrăm la un site nou, a fost deja recrutat un director executiv și format un consiliu director. Aceștia din urma vor prelua conducerea fundatiei, odata ce grupul de initiativa va fi finalizat inființarea sa. La nivel financiar, din totalul sume de 30 000 RON am reușit până acum să strângem 2000 RON, de la 20 de persoane diferite și o sumă de 3400 RON de la 4 persoane juridice/ instituții.

Întrucât știu că Iașul are un loc special în inima multor dintre voi, aș dori să lansez un apel tuturor celor care doresc să susțină această inițiativă. Oricine are disponibilitatea de a-și aduce orice fel de aport în strângerea restului de sumă necesare înființării acestei fundații (fie prin donații sau promovarea inițiativei), este invitat să ne contacteze. Orice ajutor este binevenit și nici un ajutor nu este prea mic :)

Îți pasă de Iași? Ei bine, acum te poți implica.

Articol despre nimic.

2010-09-27T13:19:00.000-07:00

Mouse - click dreapta. New document - open. Mă uit la pagina albă din faţă, inspir adânc şi încep să scriu. Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl am atunci când mă uit la un document gol. Chit că au extensii diferite, toate'mi provoacă aceeaşi senzaţie.

Şi de asemenea, nimic nu se compară cu acel email pe care îl scriu după multă vreme de tăcere. Acel email în care nu îmi găsesc cuvintele, în care mă fâstâcesc, ezit şi e mai mult back decât space. Ca şi acum, de altfel.

În ultima perioada de tăcere pe acest blog, am tot încercat să învăţ să fiu la obiect. Educația mea profesională este construită pe ideea de a nu irosi timpul altora. Mi s-a spus că nu ar trebui să mai scriu de acum la persoana întâi, într'un stil copilăresc, simplu, ci să îmi aleg cuvintele cu mai multă chibzuință. Îmi tot spun că de acum am crescut, că ar trebui să fiu mai formală, mai bătăuşă, să zâmbesc mai puţin şi mai reţinut, să alerg mai mult, să mă odihnesc tot mai rar şi să am multe răspunsuri, mai ales înainte ca întrebarea să fie pusă.

Ciudat, însă în ultimii ani, pe măsură ce mă izbeam de lucruri noi, simţeam o şi mai mare dorinţă de a spune "nu ştiu", în speranţa că voi fi astfel mai puţin "om mare". Iar pe măsură ce găseam răspunsuri, tot mai multe întrebări apăreau, încăpăţânate parcă a mă condamna la o fugă perpetuă.

Just keep waiting. No one is all evil.

2010-09-24T05:34:00.000-07:00

A short bio of Randy Pausch here.

Degeaba

2010-08-18T01:13:00.000-07:00

Două evenimente, aceeași seară.

Ne pregăteam să plecăm la alergat. În timp ce schimbam ultimele vorbe , un cuplu cobora agale, dinspre Parcul Copou. Domnul, destul de distins de felul lui, s-a apropiat spre noi și ne'a spus cu o voce calmă:

Nu vă supărați, dacă tot mai stați de vorbă câteva minute, nu mai bine închideți motorul de la mașina? Știți, poluează mediul..

Am rămas fără glas. Așa cum a spus un bun prieten, au venit vremurile acestor replici și în România. Ne'am simțit rușinați de noi, dar mândri de ei. Am închis motorul imediat. După două minute am plecat.

În aceeași Românie, ceva mai târziu.

De obicei, alerg pe stadion, aceasta fiind locația care se pare că se înțelege cel mai bine cu genunchii mei. Ca orice activitate în sine, ea are rutina ei: cumpărat apă de la chioșcul din față, ture de încălzire, antrenament și exerciții de finalizare. Ca orice altă locație, sunt cam aceiași oameni mereu. Pe stadion, sunt două secțiuni, firește: cea de piste de alergat și gazonul efectiv. Este cunoscut de către cei care vin să facă sport aici faptul că acesta din urmă nu poate fi binecuvântat decât de pașii marii echipe Politehnica Iași. Gardieni strașnici pândesc orice persoană care îndrăznește să atingă în vreun fel gazonul, fie că este chiar și doar pentru a pune capul atunci când își fac exercițiile abdominale. Și, în final, nu e nimic de învinuit, este o regulă nescrisă pe care toată lumea o ia ca atare. Și o acceptă.

Seara trecută, ca în oricare alta, în aceeași Românie în care unele persoane își mai bat capul să aducă un strop de schimbare în bine, alți oameni la fel de civilizați alergau în mod disciplinat pe pistele de alergat. Diferența de această dată era faptul că separat de ei printr'o bandă, PE gazon, alerga liniștit domnul primar Gheorghe Nichita. Da, același gazon pe care noi, oameni de rând, nu avem voie să punem nici capul, el acum îl călca în picioare. Pentru că, în final, e gazonul lui, nu?

Mă uitam și pur și simplu nu am înțeles rostul acelui gest de sfidare. Nici măcar nu e comod să alergi pe iarbă.

Tot peisajul mi s'a părut că a căpătat veileități artistice demne de comentarii literare, cu banda de plastic drept personaj principal, ce separa acum nu doar gazonul de pistele de alergat cât și două lumi diferite. Iar în timp ce mintea'mi nu contenea să abereze, în interior, sentimentul de mândrie și bucurie adus de observația primită mai devreme s'a topit brusc în amărăciunea cuvântului 'degeaba'.

Au fost cei mai nervoși cinci kilometri pe care i'am alergat până acum.

Contradicții în termeni

2010-07-09T00:37:00.000-07:00

"Îmi poți te rog recomanda o firmă de curierat rapid internațională ieftină ?"

"Aș vrea și eu un website, însă unul mai simplu.. să fie cam ca un magazin online, unde lumea să poată vizualiza și comanda produse.."

Deci, e bine.

2010-07-05T00:40:00.000-07:00

Am citit și eu prezentarea strategiei realizată pentru brandul turistic al României. Vă recomand o analiză pe text, cu atât mai mult dacă lucrați în domeniul comunicării.

Vorba lui Brăduț, care deși nu a fost acolo intuiește bine, nu era de mers nici la covrigăria din colț cu o astfel de prezentare.

Și, after all that babbling, cum e cu brandul ăla nou de țară? Păi concluzia este că...wait for it, wait for it.. România e cu nature'ul, cu unique culture'ul și cu explore'ul.

You didn't see that coming, huh? I know, it's just simply surprising.

My 100th article: note to your self

2010-06-23T02:02:00.001-07:00

Avoid getting tired of things not going right as rain. There is life after the death by a thousand cuts;
Remember that there are very few things in life that a glass of red wine (or single malt whiskey) can't fix;
Winning the crowd might seem easy. Winning the upper 10% however, is a long row to hoe. Always aim for that, otherwise you'll just be another glory hound that had its (one) day;
Accept that there will always be people you'll rub up the wrong way. One can never be everyone's cup of tea. Deal with it, accept it and move on;
Accept that you'll always make mistakes that cannot be fixed nor undone. Embrace your imperfection. Forgiveness is sometimes in the lap of gods and will come, eventually.. if not, well.. there wasn't much there to begin with;
Be sociable, rather than just human friendly. The ones that are able to see beyond what meets the eye will spot your true nature anyway;

Forgive, but do a better job with the forgetting part. Stop being the jury, judge and executioner. For a change;
Always keep in mind that the head that wears the crown lies uneasy and that one should "..meet with Triumph and Disaster, and treat those two impostors just the same";
Smile, it does confuse people. Check, never assume;
Deliver the goods and do your share. Otherwise, everything will just run into the sand;
Some friendships are just not meant to be. People come and go. You'll learn that not everyone is your kindred spirit, especially while familiarity breeds contempt;
When in doubt and desperately searching for solutions, the simple idea of playing it fair might just do the trick and save the day. Trust your conscience that usually, needs no accuser;
People who live in glass houses shouldn't throw stones. And not saying it out loud but only in your thoughts, still counts as throwing stones;
Enjoy the comfort brought by the idea that there are fairweather friends but no fairweather familly.

Love is our resistance.

Later edit: Al 100-lea articol sau, după cum mi-a spus cineva, un fel de... "sumă a tot ceea ce cred eu că e bine, frumos, pozitiv, constructiv. Tot ceea ce-mi spun spun și acum vă spun și vouă, ca să vă spuneți la rândul vostru, chiar dacă știu că regulile după care funcționez eu nu pot fi potrivite pentru toți ceilalți, dar nimeni nu-mi poate răpi speranța.."

Expoziție de fotografie

2010-06-14T23:31:00.000-07:00

Mergeți. Merită.

Stages of a photographer

2010-06-08T02:30:00.000-07:00

Very true.
Conclusion: dammit, I suck.

Via

Joyfully workin' since the 1980s

2010-04-20T01:24:00.000-07:00

În această dimineață am realizat de unde mi se trage mie "credința" în conceptul de joyfully workin', concept pe care unii prieteni nu mi l'au înțeles nici până acum. Am primit chiar recomandări de a'l patenta, cu toate că abia atunci nu știu cum mi'ar interpreta lumea viziunea cu privință la dilema (de acum prea cotidiană) work vs life.

Revenind. Azi am descoperit, de fapt, că Mary Poppins (idolul meu până pe la 6 ani) a fost cea care a pus problema cel mai bine.

In every job that must be done, there is an element of fun. You find the fun and snap! the job's a game.

And every job you undertake becomes a piece of cake

Dacă ar fi să descriu mecanismul meu de funcționare, cred că acest link ar valora cam cât o mie de cuvinte. Voioșia dă un gust mai bun oricărei rețete.

Acum, mi'e teamă să mă gândesc ce am mai "prins" și de la celălalt idol din copilăria mea. Aș avea de ales între pasiunea ei pentru Ungaria, dorința de a'și realiza un mic zoo în grădină sau dificultatea ei de a se integra în societate.

Grea decizie.

Communicating right the right message

2010-04-09T02:31:00.000-07:00

Random talk.

Third party towards me and Suzana: Oh, I see.. so you girls were like in the cool group or something, right?
Suzana: No no no no.. we were not IN the cool group. We were THE cool group. Not IN, but THE. Mind the language, please.

Funny.

Is your life just one big RPG?

2010-03-31T01:03:00.000-07:00

Brilliant.

Wii Games - E3 2010 - Guitar Hero 5

Find more about RPGs here.

The missing piece

2010-03-17T05:27:00.000-07:00

Sometimes, these short and simple books with a few words on each page have more meaning than a 400-page novel.

Here's The missing piece Meets the Big O.

Or, if you're too lazy to clickclickclick, here's the video version of the same thing:

True story. Enjoy.

Via my dear Mihachu.

Din categoria rarităţi

2010-03-03T05:04:00.000-08:00

Aseară nu puteam să îmi scot din cap gândul că eu trebuie să fi fost un copil foarte enervant. Genul ăla care îşi stresează părinţii cu aproximativ un milion de întrebări şi nu îşi găseşte odihna până când nu obţine un răspuns. Da, unii ar spune că am descoperit foarte timpuriu cuvântul "ambiţie" în dicţionar.

Din întreaga istorie a dilemelor "De ce este cerul albastru şi iarba verde", îmi aduc aminte de un obicei specific pe care îl aveam când eram mică. Puneam o mulţime de întrebări cu privinţă la acţiunea filmelor pe care le vizionam. Pentru clarificarea eventualelor nedumeriri sau .. pentru că pur şi simplu trebuia să ştiu :)

Mai exact, îţi puneam ţie o mulţime de întrebări. Da, ţie, o persoană care urmărea mereu filmele în linişte şi destesta profund orice fel de deranj. O persoană care era tăcută chiar şi atunci când vorbea. Chit că, între noi fiind vorba, uneori vorbeai destul de mult.. :)

Puneam toooooot felul de întrebări. Ştii cum au copiii o faţă mai serioasă atunci când chiar au o dilemă? Îmi amintesc că dura câteva momente până când îmi răspundeai, ca şi cum te'aş fi trezit dintr'un vis. Te enervam puţin, dar răspunsul venea mereu. Şi deşi era de multe ori scurt sau poate inutil, cumva îmi aducea mereu lumină. M'ai obişnuit să cred că orice întrebare are un răspuns, fie el bun sau rău.

După mai mult de 15 ani, mă regăsesc având acelaşi obicei. Punând întrebări (bine, poate uşor mai complexe decât erau atunci :)), însă cu aceeaşi expresie uşor nemulţumită de "trebuie să ştiu" pe faţă. One of the things that makes me, me... I guess.

Acum nu mai eşti tu cel pe care îl întreb. Răspunsurile însă continuă să vină. Uneori le găsesc singură, alteori mi le mai arată cineva cu degetul. Uneori sunt banale, alteori complicate dar foarte bine explicate. Indiferent de natura lor, răspunsurile continuă să vină.

M'ai obişnuit să le caut.

Afişe şi anunţuri

2010-02-25T06:30:00.000-08:00

Din categoria Ralucomandări, m'am gândit să vă fac program pentru marţea care vine, adică aia datată cu 2 martie 2010.

Ce se întâmplă, mai exact, începând cu ora 18:00:

A 41a întrevedere a Clubului Fotografilor din Iaşi

**Accesul în Sala "Diotima" este permis doar persoanelor care fac parte din Clubul Fotografilor

Expoziţia de fotografie "Frânturi alb negru" semnată Cristian Bălţătescu

* vernisaj: marti 2 martie 2010, ora 19.30, Galeria "Labirint" (b-dul Carol I, Parcul Copou)

Expoziţia de fotografie "Vederi din Germania"

* vernisaj: 2 martie, ora 20.00 * Galeria "La Gard" (Parcul Copou, b-dul Carol I)

Ştiu că nu prea'i de ieşit pe vremea asta din casă, dar ce nu facem noi pentru artă? :)

Despre discursuri şi mesaje cheie

2010-02-22T16:05:00.001-08:00

Discursul lui Victor Ponta de la congresul PSD a fost, cred, unul dintre cel mai bine construite discursuri politice pe care le'am auzit în ultima vreme. Transmite ideea Am venit aici ca să câştig, ceea ce nu pot afirma şi despre discursul lui Mircea Geoană, care a menţionat în mod repetat eventualitatea unui eşec (Atitudine de neexplicat, după părerea mea. Ce s'a întâmplat cu vorba aia: Failure is not an option?!).

E un discurs convingător, coerent, ce setează aşteptările audienţei de la bun început iar mesajele cheie sunt bine evidenţiate şi uşor de reţinut. Îşi laudă mentorii de o manieră elegantă însă nu aruncă cu noroi în liderii actuali. Dimpotrivă, replica Aş vrea să îi mulţumesc domnului Geoană devine aproape un laitmotiv. Acordă credit la celelalte organizaţii PSD şi subliniază prin exemple concrete rezultatele privind implicarea sa activă în viaţa de partid (Am încercat fiecărui judeţ să îi dau locul pe care îl merită). Atacă în mod ferm celelalte partide iar ideea de a jura pe un decalog recomandat de un sociolog (de fapt, fictiv), mi s'a părut genială. Discursul face apel la unitate, stabilitate şi are, fireşte, şi o notă sentimentală prin clasica, de acum, ridicare în slăvi a lui Iliescu. Din punct de vedere al construcţie, cam are de toate şi este foarte echilibrat.

Domnule Năstase, ce'i al dumneavoastră e pus deoparte, l'aţi învăţat bine :)

Signs

2010-02-19T04:56:00.001-08:00

It's yesterday news, but will always be a today's smile.

Winner at Cannes Lions 2009. Created by Publicis Mojo and @RadicalMedia. The purpose of the video was to reposition Schweppes as a grown-up beverage for sophisticated urban consumers. The short movie was part of an online film festival.

You can read more about its impact here.

Să mai povestim puţin

2010-02-17T08:16:00.000-08:00

Chestii faine care s'au petrecut marţi la Clubul Fotografilor. În ordine cronologică, să nu supărăm pe nimeni şi pe scurt, că şi'aşa vorbim prea mult:

S'a discutat (de bine) despre Annie Leibovitz. Sperăm noi că are măcar unu doi fani în plus, după seara de ieri. Filmuleţul prezentat poate fi găsit mai jos:

Annie Leibovitz from Raluca Munteanu on Vimeo.

Iulia Chiraş ne'a delectat cu o prezentare a portofoliului fotografic personal;
Am vorbit despre Cologne Pride 2009, drept dovadă imaginile de mai jos:

Cologne Pride from Raluca Munteanu on Vimeo.

Last, but far from being least, am participat la vernisajul expoziţiei lui Iulian Ciobănaşu: South east China. Sincer, nu ştiu ce v'ar scuza să nu reuşiţi să ajungeţi până pe 28 februarie, să aruncaţi o privire la fotografiile prezentate acolo :)

Lots of congratz Iulian! Te găsesc direct răspunzător pentru dorul de ducă ce mi l'ai cauzat, să ştii :) Nu'mi rămâne decât să îţi urez: Gong Xi Fa Cai!

Drept la ţintă

2010-02-10T04:45:00.000-08:00

Random marketing talk.

Eu: "Păi dacă poziţionezi evenimentul în felul acesta, s'ar putea să îi excluzi pe ăia sub 25 de ani... Adică ştii la care dintre ei mă refer.. fetiţele alea care se gătesc o grămadă şi ies în oraş ca să fie văzute."
Suzana: "ASTA e definiţia ta a grupului below 25?!"

Funny.

In one word: Apple

2010-02-05T10:10:00.000-08:00

This is just a great, beautiful, amazing, unbelievable, great, gorgeous, incredible, amazing phenoooooomenal video about the great, beautiful, amazing, unbelievable, great, gorgeous, incredible, amazing, phenoooooomenal last week's iPad presentation:

Apple Marketing - they should really put this term in the dictionaries.

via snark hunting

Clar

2010-02-03T09:21:00.001-08:00

Culmea personal branding'ului (bine făcut): să nu aibă habar nimeni cu ce anume te ocupi, dar să aibă cu toţii siguranţa că oricum, orice ai face, faci bine.

Some more funny personal branding cartoons here.

Unii pot

2010-02-02T14:02:00.000-08:00

Trebuie să scriu acum, cât îmi e proaspăt în cap.

Dacă aveţi timp zilele acestea, vă recomand cu căldură să mergeţi să vedeţi, la Casa de Cultură Mihai Ursachi, expoziţia Lumea Largă, semnată Mircea Struţeanu. Un tip foarte interesant, şi nu, nu sunt nici pe departe singura care a observat acest lucru. Am tot respectul pentru el şi, la o adică, jucăuş vorbind, îl chiar invidiez pentru câte a reuşit să vadă. Sau, mai exact, pentru ce bucată din lume a reuşit să vadă.

Chiar dacă imaginile lui nu prea au nevoie de cuvinte, Mircea a avut bunăvoinţa de a ne spune şi povestea din spatele acestui proiect, în cadrul întâlnirii Clubului Fotografilor din Iaşi din această seară. Ne'a povestit despre cum a fost el prin China, India, Nepal, Tibet, Vietnam, Laos, Thailanda sau Malaysia, despre cum a dormit în deşertul Gobi, despre cum a obţinut (măcar) o parte din bani ca şi finanţare pentru aceste 8 luni, despre cum a călărit cămile, despre cum era să îşi piardă aparatul de fotografiat, despre cum a convins oameni de pe stradă să stea la poze chiar dacă nu le vorbea limba, despre cum a mâncat şobolani (bine, erau cumva gătiţi, dar mai contează?), despre cum e instructor de căţărat şi în timpul liber face snowboarding, despre... multe.

Şi, în final, după ce am ascultat aventuri care l'ar face până şi pe Jules Verne să roşească, a urmat partea cea mai bună: Măi, şi tu până la urmă.. câţi ani ai? Păi.. 25. Şi uite'aşa, vorba regizorului, restu' se făcu tăcere.

Chiar nu are sens să vă povestesc eu mai multe. Mergeţi şi vedeţi singuri.

Mircea, ştii vorba aia.. Când am să cresc mare, vreau să fiu ca tine :) îţi urez ca această experienţă să fie doar începutul unui lung şir de călătorii, cel puţin la fel de palpitante, dacă nu şi mai şi. Sper doar ca (şi aici, eu mai presus de toţi, ştiu ce zic), de fiecare dată, fie că e dupa 6 luni, 8 luni sau chiar un an, să te întorci înapoi acasă.

Închei cu acest gând.

Simplu, dar complicat

2010-02-01T04:16:00.000-08:00

Nu aş putea să dau mereu argumente concrete pentru deciziile pe care le iau. Uneori, unele lucruri.. just feel right. Uneori am dreptate, alteori mă înşel. Mă enervează groaznic să greşesc (oricare ar fi motivul), însă mereu mi'am asumat rezultatul.

Astăzi, am luat decizia de a duce la bun sfârşit un proiect (cred că aş putea să mă hazardez în a'l numi artistic) cu a cărui idee cochetez de foarte mult timp. O încercare, cu ajutorul căreia nu ştiu dacă voi deveni un artist mai bun, însă sper cu siguranţă să mă ajute în a devini un om mai bun. Începând de astăzi, am fix un an și jumătate pentru a realiza ceva pe cât de personal, pe atât de complicat.

Şi totuşi .. E ca atunci când scrii şi toate virgulele par să stea fix unde trebuie, fără nici cel mai mic efort. E ca atunci când prezinţi şi cuvintele vin de la sine. E ca atunci când stai de vorbă cu cineva pentru prima dată şi ai senzaţia că vă ştiţi dintodeauna. E tăcerea comfortabilă dintre doi oameni. E familiaritatea pe care o ai cu cel mai bun prieten, pe care oricât de rar l'ai vedea, de fiecare dată e ca şi cum l'ai văzut ieri. E ca atunci când eşti atât de entuziasmat de o idee, încât pur şi simplu nu poţi vorbi despre altceva. E ca atunci când timiditatea păleşte.

Nimic nu se compară cu sentimentul că ai luat decizia corectă.

Nothing beats the real thing

2010-01-30T07:30:00.000-08:00

Înainte de a'mi începe monologul, menţionez faptul că I'm a strong believer al faptului că nici un fel de Yahoo Messenger, Skype, MSN, Facebook va bate VREODATĂ viaţa reală. Nothing beats the real thing. În virtutea acestei idei, mi'amintesc de Bogdan Naumovici care zicea la IdeaForum că viaţa se scrie pe bloguri, nu se trăieşte pe ele. Foarte adevărat.

Scrisesem mai demult despre un studiu făcut de cei de la Nielsen, cu privinţă la evoluţia reţelelor sociale. De asemenea, de'a lungul vremii, am mai bătut unele apropo'uri legate de incapacitatea mea de a'i înţelege pe cei care asociază orice instrument de social media cu o invadare a intimităţii personale. Nu mă înţelegeţi greşit, nu i'am blamat; doar nu i'am înţeles. Asta în condiţiile în care eu chiar mă consider o persoană destul de "ataşată" de propria'i intimitate. Ca să nu mai vorbesc de faptul că, în cazul meu, încrederea acordată celor din jur nu a fost mai niciodată la super ofertă. Chit că, în final, nu a fost mereu apreciată sau nici măcar dorită.

Mereu am pornit de la premiza că dacă e ceva care nu vreau să fie public, I would not upload it anywhere to begin with. La fel cum dacă vorbesc cu tine şi e ceva ce nu vreau sa afli, nu îţi spun. Simplu. Eu controlez ce fotografii îmi pun pe Facebook sau Flickr. Eu îmi setez gradul de privacy la fiecare dintre ele. Eu decid despre ce să postez pe Twitter. Eu aleg pe cine sau ce să ignor. Eu setez ce alerte vreau să primesc pe emailul personal. EU, nimeni altcineva. Din acest motiv scrie Raluca Munteanu pe fiecare dintre conturile respective şi de aceea, o parte din mine se află în fiecare. Bineînţeles, toate ar putea fi sparte/crackuite/whatever însă honestly, like somebody would really go through that trouble.. nici măcar eu nu pot să accept complimentul ataşat unui astfel de gând paranoic :)

Mi'am petrecut după'amiaza citind un studiu de la Economist despre social networking (if interested, vă recomand să downloadaţi varianta completă).

Nu am să încep a dezbate toate ideile prezentate acolo, însă unele dintre ele chiar merită menţionate:

Until the mid1990s they (i.e. social networks) were largely ghettos for geeks who hid behind online aliases. Thanks to easytouse interfaces and negrained privacy controls, social networks have been transformed into vast public spaces where milions of people now feel comfortable using their real identities online. (Bineînţeles, nu suntem într'atât de naivi încât să vorbim de o sinceritate deplină. Aceasta se găseşte rar şi în mediul offline)
Social networks have also become important vehicles for news and channels of influence. (Eu cred că am aflat primele ştiri despre moartea lui Michael Jackson de pe Twitter'ul CNN'ului :))

via

As people become increasingly used to sharing and collaborating outside the workplace, they are coming to expect firms to be more open and collaborative places too. (Ziua în care s'a blocat accesul la Facebook la birou cred ca productivitatea angajaţilor a scăzut doar aşa, din principiu :) )
Online networks have attracted plenty of attention from corporate recruiters too (..) the biggest attraction is that the networks help firms to cut search costs (..) A survey by CareerBuilder.com of about 2,700 executives in America last year found that 45% of them looked at job candidates’ socialnetwork pages as partof their research, and more than a third of those had unearthed information there that put them off… hiring someone.
Social networks will take off as some managers realise that they now know more about strangers on Twitter and Facebook than they do about the people in their own organisation

via

Like Mr Obama, social networks have also generated great expectations along the way on which they must now deliver. The study argues that social networks are more robust than their critics think, though not every site will prosper, and that social networking technologies are creating considerable benefits for the businesses that embrace them, whatever their size. (Secţiunea despre mult dezbătutele modalităţile de monetizare ale acestor instrumente mi s'a părut cred cea mai interesantă. In the end, there's no such thing as a free lunch)

Măcar pentru cultura generală, şi tot merită citit. You can strongly disagree (to make it more fun, that is :)).

Revenind la ideea principală, nothing beats the real thing, într'adevăr. Şi e firesc să fie aşa, pentru că nu acesta este obiectivul. Folosite însă într'un mod coerent, propovăduind mesaje similare pe fiecare dintre toate aceste jucării, se pot crea destul de multe sinergii. Cred cu tărie în acest lucru şi nu, nu îmi trăiesc viaţa pe blog (Frecvenţa postărilor poate confirma acest lucru :) )

Cât despre aspectul social, one thing I've learned: prietenie (că despre dragoste nici nu poate fi vorba) cu de'a sila nu se poate. Nici măcar pe Facebook.

So, rest assured.

My kind of politeness

2010-01-28T15:59:00.000-08:00

"This is very interesting [name], thank you for sharing... really appreciate it. Would you like to explain why do you think it's bullshit or are you a man of few words?"

And they say you can't punch one man with words.

Don't ask why

2010-01-09T09:56:00.000-08:00

Back to the basics

2009-12-09T16:21:00.000-08:00

Am cunoscut ATÂT de mulţi oameni în anul care a trecut şi toţi ATÂT de diferiţi încât, în încercarea de a'i înţelege, cunoaşte şi până la urmă accepta mai bine, începusem la un moment dat să repet constant: "I don't get it and I find it weird BUUUUUUUUUT maybe I'm missing something.. In the end, whatever works".

Dacă simţiţi că alergaţi de prea multă vreme, deşi nu aţi făcut jogging niciodată, acest film semnat Woody Allen s'ar putea să vă aducă puţină odihnă. However, keep in mind that "This is not the feel good movie of the year. So in case you're any of the idiots that need to feel good, go get yourself a foot massage".

"I happen to hate New Year's celebrations. Everybody desperate to have fun. Trying to celebrate in some pathetic little way. Celebrate what? A step closer to the grave? That's why I can't say enough times, whatever love you can get and give, whatever happiness you can filch or provide, every temporary measure of grace, whatever works. And don't kid yourself. Because its by no means up to your own human ingenuity. A bigger part of your existence is luck, than you'd like to admit. Christ, you know the odds of your fathers one sperm from the billions, finding the single egg that made you. Don't think about it, you'll have a panic attack."

Mai multe citate din film, inclusiv monologul de la început (my personal favorite), aici.

Mind the Gap

2009-11-26T16:11:00.001-08:00

Duminică am stat trei ore şi ceva la coadă la consulat pentru a vota. Împreună cu alte câteva zeci de români am stat, cuminţi, şi am aşteptat. Români fiind, cred că ne stă în fire să fim obişnuiţi cu acest lucru. Spre deosebire de cozile din România însă, nu am avut parte de ţipete de nemulţumire, de oameni care se băgau în faţă sau de nici un "haideţi domnişoară odatăăăăă". Unii români erau chiar împreună cu copii mici (4-5 ani, cum sunt mai neastâmpăraţi) - până şi ei stăteau cuminţi.

Stăteau răbdători pentru a alege preşedintele unei ţări în care, cel mai probabil, 80% dintre ei nu se vor mai întoarce niciodată. A plouat, a bătut vântul, însă mai cu'o glumă, mai cu'o ironie, au aşteptat toţi.. până la ultimul. Chiar şi aşa, a fost ceva foarte trist în tabloul acesta. La toţi cei de acolo, de o manieră sau alta, părea să le mai pese încă de ce se întâmplă acasă. Poate chiar mai mult decât celor care erau efectiv în ţară. În acelaşi timp însă, la toţi, vântul şi ploaia în care au fost nevoiţi să stea, le'a adus aminte, încă o dată, de ce de fapt nu se întorc acasă. Bineînţeles că numărul de votanţi din Bonn ar fi putut fi mai bine estimat, bineînţeles că ar fi putut fi mai multe resurse de la consulat alocate, bineînţeles că oamenii ar fi putut fi direcţionaţi prin interiorul clădirii, astfel încât să nu stea în frig. Bineînţeles că toate aceste lucruri ar fi putut fi făcute. Ce te întrista nu era nici măcar lipsa acţiunii, era lipsa dorinţei de a face lucrurile mai bine. Şi nu te întrista, te scotea pur şi simplu din sărite.

Am intrat într'o clădire şi brusc, nu mai eram în Germania, eram în România. De data aceasta însă, oamenii care mă înconjurau erau un pic diferiţi. Erau mai civilizaţi, mai puţin agresivi, mai calzi în gesturi, mai calmi. Sincer, am avut senzaţia că toţi acei români s'ar întoarce şi mâine înapoi în ţară, dacă ar fi măcar puţin mai bine acolo, măcar puţin mai multă ordine.

A fi expat nu e într'atât de fascinant pe cât pare, însă un lucru este clar, lipsesc acei mici nervi cotidieni din România care te rod încet, încet. Aici, vânzătorii zâmbesc, sunt veseli chiar, oamenii de pe stradă dacă te văd nedumeriţi, te întreabă cum te pot ajuta iar cerşetorii îţi urează "O seară plăcută" şi îşi cer scuze că te'au deranjat. Nu ai constant sentimentul că trebuie să stai cu garda sus, că cineva încearcă la tot pasul, să te păcălească. Da, sunt şi considerentele financiare însă deasupra lor, este liniştea. Fără linişte, degeaba ai bani.

Într'o săptămână, în România fiind, mă voi duce din nou la vot. Chiar dacă nu vor fi cozi, va fi un vot trist şi amar.

When you don't know what to do, always go back to the basics

2009-11-23T16:06:00.001-08:00

When you don't know what to do, always go back to the basics
Originally uploaded by Raluca Munteanu

London Science Museum, November 2009

Random talk

2009-10-20T06:23:00.000-07:00

"Having lived in Europe for the past 8 years, I take it you're not afraid of the wurst anymore.. :)
No, actually I am past beyond that, even though, I must admit it's quite a long way from Korea to Europe..
How do you find European people, after having lived for so long amongst them?
Well, that's a good question to ask. When I came from Asia to Europe I realized that everything, but really everything, is different here, from what I had been used to. Europeans are more direct and a lot less shy than the Asian people. When you think of A, you say it loudly: "A". When we think of A, we say in a quiet way: "Well, maybe it's B, that can sometimes be C, which often leads us to A". I really had to get used to everything from scratch. The shape of the continent is different, hence the distances from one place to another are smaller, the people look different, the food is different, the education and attitude is different, the way you approach things is different. However, despite all this, our goal is the same: achieving happiness. The goal is the same, but everything up to that point is done in a different way."

I thought it was a really nice way of putting it.

In whiskey veritas

2009-10-01T07:15:00.000-07:00

Conversation with a random girl, I had never met before:
"Where do you live?" (she)
"In Altstadt" (me)
"Reaaaaally? Meeee tooooo!!! Where in Altstadt?"
"Next to Frankenbad"
"Really?? Meeeee tooo!!!! Where next to Frankenbad?
"Well.. in the building right in front of it"
"Really??? Meeee tooo!!! Oau, we're practically neigbours. Listen, do you have a washing machine?"

Photography Pet Peeves

2009-09-27T14:24:00.000-07:00

M'am amuzat astăzi citind acest articol care enumeră principalele lucruri care îi scoate din sărite pe fotografii de la Underwire cu privinţă la alţi fotografi.

Pe lângă Watermarks (If you’re concerned about people stealing your photos, don’t post them on the internet) şi The Megapixel discussion (We don't know how many megapixels your camera has, and we don't care) mai adaug câteva ale mele:

Clasica poză făcută cu DSLR'ul în oglindă DSLR (Cei care îşi fac poze cu Iphone-ul în oglindă constituie o categorie aparte)
Persoane care consideră că compoziţia ţine de performanţa aparatului şi nu de cea a fotografului. Aş face si eu fotografii mai bune, dar nu am un aparat suficient de bun
Personaje care au senzaţia că dacă pozează cruci, copii cerşetori sau câini vagabonzi, au poze mai complexe. "Un mesaj trist e o cale mai facilă spre a obţine o reacţie din partea publicului, nu neapărat o soluţie pentru a deveni un fotograf mai bun" (Raluca Munteanu)

Şi că tot menţionam mai devreme, culmea watermark'ului am văzut'o acum câteva zile, pe Facebook, când un prieten şi'a pus pe pozele de la picnic/ieşire la suc/bere/ whatever "proofI'msocializing" photos, "copyright to ", în colţul din dreapta al paginii.
That was simply just too much. For my understanding and little, very little, brain.

Anchors of CNN

2009-09-21T12:38:00.000-07:00

Just watched the new CNN program of Christiana Amanpour, The anchor of Amanpour.
Even though promoted as the first show she's doing inside of a studio, after like 20 years of field action, the start was very promising, having as guests the president of Afghanistan, Hamid Karzai and the U.S. Special Representative for Afghanistan and Pakistan, Richard Holbrooke.

And if that doesn't really impress you much, just for your info, in the coming weeks, Amanpour will interview a bunch of other "no names" including: Former UK Prime Minister Tony Blair; Queen Rania of Jordan; former U.S. Secretary of State Madeleine Albright or Human Rights Council Report on Gaza War Richard Goldstone.

I guess these types of guests are seen only in the program of a journalist which states: "My comfort zone is out there dodging the bullets and the bombs".

Well, not that anybody asked me, but my comfort zone is somewhere in between my bedroom and livingroom. I guess that's why I ended up in Bonn, instead of Afghanistan.

Nikon s1000PJ

2009-09-21T02:00:00.001-07:00

Noul model Nikon s1000PJ cu proiector incorporat sună într'atât de bine, încât parcă şi pe mine m'ar tenta să îl încerc. My precious rules, însă dacă ar fi să îmi iau o compactă, de dragul unei portabilităţi crescute, nu m'ar deranja una care să îmi permită cât mai multă joacă. Iar opţiunea de a arăta imediat pozele, fără a mai fi nevoită să alerg după cabluri sau LCD'uri, nu e neapărat de ignorat.

Aşa cum însă au mai zis şi alţii însă, nu înţeleg de ce filmuleţul de prezentare arată de zici că a fost lansat la începutul anilor 80.

Mi se pare cel puţin dubios să promovezi o cameră digitală ce se doreşte a fi cutting edge, printr-un promo similar celor de la teleshopping. Hm. Îmi scapă mie ceva?

O descriere pe larg a specificaţiilor aici şi nişte opţiuni de preţuri aici.

Corporate slang

2009-09-09T07:44:00.000-07:00

Dialogue in a meeting:

Person 1: "That's being taken care of by their new Daniela."
Person 2: "Yeah, I didn't know they have a new Daniela."
Person 3: "Daniela? Who's Daniela?"
Person 1: "Oh dear, Daniela is actually the new Susan."

Well, in the end, I guess it's true when they say that nobody is irreplaceable.

Tired of fighting

2009-08-31T06:59:00.001-07:00

Tired of fighting
Originally uploaded by Raluca Munteanu

Cologne Pride

Clark Kent was just Superman's vision on human kind

2009-08-31T06:58:00.001-07:00

Clark Kent was just Superman's vision on human kind
Originally uploaded by Raluca Munteanu

My kind of "Gotta Know"

2009-08-20T00:38:00.000-07:00

"How can planes fly?
How can we speak through a wire or on mobile phones?
How does electricity work?
Why is yawning contagious?

Oh, these kind of things I'll never know.."

And I move on.

Spreading good Karma

2009-08-17T04:48:00.000-07:00

Setting the Background
According to Wikipedia, an Automated Teller Machine (ATM) is a computerized telecommunications device that provides the customers of a financial institution with access to financial transactions in a public space without the need for a human clerk or bank teller.
Basically, it helps you, the customer, to save time, and you, the bank, to save resources. It's really no rocket science. Overall, it contributes to customer satisfaction which, of course, like many things in this life, translates into money. Particularly because of this reason, you might think that it is in the financial institution's best interest (and responsibility) to make sure that they work properly. At least, that's what the books say.

Explaining the Context
In Germany, at a certain Deutsche Bank office however, things work slightly differently. For example, if you deposit money to an ATM, there is a possibility of not getting a receipt. I'm not sure of the reasons, but if this happens, you basically don't have a proof that the transaction was a success and that is a problem that would need some fixing.

Let's say you see the same thing happening, a few minutes later, at the same ATM, to another person (who this time, so happens to be a local). This person decides to go to the customer office in order to obtain a proof of his transaction, and is kind enough to explain that the same problem happened to you as well. In the same time.

Well, when this happened to me, the German speaking person (that was sitting right next to me) was invited to jump the 10 people line, was allocated to a bank teller who was briefed on what had happened and that printed the receipt for him. I, on the other hand, even though I encountered the gleich problem, was invited to wait because there's nothing we can do for you.. there are so many people waiting. Something along the lines: the other man could, but you can't.

Me puzzled.
I've checked the dictionary and one of the main characteristics of a rule is the fact that it applies in the same way to everybody. A rule is not like the sunny weather, which comes and goes. A rule is always there, for everybody. That's why it's a rule.

Separately from the fact that queuing to get printed the receipt from an ATM transaction, somehow defeats the whole purpose with saving time, I might get annoyed when seeing that the rules can be broken on a preferential basis. Not that I have anything against waiting, but if you are planning to discriminate me, at least be so kind and tell me why. Otherwise, I will just be so sad and think I wore the wrong dress. Moreover, not only am I forced to waste my time because of a mistake that is not mine, but I also get an employee of the company to whose profit I contribute, to speak down to me. Oh, you don't speak German, I see..

In the end, maybe it's just me not understanding certain customer service approaches. I mean, who am I to think that because I pay the same fees to my account, have no debts and do quite a bit of transactions, should expect the same kind of treatment like towards any other customer. Really Raluca, grow up.

Reality
If it weren't for that men that got the same issue fixed immediately and that lady who spoke condescendingly to me, I would not have jumped the line. Which I did, by the way. I recommended however to all the people that got annoyed at me (and for a true reason) to address the Deutsche Bank Customer service. They have a passion to perform, therefore I am sure they will spend extra time in solving a problem, no matter how minor that might be.

Yes, with them clients come first. Moreover, they are all treated equal. Oh, and what a great feeling that is.

Separate note
Germany is and will remain my favorite European country (Romania does not count). This post is to demonstrate that deficient customer service can be found anywhere, not only in Romania.

The geekish face of Raluca

2009-08-13T00:54:00.000-07:00

Sunt foarte mulţumită de cât de integrate sunt aplicaţiile pe care le folosesc, respectiv Blogger'ul, Flickr'ul, Facebook'ul şi Twitter'ul. It all fits. Dacă scriu pe blog, încarc poze pe Flickr, sau postez pe Twitter - toate acestea apar în mod automat pe Facebook. De asemenea, customizând puţin opţiunea Blog This de la Flickr fotografiile apar frumos şi pe Blogger, cu tot cu descriere, nume etc. Ştiu că nu e mare lucru, but I love it.

Acum, presupunând că motivul absenţei mele de pe blog era legat de design, aplicaţii etc, totul este aşezat în aşa fel încât să mă motiveze să scriu mai des. Am însă nostimul sentiment că fiecare acţiune de'a mea va declanşa o adevărată reacţie în lanţ..

Oh, the pressure.. :)

We were used to having it all and one day there was nothing

2009-08-12T14:32:00.001-07:00

We were used to having it all and one day there was nothing
Originally uploaded by Raluca Munteanu

In 1938, the Hannover Synagoge was burnt by the Nazis.
In 1943, 60% of the Hannover city was destroyed by the World War II bombing.

"Partea frumoasă în România este că, aici, totul e încă de făcut"

2009-08-08T02:37:00.000-07:00

România e o ţară greu de iubit, vorba lui Ştefan, şi, mai ales, o ţară căreia e greu să îi rămâi loial, aş adăuga eu.

Recomand cu căldură acest articol din Adevărul, al lui Andrei Pleşu. Rar atât de mult adevăr în atât de puţine rânduri.

După ce l'am citit, nu aveam în cap decât un singur gând: Hai măi Raluca, şi tu în ţara asta vrei să te întorci? şi un singur răspuns: Măi, în principiu, da.

Dar, cum spunea tanti de la Teleenciclopedia, despre toate acestea, într-un episod următor.

Yes, they are watching us.

2009-07-16T14:31:00.000-07:00

"- La o căutare Google a numelui meu, pot spune cu mândrie, că nu apare nici un rezultat.
- Felicitări. Ai putea spune că practic, nu exişti "

Nu aparatul îl face pe fotograf

2009-07-14T05:19:00.000-07:00

Nemulţumirea, în unele domenii, m'a adus departe. Bineînţeles, mereu am branduit'o în dorinţa de a excela. În esenţă însă, între noi fiind vorba, era vorba de nemulţumire.

Cu toate acestea, mereu am încercat să mă furişez în afara categoriei persoanelor veşnic nemulţumite de aparatul lor de fotografiat. Din categoria acelor persoane pentru care termenul de obiectiv era în sine... un obiectiv, ce trebuia, mai ales, bifat. Persoane care ar fi putut foarte uşor să facă fotografii demne de galeriile marilor profesionişti, doar că egzista o problemă: le lipsea jucăria potrivită. Mereu. Lor, mereu le lipseşte jucăria potrivită. Indiferent de suma investită în aparatură, lor mereu le lipseşte acel aparat care, bineînţeles, ar face diferenţa.

Vorbesc despre acei oameni care sunt într-o veşnică aşteptare. În aşteptarea acelui obiectiv care tocmai a apărut, în aşteptarea noului model de aparat care are o setare în plus faţă de cele câteva mii existente deja pe aparatul propriu. Acele persoane pentru care acea setare nouă stă în calea pozelor excepţionale, pe care ei oricum pot să le facă.

Poate greşesc, însă eu nu m'am considerat niciodată mai puţin fotograf, doar pentru că prima mea întrebare nu era Ce obiectiv ai? Am visat multă vreme la un aparat complicat, pentru că, aşa cum spuneam mai demult, această dorinţă vine în mod organic, odată cu pasiunea. E adevărat, unele lucruri în acest domeniu, pur şi simplu nu le poţi face sau învăţa, dacă îţi lipseşte un aparat pe măsură. Cu toate acestea, am încercat ca acest lucru să nu mă oprească niciodată din a mă juca sau experimenta. Am să îi fiu mereu recunoscătoare săpunierei avute, pentru a fi avut meritul de a'mi deschide apetitul pentru un lucru atât de deosebit şi plin de simţire cum e fotografia.

Având un aparat nou şi deci, atât de multă tehnologie pusă în mână sau mai bine zis, după gât, am avut un sentiment cu totul ciudat. Un sentiment similar cu acela pe care îl ai atunci când stai în faţa unei persoane pe care o admiri foarte tare. Sentimentul că nu ştii foarte multe lucruri şi că ai foarte multe de învăţat.

Crezând cu ardoare în faptul că aparatul cel mai bun este acela pe care îl cunoşti, m'am simţit drept o fată timidă ce se afla la începutul unei discuţii cu o persoană total necunoscută. Stângace în dialog şi necreativă în porniri.

M'am aflat pusă în faţa pericolului ca joaca de până atunci să se transforme într-o presiune de a face poze bune. Poze corecte. Până la urmă, de acum încolo, nu mai aveam nici un motiv, nu mai aveam nici o scuză.

Şi atunci, am stat puţin şi m'am gândit.

Pentru mine, fotografia este o pasiune. Este un lucru pe care îl fac pentru că îmi gâdilă simţurile într-un mod plăcut. Şi atât. Este un lucru care trebuie să vină în mod natural, când şi mai ales, cum am eu chef.

Crezând cu ardoare şi în acest lucru, am dat la o parte presiunea de a mă ridica la acele presupuse standarde, am pus aparatul pe auto (asta da sfidare!) şi am început să fac ce ştiu mai bine: să mă joc. Unele poze ieşeau mai bine, altele mai puţin. Diferenţa însă faţă de draga mea săpunieră, era că acum aveam luxul la o foarte importantă întrebare: De ce? De ce nu a ieşit această fotografie bine? Mai mult, aveam luxul de schimba ceea ce nu a ieşit bine. Era prea întuneric, micşoram diafragma (deschiderea diafragmei era mai mare, prin urmare lăsam astfel să intre mai multă lumină). Dacă era prea multă lumină, micşoram timpul de expunere (intră aceeaşi cantitate de lumină, dar într'un timp mai scăzut). Teoria despre care am auzit atât de multe şi nu aveam cu ce să o aplic avea, brusc, sens. Iar deciziile pe care le luam erau bazate pe argumente şi erau, mai ales, gândite.

Renunţând la presiunea de a face poze bune, asumându'mi rolul de profan în domeniu, actul de învăţare a venit mult mai natural. Totul pornea de la simpla întrebare: De ce? Recunosc, sunt vinovată de a nu crede în fotografii bune din întâmplare. Nu neg factorul noroc, însă ca şi în viaţă, norocul ţi'l mai şi faci.

Descoperind aceste lucruri, am sentimentul plăcut de a fi făcut lucrurile cum trebuie. Am trecut la o etapă nouă, fără să cad pradă tentaţiei de a transforma o pasiune în dorinţă de competiţie. Cuvântul trebuie nu are ce căuta între fotografiile mele.

Relaţiile cu pasiunile pe care le avem, ca orice alte relaţii de altfel, necesită muncă. Necesită timp, atenţie, grijă, cărămizi care trebuiesc clădite, tentaţii care trebuiesc înfruntate, supărări care trebuiesc reparate, dezamăgiri care în mod inevitabil apar şi trebuiesc acceptate. Ca în orice altă relaţie, lucrurile trebuiesc construite în mod durabil, deciziile trebuiesc luate după valori în care credem, iar greşelile trebuiesc asumate.

Acestea fiind spuse, simt că am mai crescut puţin. Da, şi ca fotograf.

Articol publicat pe 31 ianuarie, 2009

Raluca, spunând ceva

2009-07-14T04:46:00.000-07:00

Bineînţeles că visez şi eu la unul dintre acele aparate complicate care, ca o regulă cumva nescrisă, confirmă, într'o primă etapă, accesul în lumea fotografilor (de oriunde ar fi ei). Fireşte că mă uit cu jind la diferite jucării (pe care sunt conştientă că nu le înţeleg acum, şi pe care ştiu sigur că, de le'aş avea, nu aş putea să le valorific,în prezent, nici la 10% din capacitatea lor maximă - ar trebui să învăţ). Fireşte că mă uit cu drag. Acest drag vine cumva la pachet, cu pasiunea. E uneori poate, chiar o dovadă a pasiunii pe care o ai pentru ceva. Fie că e drag pentru pentru fotografie, chibrite sau cărţi de joc (cuvinte alese nu neapărat la întâmplare).

Gândindu'mă şi reflectând la trecutul meu fotografic, mi'am dat seama că mai toate pozele care le'am făcut până acum (câteva luni), sunt făcute de cele mai multe ori cu aparate împrumutate, acele aşa zise săpuniere (cum am aflat mai târziu că sunt denumite), cam tot timpul dintr-un singur cadru şi nu din mai multe încercări, şi mai mereu sub presiunea unui Hai Ralucaaaaaaa, odatăăăă... Fotografia a fost realizată până acum mereu intuitiv, fără nici un fel de instruire, aplicând nişte reguli inainte de a afla că ele există.
Şi cu toate acestea, nu îmi e ruşine să arăt aceste poze. Nu îmi este ruşine, întrucât nu afirm că sunt ceva mai mult decât ceea ce sunt în realitate: un început. Pentru că eu sunt la început, acolo unde suntem toţi, cum mi'ar spune cineva înţelept.
Mai mult, unele fotografii am avut chiar curajul să le pun într-o expoziţie, alături de lucrările unor persoane poate mai experimentate/talentate/dăruite decât sunt eu.
Şi da, au fost făcute cu nişte săpuniere, aparate simple, profane. Poate din acest motiv, mulţumirea este cu mult mai mare. Eu sunt dovada vie că se pot valorifica şi aparate mai puţin performante.
Acest articol nu se vrea a fi o odă aduse acestora. Nici pe departe. Mai mult, pe propria piele am realizat faptul că, de la un anumit nivel încolo, atât evoluţia rezultatelor cât şi cea a procesului de învăţare necesită alt gen de aparate. Ce încerc însă să fac aici este să militez pentru un echilibru intern, care să îţi permită să te descurci cu ce ai. Şi să te motiveze să munceşti pentru mai mult. Să te motiveze să munceşti mereu mai mult.
Acest blog nu a fost făcut pentru a etala, cât mai degrabă pentru a responsabiliza. Pentru a mă responsabiliza. Un bun prieten (mentorii sunt şi prieteni, nu?) mi'a spus că de voi posta două fotografii pe săptămână, va fi tare bucuros. Prin urmare, ca şi pui în acest domeniu al fotografiei, ca şi proaspăt intrată într-o lume care uneori e mai mult umană decât artistică şi deci imperfectă, voi încerca să mă ridic la aşteptările acestor vorbe. Voi încerca să fac lumea bucuroasă. Cu săpuniere, DSLR-uri sau ce'o să am la îndemână.

Articol publicat pe 8 Iulie, 2008.

Dacă

2009-07-01T05:00:00.000-07:00

Dacă eram o luna, aş fi fost - mai
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost- vineri
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost - dimineaţă
Dacă eram un animal marin, aş fi fost - pisică de mare
Dacă eram o direcţie, aş fi fost - aia de mijloc
Dacă eram o virtute, aş fi fost - responsabilitate
Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost - Nefertiti
Dacă eram o planetă, aş fi fost - Venus
Dacă eram un lichid, aş fi fost - apa de fântână, din aceea rece şi proaspătă
Dacă eram o piatră, aş fi fost - ametist sau chihlimbar
Dacă eram o pasăre, aş fi fost - pitulice
Dacă eram o plantă, aş fi fost - magnolie
Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost - ploaie de vară
Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost - vioară
Dacă eram o emoţie, aş fi fost - entuziasm
Dacă eram un sunet, aş fi fost - mereu în surdină
Dacă eram un element, aş fi fost - Neon
Dacă eram un cântec, aş fi fost - Unwritten
Dacă eram un film, aş fi fost - Amelie
Dacă eram un serial, aş fi fost - Nip Tuck
Dacă eram o carte, aş fi fost - Maitreyi
Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost -Arwen
Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost - pui la ceaun cu usturoi şi cartofi fierţi
Dacă eram un gust, aş fi fost - dulce
Dacă eram o aromă, aş fi fost - scorţişoară
Dacă eram o culoare, aş fi fost - verde
Dacă eram un material, aş fi fost - mătase
Dacă eram un cuvânt, aş fi fost - o vreme "evident", pe urmă m-aş fi plictisit şi aş fi fost altul
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost- talia
Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost - zâmbet
Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost - matematică
Dacă eram un personaj din desene animate, aş fi fost - Ducesa din Pisicile aristocrate
Dacă eram o formă, aş fi fost - clepsidră
Dacă eram un număr, aş fi fost - 10
Dacă eram o maşină, aş fi fost - Mini Cooper
Dacă eram o haină, aş fi fost - cămaşa albă

Passing it forward to Suzana şi Dana. Dacă nu e deranj :)

Ce mai fac

2009-06-23T16:57:00.000-07:00

Cei care mă cunosc ştiu că sunt cea mai mică fană a tot ce se desprinde de pe pământ. Însă, de data asta, I just gotta say this..

Launching a plain ruuuuuuuuuulllzzzzzzz!!!! :)

Ladies and gents, please meet the new Boeing 777. He's very fuel efficient, and quite cute, I might add.

Toată treaba (destul de obositoare, de altfel) s-a petrecut acum pe 19 Iunie, în Leipzig, şi a fost organizată de departamentul de comunicare din Bonn în care lucrează şi nimeni'ul eu. Aerologic este practic un joint venture dintre Lufthansa Cargo şi DHL Express, ce va achiziţiona 10 avioane noi Boeing 777. Cel de mai sus este primul sosit din setul de 8. Cum era de aşteptat, all the big fellas au venit să vorbească despre noul model şi să binecuvânteze, în faţa presei, noua alianţă

De asemenea, printre multe declaraţii şi zâmbete, au semnat şi primele pachete care aveau să plece spre Bahrain. Ei, în fine, it was a metaphoooooor..

Cum spuneam, I kindof hate planes. Dar aşa de aproape, pe pământ, trebuie să recunosc că sunt chiar drăguţe. Mai ales dacă sunt noi şi strălucitoare, cum era acesta.

What else to say? God's speed honey.

Fizica pe înţelesul meu.

2009-06-23T16:32:00.000-07:00

Porneşti de la punctul de plecare X0, definit de blazare, detaşare, o atitudine de whatever happens, just gotta deal with it, de nu trebuie sa fiu drăguţ(ă) cu tine DECÂT dacă cu adevărat îmi place ceva, orice, la tine, o atitudine de suntem aroganţi şi elitişti and enjoying every bloody minute of it...

şi.. ajungi la punctul de destinaţie X1 în care politically corectness'ul îşi face un culcuş comod, un culcuş în care fiecare are dreptul la o părere, fiecare trebuie înţeles şi acceptat pentru că, nu'i aşa, suntem cu toţii diferiţi şi, în felul nostru (doar al nostru), la fel de frumoşi. Un punct în care trebuie sa fim reţinuţi şi să spunem lucrurile corecte, lucrurile general acceptate, un punct în care cremul şi gri-ul e noul verde, portocala are mereu două părţi, cu toţii vorbesc cu aceleaşi cuvinte iar nimeni nu are nimic cu nimeni, ba chiar mai mult, încearcă să descopere potenţialul din fiecare. Deşi punctul X0 (şi tot ce implică el) nu a dispărut nici o secundă cu adevărat, odată ajunşi în X1, lumea trăieşte în deplină acceptare a celor din jur.

Te uiţi la X0, te uiţi la X1. Te uiţi în stânga, te uiţi în dreapta.
Măi să fie.. oare cum s-a întâmplat asta?

Dezamăgirilor mele.

2009-06-02T14:38:00.001-07:00

Să lămurim ceva.

A avea people skills (nu mă hazardez a spune a fi bun prieten), printre altele, nu înseamnă doar ca eu să îţi spun mereu ce mă deranjează, iar tu să te conformezi. People skills mai înseamnă ca, din când în când (nici măcar nu am pretenţia să fie des), să îţi mai dai şi tu singur(ă) seama. Mai mult, înseamnă chiar să anticipi.

Eeeeeh.. e treabă complicată.. tre' să te uiţi aşa la om, să vezi din ce material e plămădit şi să îţi inchipui cam care's treburile care l'ar deranja, să te gândeşti ce l'ar fi putut face să se încrunte sau să îţi reanalizezi atitudinea. Din când în când, mai trebuie chiar să şi asculţi. Aşa, necondiţionat. Prinde bine, trust me. Rareori un 'ştii ceva, din punctul meu de vedere, consider că am făcut suficient' e cu adevărat, suficient.

Nu e foarte greu. Nu e greu deloc chiar. Este nevoie însă, din nefericire, de puţină bunăvoinţă. Şi atenţie. (În cu totul alte cuvinte, tre' să îţi pese băăăăăăăăăăăăăi!!!!)

Constat că sunt tot mai puţin bună în a depune efort acolo unde această bunăvoinţă nu există. Pur şi simplu devin tot mai irascibilă la tot ceea ce percep ca şi pierdere de timp. Adică aşa, fără viitor.

Trăiesc bizarul sentiment că am jucat multă vreme după nişte reguli fundamental greşite. Poate într'adevăr cărămizile de la baza prieteniilor se pun în momente dificile şi nu atunci când e cerul senin. Pe principiul "mi'e milă de tine, dar de mine mi se rupe sufletul', astăzi am încetat să mă gândesc la ce ar trebui să schimb sau ce n'am schimbat suficient. Am încetat să îmi cer scuze pentru lucrurile în care cred.

Today I've stopped trying. And it feels damn good.

Mulţumesc.

Just live enough to tell the story

2009-05-27T03:27:00.000-07:00

Slumberland is a long way off through many miles of weird "scenes". But be good to your horse and you will arrive there safe and sound.

Socializaţi dragilor, socializaţi!

2009-04-12T09:45:00.001-07:00

Foarte interesant acest studiu realizat de Nielsen, cu privinţă la evoluţia reţelelor de social networking.

Zice'aşa:

Procentul total al utilizatorilor a acestor reţele a crescut cu 5%. Mai exact, dublu faţă de celelalte sectoare populare de pe internet (search engines, general interest in portals & communities, software manufacturers, email)

via

Creşterea cea mai mare este înregistrată în Germania, unde în prezent procentul utilizatorilor acestor reţele este de 51%, spre deosebire de 39%, acum un an. O creştere de 12%, mai exact
Durata timpului petrecut pe Facebook a crescut în 2008 cu 566% (da, am scris bine)

Şi uite aşa, în contextul acestor descoperiri, e perfect previzibil şi justificabil ca accesul la Facebook (printre altele) să fie blocat de la mine de la birou. (Deşi cu Wulf nu ştiu ce au avut.. cred ca au luat unele chestii personal).

Dacă e sau nu o decizie bună (Munciţi, munciţi, munciţi!!), nu ştiu. Unele studii susţin faptul că e o decizie proastă, afirmând că Youtube'ul şi Facebook'ul ajută angajaţii să aibă o productivitate mai mare. Workplace Internet leisure browsing (WILB) determină o putere de concentrare mai mare. Conform studiului Universităţii din Melbourne, people need to zone out for a bit to get back their concentration.

Ce ştiu sigur însă este că multe dintre persoanele care stau până la 9 birou (eu nu aş avea de unde să ştiu cine sunt) acum nu mai au acces la una dintre (singurele) modalităţi de a socializa.

via

And taking this away my dear is just... cruel :)

Scufiţa roşie, în variantă modernă

2009-04-03T04:17:00.000-07:00

Tot mă laud eu cum că aş fi o "variantă simplificată a scufiţei roşii", nu puteam să las nepromovat un videoclip care se vrea a fi varianta modernă a aceleiaşi poveşti. Nu de alta, dar it made my day.

Slagsmålsklubben - Sponsored by destiny from Tomas Nilsson on Vimeo.

Via claudiu.

We've come a long way, baby!

2009-03-12T13:08:00.000-07:00

Citesc foarte rar până la capăt mesajele primite offline. Uneori însă, acest lucru se întâmplă. Alteori, şi mai rar, simt nevoia chiar să le împărtăşesc şi altora (să le împărtăşesc, nu promovez).

Unele mesaje ar fi pur şi simplu demne de multe, multe remarci (cel puţin răutăcioase). Odată ce am avea câteva minute de irosit pe ele, e drept.

Persoana care mi'a trimis mesajul de mai jos are aceleaşi studii ca şi mine. Dacă ea (persoana) l'a şi scris, nu ştiu. Nu prea contează, până la urmă. Mi se pare însă o chestie de principiu ca cineva cu studii de marketing să nu promoveze (fie şi în mod indirect) really, really bad advertising. Mi se pare un fel de contradicţie în termeni. E ca şi cum un medic ar prescrie ceaiuri şi alte tratamente naturiste.

"Vând parfumuri pt maşină şi casă, exact ca cele de la nike, ştiţi că atunci când intraţi în magazinul nike / adidas au un miros special. Pot aduce la comandă ca cele de la famous brands! Parfumurile au 85 ml, ţin cam 2 luni. sunt ceva deosebit, mi-am pus la mine în maşină şi toată lumea mă întreabă ce este. Maşina chiar dacă e închisă miroase bestial pe lângă ea (de fapt toată strada miroase bestial..). Pt cei interesaţi, rog să mă anunţe la ithinkiknowhowtoadvertise@yahoo.com (recunosc, adresa a fost cenzurată), pentru a face comanda. Preţ 50 ron, neg pt mai multe bucăţi. Foarte rar, persistent şi plăcut."

Oh well, it made me laugh, at least. It's that stupid.

Reclama de mai jos e făcută în 1966, într'o vreme în care scuza cea mai bună pentru bad advertising era că 'there was no advertising'.

How refreshing and useful! So delicate, too! What enchanting perfume is this? (1966)

Maşina, chiar dacă e închisă, miroase bestial pe lângă ea [...] Foarte rar, persistent şi plăcut! (2009)

Eu una nu văd nici o diferenţă la nivel de calitate a mesajului. But maybe it's just me.

Criza financiară şi eu.

2009-03-10T14:02:00.000-07:00

Măi. Nu ştiu cum se face, dar se pare că această criza a afectat pe toată lumea. Pe toată lumea, nu doar pe cei care au credite, leasing'uri sau sunt daţi afară. Pe toată lumea.
De aproximativ trei luni încoace, indiferent pe cine întreb ce mai face, răspunsul este acelaşi: eh, cam greu.. de când cu criza asta..

Venind aceste răspunsuri de la persoane necăsătorite, fără ipoteci, care au din unele puncte de vedere locuri mai sigure decât ale sefilor lor - îţi vine să spui: De când cu criza asta ce?

Recunosc, de la un moment dat, am început să mă gândesc serios şi să mă simt vinovată pentru faptul că pe mine, criza asta nu m'a afectat încă într'un mod direct. Încă. De asemenea, recunosc că, în loc să mă vait şi eu fără un motiv justificat, mai degrabă mă gândeam că acum ar fi un bun moment de cumpărat o maşină... sau de vizitat Londra..

Mustrările de conştiinţă au durat până astăzi. Astăzi, criza financiară a ajuns şi la mine. Acum că a terminat de rezolvat cu carierele celor aflaţi la câteva birouri de mine sau a celor aflaţi peste ocean, a ajuns şi la mine.

E drept, durează ceva până se propagă anumite efecte într'o corporaţie. În cazul de faţă, eu fiind pe ultima treaptă a lanţului ierarhic (sau pe prima, depinde din ce punct de vedere vreţi să priviţi) - a fost nevoie de ceva timp. E adevărat, şi efectele sunt însă de altă însemnătate. When you're nobody, the good thing is that you got nothing to lose.

Ca să ajung la subiect (în sfârşit!!), un mail anunţa astăzi noile schimbări la nivel de cheltuieli care vor fi implementate. Da, erau importante şi părţile cu freeze pe headcount sau acelea referitoare la contractele cu agenţii care trebuiesc reziliate.. Eu însă, ca şi intern ce se bucură de lucrurile mărunte (mărunte pentru o corporaţie, nu mă înţelegeţi greşit) m'am întristat cu adevărat când am aflat că: all the newspaper subscriptions will be canceled şi că the daily fruit baskets will not be provided anymore.

The change has come.

via

No more Herald Tribune, Financial Times or The Economist pentru Raluca. Da, mari iubitori de internet, ştiu că pot să le citesc şi online. Însă era atât de plăcut să le răsfoiesc după masă, când luam o pauză, şi mâncam un măr (sau banană).

Evident, adevărul e puţin mai trist decât cât mă alint eu. Faptul că un departament global de comunicare, care trimite comunicate de presă to all of the above, nu are agenţie de relaţii publice sau măcar un abonament la un ziar de circulaţie internaţională - denotă o realitate destul de tristă. Exact cât de tristă nu ştiu încă, întrucât rezultatele financiare pe Q1 nu au fost încă anunţate. Am aflat doar unde trebuie să ajungem în 2015, nu şi cum. Sau câţi trebuie să ajungă acolo.

Trecând peste toate, mark my words people: fructele şi ziarele sunt doar începutul.

O chestie nostimă pe care am auzit'o e că în aceste condiţii de criză, în unele companii oamenii sunt concediaţi (let go, ca să fim diplomatici) prin email. Effective immediately. Vii într'o dimineaţă la birou - şi Zbang! nu mai sunt acolo. Pur şi simplu au dispărut.

Va fi foarte interesant de asistat la schimbările ce se preconizează. Biletul meu din primul rând ar mai trebui să fie valabil o bună perioadă de timp.

Dar mai ştii? De când cu criza asta..

Tatăl meu

2009-03-08T16:11:00.000-07:00

se trezea mai devreme decât mine, când eram la şcoală, doar ca să îmi facă tartine. Ştia că singură nu mi le'aş fi făcut. Îmi aduc aminte de asta de fiecare dată când plec în fugă la birou fără să fi mâncat nimic, datorită acelor 10 minute în plus de somn. În fiecare dimineaţa, invariabil;
m-a strigat multă vreme Vasco da Gama după ce am luat 10 la examenul de geografie din clasa a 8 a. Şi acum mă mir când îmi amintesc cât de bine ştiam toate podişurile şi depresiunile alea..Evident, instinctul de autoconservare (cred) m'a ajutat să uit totul, până în prezent;
dădea (ne)intenţionat prea tare muzica clasică duminica dimineaţa, doar pentru că se plictisea singur iar noi dormeam;
nu avea răbdare să îmi explice problemele la matematică..de fapt nu ştia să explice nimic la nimeni, aşa cum nici eu nu mă pricep la acest lucru. Am chiar un talent desăvârşit de a alege calea cea mai complicată pentru a explica cele mai simple lucruri;
mi'a insuflat în mod involuntar afinitatea mea pentru Coca'Cola prin astfel de melodii;
mergea cu mine în parc doar ca să facem poze. Uite aşa, pur şi simplu. Pentru că, până la urmă, degeaba ai pasiuni dacă nu le acorzi timp, atenţie;
mi-a prezis domeniul în care am să lucrez, într-o vreme în care cuvintele în engleză nu erau la modă. Şi când mă gândesc cât timp am pierdut analizând la ce facultate să dau..;
spunea mereu ca baba lui e pe 8 martie;
avea o grămadă de defecte, care mă enervau groaznic, dar pe care nu mi le mai amintesc acum, oricât de mult m-aş chinui.

Secolul 21, da?

2009-02-06T08:07:00.000-08:00

Într'o zi oarecare din săptămână, un ziar german are pe prima pagină un articol despre cum Angela Merkel had publicly demanded earlier in the week that Pope Benedict XVI should clarify the Vatican's stance on the Holocaust, after it ruled that the ultraconservative Williamson's excommunication should be lifted (via). (Pe scurt, Cardinalul Williamson este cel care a avut, la un moment dat pe axa timpului, nişte păreri nu tocmai politically correct)

Care a fost prima replică a unui neamţ, când a citit acest articol?

De când îi spunem noi Papei ce să facă?

Save time

2009-02-05T05:58:00.000-08:00

Let's face it.
Nu spune acest videoclip, oare, un mare adevăr?

Learning by doing is so overrated

2009-01-30T08:55:00.000-08:00

Fie ea, o secretară.

O secretară foarte competentă, care ştie probabil multe limbi străine, se îmbracă frumos, zâmbeşte mult, ştie perfect cum să folosească Outlook-ul şi cum să programeze conference calls. O secretară care a pornit de jos şi a muncit probabil mult până când pe cartea ei de vizită a ajuns să scrie Private Assistant (Noi, ăştia mai cu fundiţă şi mai corporatişti, îi spunem PA. Yeah, we love acronyms). Nu orice fel de Private Assistant, ci the Private Asistant a unui membru din boardul unei companii multinaţionale. Om important, tare.. Responsabil, la nivel de job description cel puţin, de dezvoltarea altora..

Această PA (PA, da?) are un fiu. Un mândru flăcău de vreo 16 ani. Genul de flăcău a cărui cea mai mare provocare de până acum, probabil, a fost să vadă prin bretonul care îi acoperă amândoi ochii. Slab, uşor timid, nevorbăreţ - probabil ţine berea în mână într-un mod nostim şi nenatural, abia a încercat prima lui ţigară, merge la concerte rock deşi mai degrabă ar asculta Justin Timberlake şi râde de tocilari. The ireallywanttobeaman - arewethereyet? - kindof boy.

Acest soon to be a CEO merge , ca orice alt tânăr, la şcoală. La şcoală, ca la orice altă şcoală, se dau teme. Uneori exerciţii, alteori proiecte. Ştiţi şi voi cum e la şcoală, doar..

Intr'o zi, a venit acasă, şi a spus: Mamă (el nu îi spune PA), trebuie să fac un proiect. Trebuie să aflu cum funcţionează, în general, o companie.

What to do, what to do..

Cerându'i'se sfatul în privinţa acestei serioase probleme, şeful mamei a venit cu o incredibil de bună idee: ce'ar fi dacă, am mobiliza un întreg birou în a'l ajuta pe bietul tânăr. Evident, nu putem pasa responsabilitatea către biroul naţional (care, în acest caz ar fi fost, Germania) - îl aducem aici la noi, să vadă cum funcţionează a real global office. Şi cum leadershipul, din câte am auzit, se transpune în capacitatea de a delega, toată acţiunea a fost îmbrăcată într-o iniţiativă inovativă de HR, fără absolut nici un fel de beneficiu direct pentru companie, dar care, până la urmă, nu avea ce să strice.

Şi uite aşa, într-o zi de miercuri, tot departamentul global de comunicare (responsabil mai exact, de aproximativ 220 de ţări împrăştiate în 4 regiuni) se pregătea, de la ora 9 dimineaţă, pentru marea prezentare. Oameni care în mod firesc nu pleacă mai devreme de 8 30 de la servici, scumpi de felul lor (la propriu), mereu pe fugă, acum intrau, pe rând, în sala de conferinţă. Unii cu o foiţă, alţii cu câteva slide-uri - cert e că toţi erau debusolaţi. Nici unul nu înţelegea scopul acestui exerciţiu. Ştiau doar că e ceva ce trebuie făcut. Prin urmare, îşi spuneau discursul într-un mod conştiincios, uşor oficial, imaginându'şi că în faţa lor nu este neapărat un licean.

Dar cine suntem noi să judecăm? Unii angajaţi sunt, probabil, cu adevărat dedicaţi. Iar unii şefi, probabil, chiar răsplătesc acest lucru. Altfel nu'mi explic cum un întreg departament poate fi antrenat în a rezolva un proiect şcolar.

Culmea e că nu am nimic cu ideea în sine ca un tânăr de liceu să vină într'o companie, pentru a învăţa. Dimpotrivă, salut această iniţiativă. Ceea ce lipseşte, cred eu, din această poveste este proactivitatea. Informaţia trebuia căutată, dedusă, analizată - nu oferită/primită pe tavă.

Astăzi, băiatul a venit din nou, pentru a face câteva poze cu cei care i'au ţinut prezentarea (trebuiau puse în proiect). Le'a adus la fiecare câte o brioşă, în semn de mulţumire.

Cred că a fost cel mai slab hourly rate pe care acei oameni l'au avut de o bună perioadă de timp.

E iarna

2008-11-21T05:49:00.000-08:00

Pinsa intre un comunicat de presa, o prezentare powerpoint, vreo trei mailuri care se cereau scrise si vreo doua telefoane care sunau, am intors capul si am vazut pe geam ca ninge. Prima ninsoare din acest an. E drept, nu e chiar zapada adevarata, mai mult un fel de lapovita rebela, care se va incapatana sa ramana mult timp pe jos.

Oricum ar fi ea insa, prima ninsoare din an e mereu cea mai importanta, si asta pentru ca e cea care aduce cea multa bucurie. Dupa doua saptamani de mers pe ghetus ne cam plictisim cu totii. Cand vezi prima zapada nu te gandesti la frig, drumuri aglomerate, gheata, bocanci, fesuri sau cele trei pulovere pe care le iei inainte sa iesi din casa. Acele lucruri inca nu exista in acel moment. Te gandesti la sarbatori, vacanta, cadouri, familie.

Pentru mine, prima zapada a venit mereu ca o surpriza. Ma trezeam dimineata, si, fara sa ridic capul de pe perna, vedeam copacul din fata geamului, cu crengile pline de zapada. Acesta a fost mereu primul semn care imi demonstra ca a venit cu adevarat, iarna.

Astazi a fost prima data cand am vazut prima ninsoare din an din spatele unui birou.

Zambim multumiti, insa mereu putin mai trist, cand ne dam seama ca am crescut.

Deci, sa incepem.

2008-08-21T14:01:00.000-07:00

Si am cunoscut si eu locul de munca, pentru urmatorul an. Da, de aici din Bonn, un orasel in care toata lumea ce are sub 30 de ani lucreaza la Deutsche Post, Deutsche Telekom sau DHL. Ca un fel de muncitori la fabrica, dar cu costum. Sunt niste campusuri imense doar cu cladiri ale acestor firme, iar Post Tower cam domina juma de oras asa. Eu lucrez fix langa el. La o prima privire pare totul destul de intimidant, chiar si pentru ca e asa curat, numai arieni din astia cu rame perfecte de ochelari, care sunt toti la costume, intre toate cladirile astea de otel si sticla, toti sunt preocupati si fireste, seriosi. E mai mult decat plin de straini si oricum, de la nivelul asta oricum toti vorbesc cam jumate in engleza jumate germana.

Eu voi lucra pe partea de organizare de evenimente, in principiu chestii care tin de planificare si tinut legatura cu diferiti furnizori. Ma cheama External Communications Coordinator. Nu pot sa zic decat ca m-am cam speriat putin cand am vazut ritmul de lucru, cam cum sunt obisnuiti oamenii astia sa lucreze si viteza cu care fac chestiile. Pe langa barierele de limba (nu imi vine sa cred ca aveam pana si eu putin probleme in a-i urmari cum vorbesc in engleza) a trebuit sa ma concentrez destul de tare sa inteleg ce mi se explica pentru ca toti vorbesc in acronime (prescurtari ale diferitori termeni interni, ale diferite centre, arii subordanate sediului din Bonn). Practic eu voi lucra in DHL Global, adica in principalul centru care coordoneaza munca/finantele/comuncarea pentru DHL-urile pentru toate cele 5 continente. Destul de tare. Nu stiu cum am ajuns aici :)

O alta chestie interesanta e ca tipa pe care eu o voi inlocui are 27 de ani..si eu 22. Nu prea intelegea ea cum de am reusit sa ajung acolo acuma si a fost / cred ca inca este, putin reticenta in privinta mea. Am incercat sa fiu prietenoasa, desi am cam avut emotii, pe masura ce descarcau non stop informatii pe care eu nu prea le intelegeam. Era si interesant ca nu stiam de unde sa incep sa intreb, nu vroiam chiar sa par penibila.

Pana acum, am avut cate o intalnire de vreo ora in care mi s-a explicat cate un proiect. Azi s-a inceput cu conferinta globala a top managementului care noi o vom organiza in ianuarie in Barcelona. Unul din primele responsabilitati va fi aceea de a strange materiale cu update-uri pe 2008 de la toate DHL-urile din lume, sa fac un script bazat pe diferite issue-uri si sa lucrez cu o agentie externa in realizarea videoclipului care va deschide conferinta, respectiv speech-ul CEO-ului. Provocarea va fi in structurarea informatiilor si realizarea unei comunicari foarte transparente cu fiecare sediu in parte. Cu alte cuvinte, sa tragi de aia sa te ajute. Pe de o parte ai zone asa ocupate incat nu iti raspund, altele in care nu stiu nici ce e aia o poza.

Sunt un milion de oameni care trebuie sa ii stiu pentru ca fiecare lucru trebuie trecut prin milioane de alte aprobari. Lucrurile nu sunt neaparat foarte complicate, odata ce te familiarizezi cu felul de lucru si cu conceptele in sine, insa datorita lantului de aprobari care trebuie obtinute pentru fiecare maruntis, la inceput, totul capata o alta importanta.

Toti oamenii, pe cat sunt de bine pregatiti, pe atat sunt de prietenosi. E nostim cum ii mai auzi brusc zicand asa, cu o naturalete extrema, "pai da.. atunci cand locuiam in bangkok" sau da.. "eeeeh.. in new york e cu totul diferit".. sau "eh, anii care i-am trait in china au fost mai dificili".. Si eu dau din cap si le zic "da.. si eu am terminat acuma facultatea, aici la mine in oras, in Romania" :) E destul de nostima diferenta de nivel de la care se discuta.

Si peste toate chestiile, cineva de acolo de sus a vrut probabil sa simt la maximum aceasta experienta de lucru, si mi-a dat sef o persoana din ASIA. Probabil, omul cu cea mai structurata gandire pe care il stiu. La ea toate sunt 1, 2, 3... "Vom incepe cu asta, apoi cu asta.. Care sunt principalele chestii care le-ai invatat..1, 2, 3.." Primul lucru care mi l-a zis? "E posibil ca uneori sa fiu cam directa, dar adevarul este ca I don't believe in losing time". Deci, da. Am zis ca imi fac tricou cu asta I don't believe in losing time. Mi se pare foarte tare.

Prin urmare, aceasta eficienta se vede peste tot, pana si in mailurile care incep doar cu "Raluca, vreau sa ..nu stiu ce.." .Nu ca la noi, cu "sper ca aceasta scrisoare sa te gaseasca sanatos, fericit si apropo ce mai faci.." Pe principiul - am nevoie de asta, acum. Doar daca simt ei ca trebuie sa fie mai diplomati mai baga cu greu un " sper ca esti bine" sec, la inceput de mesaj.

Partea nostima, din randul socurilor, e ca toti de aici au o OBSESIEEEEEEE pentru reciclat.. cel putin la mine la servici aia se uita urat daca ai caiet (figure that out) si asta pentru ca multi isi fac caiete din foi reciclate pe care le capseaza si le folosesc pe o parte. ..

Ah, si inca o chestie.. azi am vorbit pentru prima data in germana.. e drept era un fel de pensionar care arata care un boschetar, si care cand a vazut ca nu vorbesc germana (ca initial nu am vrut) m-a intrebat in engleza de unde sunt (?!?!?!) si pe urma am inceput sa vorbesc cu el in germana, explicandu-i ca Sibiu si cluj sunt in romania, nu in ungaria. (in fine, el tot zicea orase care le stia din romania) A fost interesant, cred ca am sanse, daca reusesc sa trec peste trac. M-a binedispus total faza asta.

Overall, pornesc pe principiul hope for the best, prepare for the worst. And give 110%.
Pana la ora 18:30 adica, cand voi pleca acasa.

Update on my life

2008-08-16T21:32:00.001-07:00

Pentru că mă încadrez în categoria persoanelor cu blog, presupun că ştirile devin oficiale doar abia atunci când sunt publicate şi aici. Prin urmare, vă prezint următorul mail:

Dear Raluca:

On behalf of the Global Communications team, I am pleased to inform you that we have selected you as our intern to support us in our PR, events and sponsorships department. As mentioned before, please join us next week for the handover on Monday, 18 Aug for a week.

We look forward to welcoming you to our office next week.

Best regards

Kathleen Goh Head - Public Relations & Sponsorships DHL Express Global Communications DHL Express Fritz-Erler Strasse 5
53113 Bonn / Germany

Cu alte cuvine, e oficial: plec. Nu mult, ci aproximativ un an aşa, la DHL/Deutsche Post World Net, în Germania, în Bonn. Mai exact, în campusul de aici.

Acum cred că am răspuns la întrebarea cu privinţă la planurile mele (cel puţin pe termen scurt) de viitor. Nu prea pot da detalii despre job description, întrucât momentan sunt în celebrul Mcdonald's din Gara de Nord, din Bucureşti, iar în Bonn voi ajunge un pic mai pe după masă. Mă întorc însă în câteva zile, când promit să povestesc tot.
Apropo, programările pentru luat rămas bun vor începe cam în două săptămâni..e bine să prindeţi loc din timp :)

Glumesc, ştiţi că vă iubiesc pi tăţi.

Despre Turcia (partea a II a)

2008-08-15T04:28:00.000-07:00

În Turcia, nota de plată nu vine niciodată detaliat. Primeşti o hârtie cu un total doar şi pornind de acolo, ar trebui să ghiceşti cam cât a avut fiecare. Bonurile fiscale sunt rare aşa cum e probabil şi obiceiul lor de a plăti impozite.

Pisicile chiar sunt peste tot - şi mi'am dat seama şi de ce..explicaţia este firesc, una religioasa - sunt animalul favorit al profetului - Am citit in cartea lui Pamuk povestea conform căreia, Profetul, pentru a nu trezi pisica din braţele sale atunci când s'a ridicat, a preferat mai degrabă să taie bucata de material din haina sa.

Turcii au o obsesie pentru steagul lor - nu vezi decât roşu în faţa ochilor, semilune şi stele. Sunt începând de la brelocuri, brichete, magneţi, tricouri, prajituri.. etc etc - toate cu steagul lor cu semilună. Obsesia pentru steagul lor nu poate concura decât cu obsesia lor pentru Ataturk, care are şi el faţa cam pe toate suvenirurile posibile şi imposibile (inclusiv pe bancnote, aşa cum se vede din prima poză).

E plin de români şi în Turcia - am mai fost acum doi ani şi sincer nu erau aşa mulţi ca acum. Îi auzi peste tot - e feelingul ăla neplăcut că atunci când închizi ochii, pe stradă, ai senzaţia că de fapt nu ai plecat. În Turcia e plin, în Viena toată lumea pe stradă zicea pardon şi mă scuzi, iar în Italia nici nu mai zic. Practic, putem zice că oriunde am merge, e ca acasă. Încet, încet, îi cucerim pe toţi.

Mi'a plăcut foarte mult spectacolul 'orchestrei armatei otomane' pe care l'am văzut în faţă la Palatul Topkapi, în Istanbul. O foarte scurtă bucată din ceea ce am văzut, aici.

În Turcia. (partea I)

2008-08-08T08:30:00.000-07:00

În Turcia, în loc de câini vagabonzi, e plin de pisici. Iar pisicile în Turcia sunt mai suple, mai prietenoase şi mult mai somnoroase. Dai oriunde peste ele, fie că dorm, se alintă sau cerşesc mâncare. Sunt atât de multe, încât la hotelul la care stau, pe terasă este afiş cu Don't feed the cats;
În Turcia, angajaţii de la unele hoteluri de 5 stele, nu ştiu să vorbească engleză. Cu toţii zic yes, yes, sure, no, yes şi nu îţi răspund la nici o întrebare. Majoritatea discuţiilor se desfăşoară ceva de genul: Can I exchange euros here, at the hotel? Yes. What's the exchange rate? Yes. Do you speak english? Yes, please. De fapt, e foarte posibil ca nimeni să nu ştie o engleză mai avansată de Yes please/How much do you give?. Am început să cred asta atunci când la intrare în baia turcească era o cutie pe care scria maaaaaaare Dirty TOWER box;
În Turcia, cafeaua turcească e sub formă de shot, iar lumea mânâncă toast la micul dejun.
În Istanbul, palatele sunt pline de lucruri luate de la alţii, obiecte opulente până la limita prostului gust, ce trădează istoria unui popor de năvălitori;
În Turcia am auzit cele mai tari abordări folosite de vânzători: Can I help you? (vânzător) No, I'm just looking. (eu) It's okay, I'm just selling sau Do you know what's the price for that beautiful thing you are looking at?(vânzător) No. (eu) Can I tell you? Yes. Juuuust 12 euros sa Can you tell me again what's the price for this?(eu) Was. (vânzător).

De fapt, e altfel.

2008-07-23T02:13:00.000-07:00

Intr'adevăr tot e bun Twitterul ăsta la ceva. Evident, atunci când merge. Am aflat de la Radu Ionescu de Mygazines, un site unde se pot citi online o grămadă de publicaţii internaţionale. Pe gratis.

Eu una am început cu articolul din Esquire despre Obama. (Of.. de ce a trebuit să fie omul ăsta democrat? :). Foarte fain scris (nici o surpriză fiind vorba de Esquire) şi cu nişte poze excelente, care surprind foarte bine contextul candidatului, fiind orientate, fireşte, către componenta de culoare.

M'a amuzat ca la tag'uri primul era 'Men's interests'. Asocierea asta m'a dus cu gândul la vremurile când femeile încă nu puteau vota, iar Coco Chanel nu se născuse încă (şi deci nici primii pantaloni pentru femei făcuţi de ea).
Evident, m'am mai enervat încă o dată, gândindu'mă la tot junk'ul şi la tot brainwashing material care apare în revistele pentru femei. Nu înţeleg de ce trebuie să cumpăr o revistă pentru bărbaţi ca să am parte şi de nişte articole care nu's despre hainuţe, rochiţe, farduri, despre cum să'l 'faci' (pe el, bărbatul) în 3 paşi sau despre cum să'ţi schimbi viaţa din 10 sărituri şi să redevii cool.

Unele preocupări au rămas într'o proporţie mai mare, a bărbaţilor (studiile o confirmă), în ciuda întregii emancipări feminine. La fel cum, deşi nu prea vrem noi să recunoaştem şi suntem cu toţii political correct, deep down inside, unele lucruri nu s'au schimbat nici în privinţa preferinţelor rasiale. Indiferent de cât de charismatic/fermecăror/bun orator e Obama, mulţi dintre americani vor pune în secret ştampila pe Mccain, doar pentru că e mai alb. Aşa cum mulţi îl vor alege pe Obama pentru că e negru. E bilaterală treaba. Şi simplă.

Nu ne place să recunoaştem aceste lucruri, aşa cum nouă, femeilor, nu ne place să acceptăm faptul că, subiectele din revistele ce ni se adresează reprezintă preocupările marii majorităţi dintre noi. Vorbind la nivel cantitativ.

Pe principiul dacă n'ar fi, nu s'ar povesti.

The awful truth

2008-07-05T03:28:00.000-07:00

Ieri am fost în parc. Stând destul de aproape, mai fac şi de'astea. Şi, întrucât soarele se ambiţionează să stea pe cer, aşa cum se întâmplă în general, vara, începe şi sezonul de lupte pentru o bancă la umbră. În timpul săptămânii mai e cum mai e, însă în timpul week'endu'ului vorbim deja de chestii pentru avansaţi. Pur şi simplu nu poţi concura cu copiii cu tricicletă sau cu persoanele mai în vârstă, care prind loc din timp, în spiritul cozilor de altă dată (eh ce vremuri..).
Revenind. Eram în parc şi mi-am cumpărat de la o tonetă proaspăt apărută, şampon din ăla de făcut baloane. Când eram mică îmi plăceau incredibil chestiile alea, şi am constatat că nici acum nu prea s'a schimbat nimic. Am scanat cu privirea în jur, m'am aşezat pe o bancă şi am început să fac baloane.

Alături, un nene. Vorbea la telefon. Nici prea tânăr nici bătrân, nici prea aranjat dar respectabil. Nu părea nimic ameninţător la el. Nu prea i'am dat atenţie, fiind mult prea preocupată de faptul că nu reuşesc să fac decât maxim 2 baloane dintr'o dată.
Brusc, începe să vorbească cu mine.

'Vă plac jucăriile, nu?', mă întreabă. Raluca, neobişnuită fiind să vorbească cu străinii sau să răspundă la vocile care le mai aude ea din când în când, ezită puţin. Să'i răspund, să nu îi răspund..era prea frumos afară ca să mă fac că plouă. Cum ziceam, era un nene respectabil, părea la locul lui.
'Da, îmi plac. Am vrut să văd dacă mai îmi aduc aminte cum funcţionează'. (bună tare replica, ce să zic).
'Da, sunt foarte frumoase jucăriile astea..locuiţi în Iaşi?'
'Da, locuiesc în Iaşi'
'Minunaaaat', spuse el cu o familiaritate inexplicabilă, 'şi ce liceu aţi terminat?'
'Păi...Negruzzi.'
'Aaaaaa.. (genul ala de aaa..ca şi cum brusc toate misterele lumii au fost elucidate) 'înseamnă că îl ştiţi pe Profesorul %¤#&%#¤%#, de limba engleză. E coleg cu mine, eu predau limba engleză'
Eu, nu neapărat entuziasmată că avem ceva în comun
'Da, îl ştiu..'
'That means you know very good english', îmi spuse deodată în engleză
' Yes, I do..', răspund eu, zâmbind amabil. Mă uitam mult la Cartoon Network, când eram mică.
Şi atunci, out of nowhere, începe să vorbească cu mine în engleză.
'How do you call a witch from the desert?'
'?!' (sorry, am lipsit la ora aia)
'It's a sandwitch'.
'?!'
'What do the people from the desert eat? They eat the saaaaand, which is theeereee' (v'aţi prins, nu? aşa mă gândeam şi eu) '..and another one.. how do the roads comunicate with each other?';
'?!' (nici întrebarea asta nu mi'am pus'o niciodată, se pare);
'They use the siiiiiign language.., u got it?'
'Yup, I did..' (and I am laughing inside).
Şi în timp ce acest domn îmi vorbea în limba engleză, şi nu mă lăsa să mă joc cu ale mele baloane, eu zâmbeam cumva amuzată, amintindu'mi de emisiunea Six Degrees care o văzusem acuma câteva zile pe Discovery Travel and Living, în care tipa, ajunsă în India, dă într-un restaurant peste nişte tineri indieni, care lucrau la un call center, şi care vorbeau chiar şi la cină în engleză, fiind atât de obişnuiţi cu chestia asta. Simţeam cumva că e aceeaşi situaţie (mai puţin câteva detalii). Aşa că am acceptat să zâmbesc politicos, în continuare.
Şi după ce bucata de Învaţă engleza în 5 minute, cu oameni necunoscuţi se încheiase, domnul mă întreabă brusc:
'Şi acuma, am să îţi adresez întrebarea universului. Ştii care?'
Hmm.. unde o să mă angajez, o să am vreun viitor, se va alege oare ceva de mine?, s'a gândit involuntar, Raluca.
'Nu îndrăznesc să ghicesc, îmi pare rău'
'Păi întrebarea e.. Crezi că există Dumnezeu?'
Poftiiiiim?, îmi zisei eu..I was so not expecting that (ca să continuăm cu acelaşi ton).
'Da, cred ' (atunci când nu suntem certaţi, dar asta se întâmplă foarte rar)
'Foarte bine, aşa şi trebuie, pentru ca El este în toate lucrurile din jurul nostru...'
'Mda, aşa e..' răspund eu, ridicând şi mai tare din sprânceană, nemulţumită de cursul discuţiei care devenea din ce în ce mai bizar. Începeam să am, încet, atitudinea Vai, dar e deja 4?. Nenea însă părea tot mai entuziasmat. Începuse să îmi vorbească cu înflăcărare. Din una în alta
'Tu unde locuieşti?'
'Păi un pic mai jos de parc'
'Aaaaa.. (acuma misterele universului erau elucidate, clar. De fapt, nici nu existaseră vreodată) ..înseamnă că ştii biserica noaastrăăăăăăă, o casă cu acoperiş %¤#%#, numită #"%#¤%&#, la o stradă mai încolo..'

Ahaaaaaa..Deci ăsta'mi erai tu mey.. Brusc, se făcu lumină, peste tot, mai puţin pe chipul meu.

'Da, o ştiu..' (voi sunteţi cei care îmi lipiţi afişe pe poarta şi stâlpul de la casă, nu?)
'Păi daaa..trebuie neapărat (pe bune?) să vii şi tu la noi, că avem în fiecare %&¤&¤ (o zi din săptămână) concerte, cu copii aşa ca tine, care cântă despre Dumnezeu.. O muzică minunată, nu aşa cum se aude pe aici... (prin bisericile ortodoxe vroiai să zici?).. pe aici, pe la concertele din ziua de azi'
Nu mai zâmbeam. Mă simţeam păcălită. Mă simţeam ca acele fete din filmele americane, care se plâng că he said he just wanted to be friends.
Şi nu e ca şi cum aş avea ceva împotriva genului ăsta de viaţă. Pentru că n'am. Sau de fapt, am ceva. Am ceva fix cu acest gen de atitudine. Cu acest gen de luat în învăluire, care are, de fapt, de la bun început acelaşi obiectiv: propaganda. Fii cum vrei, mânâncă ce vrei, joacă'te cum vrei tu, dar anunţă'mă. Zi'mi de la început, nu încerca să mă păcăleşti

Nu am nimic cu faptul că tu te rogi într'un alt fel la tot ce se află mai sus de vârful capului. Nu am nimic cu acest lucru. Însă nu veni tu, domn necunoscut, să mă iei cu glume, crezând că dacă le zici în engleză, eu am să fiu într'atât de fermecată încât am să zic.. sigur, ce naiba, îmi schimb imediat religia, că oricum, prea trăim într'o lume a etichetelor. Ortodox, catolic, protestant.. ce contează. Nu?

Nu am să vin vineri stimate domn (sau când m'aţi tot îndemnat să vin), nu am să spun acolo că vreau să vorbesc cu domnul profesor ¤#%#¤%# şi nici nu am să caut alţi adepţi.
Deşi poate aţi crezut că eram veselă pentru că îmi luasem abia buletinul, vă anunţ că am o vârstă la care deciziile de acest gen sunt demult luate, şi e prea puţin probabil să mi le schimb, pe o bancă, în parc, între două baloane de săpun.

Cel puţin nu în viaţa asta.

Death and taxes

2008-07-02T02:57:00.000-07:00

Bine bine.. înţeleg că de acuma, dacă am terminat facultatea sunt un om ca oricare altul, bun de tras la răspundere de către stat. Dar deja?!?!

Curcubeu în camera mea

2008-06-29T07:09:00.000-07:00

Mai multe, aici.

8+1

2008-06-27T15:11:00.000-07:00

Dacă nu aveţi ce face marţi, dacă v-aţi plictisit de acelaşi suc, la aceeaşi terasă, vă învit la o expoziţie de fotografie. Nu e o invitaţie lipsită de interes, având în vedere faptul că e prima expoziţie de fotografie la care expun şi eu.

Este vorba de 8 oameni foarte talentaţi, care, o scurtă perioadă de timp au avut ocazia de a 'fura' puţină meserie de la domnul Dan Mititelu (eh, vorba vine furat, că ne'a lăsat şi el :).

Împreună, am discutat multe în aceste 3 luni, şi nu toate despre fotografie. Pentru că, până la urmă, a face fotografiile reuşite nu presupune doar a cunoaşte foarte bine tehnica. Am combătut, am dezbătut, ne'am mai şi contrazis uneori dar, mai presus de toate, am conştientizat faptul că principalul lucru pe care ar trebui să îl căutăm într'o fotografie, este mesajul, ideea.

Prin urmare, puteţi arunca o privire, în premieră, marţi, 1 Iulie, începând cu ora 19:00, la Casa de Cultura Mihai Ursachi. E posibil să avem şi gustări..

O poză, cât o mie de CV-uri

2008-06-20T06:23:00.001-07:00

Astăzi e o zi specială. Azi am terminat, în mod oficial, facultatea.
Patru ani cam cu de toate: şi voluntariat, şi internship'uri, şi proiecte personale, şi olimpiade, şi concursuri, şcoli de vară sau conferinţe. Acum mi se pare nostim când realizez câtă muncă a fost în spatele fiecărei diplome din poză, badge sau afiş. De asemenea, abia acum zâmbesc când mă gândesc la prezentările terminate cu 10 minute înainte de susţinerea lor sau ppt-urile pentru concursuri făcute în trenul de noapte spre Bucureşti şi finalizate în McDonald's'ul din Gara de Nord. Evident, abia acum, toate sunt mult mai nostime.

Easy way? That's not the way.

Mă alint, poate

2008-06-18T06:06:00.000-07:00

via

Însa, cel mai mult, când vine vorba de note, mi-a fost frică de nota 9. Şi nu pentru că ar fi o notă mică (pentru că în mod evident, nu este), ci pentru că mi se pare că ea nu spune nimic despre tine. Nu spune nici că eşti bun (pentru că aia cu adevărat buni iau 10) şi nici că eşti slab/mediocru (pentru că aia iau note mai mici). Nota 9 spune doar că eşti ok..
"Nah.. nu e chiar de 10, dar parcă şi 8 e cam puţin. Eh..îi punem un 9, merge.."

Cu dedicaţie..

2008-06-17T00:19:00.000-07:00

.. pentru voi toţi cei care vă verificaţi contul de facebook de câteva ori pe zi sau vă personalizaţi pagina de myspace, in order to get noticed.
..pentru voi toţi cărora le este mai naturală a second life, decât cea pe care o au deja.

ps: imi place ca Facebook are puloveraş de tocilar/băiat de colegiu :)

La cererea publicului

2008-06-13T02:49:00.000-07:00

Acesta este cel mai lung post al meu. Definetly.

Însă, aşa cum am promis, am sa fac publice rezultatele de la cercetarea care am realizat'o, cu privinţă la gestiunea crizelor de imagine.

Din nefericire, nu am avut suficient de mult timp să las available chestionarul online. Numărul total de respondenţi a fost de 12 persoane şi având în vedere profilul acestora (oameni nu cu mult timp liber, care lucrează în domeniul comunicării, reachable doar prin e-mail având în vedere că marea lor majoritate nu sunt din Iaşi, middle and top management) şi faptul că este, până la urmă, o cercetare calitativă, mă declar mulţumită.

Ei au avut practic, de evaluat, două soluţii potenţiale, la criza Ernst & Young (cazul Raluca Stroescu). Evaluarea se facea pe baza următoarelor criterii: mesaj, poziţia oficială a companiei, relaţia cu presa, reacţia la eveniment, alegerea purtătorului de cuvânt.

Mainly, o soluţie se axa pe o comunicare media puternică din partea companiei ca şi răspuns la criză şi o alta pe faptul că E&Y este alături de familia Ralucăi, însă nu îşi asumă nici un fel de vină pentru cele întâmplate. Descrierea completă aici.

În ceea ce priveşte prima soluţie, respondenţii au afirmat faptul că ea ar fi fost mai potrivită:

În cazul în care culpa companiei ar fi fost evidentă/demonstrată iar efectele negative ale crizei ar fi fost de mare anvergură;
În cazul în care criza nu s-a întâmplat din vina companiei, şi nu are nici o legătură demonstrabilă cu aceasta (de exemplu, o acuzaţie nedreaptă a concurenţei);
În cazul în care compania are un target foarte influenţabil prin media (pecum în cazul crizei companiei Pepsi si acul de siguranta sau a companiei Danone);
Ca şi profil al companiei, companiile naţionale sau multinaţionale, în special Business to Consumer, ar fi fost cele cărora li s-ar fi potrivit o astfel de soluţie;
Ca şi specific al crizei, crizele financiare sau crizele interne materializate prin probleme de management, ar fi putut fi astfel soluţionate
Cele mai frecvente exemple concrete de crize care au fost menţionate: Danone (5 persoane), Cazul Tylenol (2 persoane), Unilever (1 persoană)

În ceea ce priveşte a doua soluţie:

Unii respondenţi (30%) au afirmat faptul că situaţiei Ernst & Young i s-ar fi potrivit o astfel de soluţie, dar fără ca această companie să se dezică atât de clar de faptele angajatei şi fără ca relaţiile cu presa să fie exclusiv întreţinute prin comunicate de presă;
20% dintre respondenţi au afirmat faptul că soluţia ar fi fost recomandabilă în cazul în care nu e dovedit clar nivelul de vinovăţie/culpă al organizaţiei - efectele negative nu sunt de mare amploare - cazul nu este foarte mediatizat;
Ca şi profil al companiei, companiile regionale, naţionale sau multinaţionale, de retail sau consumer products, ar fi fost cele cărora li s-ar fi potrivit o astfel de soluţie;
Ca şi specific al crizei, crizele financiare sau guvernamentale, ar fi putut fi astfel soluţionate
Cele mai frecvente exemple concrete de crize care au fost menţionate: Danone (2 persoane), Cazul Andersen (2 persoane), Cazul Ernst & Young (2 persoane), Oracle (1 persoană).

În urma analizei rezultatelor, părerile s-au dovedit a fi împărţite, respondenţii exprimându-şi o părere pozitivă faţă de una dintre cele două soluţii, aşa cum reiese din tabelul de mai jos. Tabelele nu au o rezoluţie extraordinară, aşa că va trebui să le măriţi ca să le puteţi vizualiza.

Diferenţele cele mai mari au fost în ceea ce priveşte alegerea poziţiei oficiale şi alegerea purtătorului de cuvânt. Astfel, peste 50% dintre respondenţi au înclinat spre alegerea unei poziţii oficiale mai empatice, în care persoana de contact cu publicul să fi fost şeful direct al Ralucăi. Dintre totalul respondenţilor, 40% au acordat punctaj maxim (100 de puncte) celor două modalităţii în care au fost tratate cele două aspecte (Poziţie oficială şi Alegerea persoanei de contact), în cazul soluţiei numărul 1.

În medie, persoanele anchetate au optat pentru soluţia numărul 1, alocând un punctaj mediu de 51.25 puncte.

15% au acordat punctaj maxim primei soluţii iar 30% au acordat un punctaj peste medie acesteia.

Nu am reuşit ca toate cele 12 persoane să fie FIX specialişti în criză. Aceasta este o limită. Cu toate acestea, 40% deţineau funcţia de Directori de Relaţii Publice (PR Executives), 10% lucrau în departamentul de Relaţii Publice (ca şi Juniori), 40% lucrau în departamentul de Marketing şi 10% erau manageri. Dacă e să analizăm strict doar persoanele care lucrau strict pe departamentul de PR, se observă că, în medie, ele au optat pentru soluţia numărul 2, cu un punctaj mediu de 50.8 puncte.

Persoanele care aveau alte funcţii decât acelea din departamentul de Relaţii Publice au optat, în medie pentru soluţia numărul 1, cu un punctaj mediu de 51.6 puncte

De asemenea, opţiunile exacte ale tuturor respondenţilor pot fi urmărite mai jos.

În concluzie, putem afirma faptul că opţiunile pozitive au fost orientate cel mai mult către Soluţia numărul 1. Întrucât diferenţa dintre mediile punctajelor acordate a fost una mică, nu putem spune dacă această soluţie ar fi trebuit abordată în totalitate. De asemenea, nefiind o cercetare cantitativă, nu prea putem spune dacă această diferenţă este una semnificativă. Aceasta e o altă limită. Putem însă afirma faptul că principalele elemente care ar fi trebuit să fie conform scenariului primei soluţii sunt alegerea poziţiei oficiale (O poziţie orientată către mesajul Suntem şocaţi de..) şi alegerea purtătorului de cuvânt (Care, în cazul companiei Ernst & Young ar fi trebuit să fie şeful Ralucăi Stroescu).

Cam atât am reuşit să analizez din rezultatele primite. Dacă mai aveţi în cap alte păreri, aştept cu drag să le exprimaţi (în mod public sau nu:). Orice feedback e mai mult decât binevenit. Până atunci, aknowledgements şi lui Dan, Andrei, Mihnea. Ştiţi voi de ce :)

Pentru PRisti

2008-06-09T06:44:00.000-07:00

De ceva timp, lucrez cu mult entuziasm la lucrarea mea de licenţă. Tema este "Gestiunea crizelor de imagine, prin activitate de relaţii publice", cu aplicaţie practică la criza de imagine a companiei Ernst & Young, datorat cazului Raluca Stroescu.

Partea de cercetare a lucrării a avut două etape. Prima este o etapă calitativă, în care am generat (prin intermediul a 2 focusgrup'uri) două soluţii potenţiale, pentru criza în discuţie. În cea de'a doua etapă, aş vrea să testez aceste două soluţii găsite, astfel încât să pot concluziona, orientativ, care dintre ele ar fi fost mai bună de folosit. Însă, pentru relevanţă rezultatele, soluţiile trebuie să fie evaluate de specialişti din domeniul comunicării.

Prin urmare, dacă lucraţi în domeniul relaţiilor publice/comunicare, m'ar ajuta foarte mult (există ceva peste foarte mult?:) dacă aţi viziona următoarea prezentare:

| View | Upload your own

şi aţi completa următorul chestionar:
Apasă aici pentru a completa

Rezultatele mă vor ajuta în realizarea unei analize comparative dintre cele două soluţii.
Rămân veşnic recunoscătoare :)

Later edit: Menţionez faptul că obiectivul nu este acela de a alege cea mai bună soluţie în general la criza dată, ci cea mai bună soluţie dintre cele două prezentate mai sus, care au rezultat în urma cercetării. Nu neg existenţa şi a altor soluţii, înafara celor care mi'au reieşit mie din cercetarea calitativă.

Americănisme

2008-06-07T01:52:00.000-07:00

Vreau de extraordinar de multă vreme să scriu un articol despre Hillary şi Obama, sau mai bine zis, despre cum au ales americanii dintre o femeie şi un negru. Not much of a choice, they would say. Oricum, într'un fel, era firesc să iasă Obama în turul final al campaniei electorale, era rândul lui să facă realitate din toate filmele americane în care preşedintele Americii este unul negru. (Am impresia ca doar în Prison Break preşedintele este o femeie.) Nu a fost un compromis foarte eficient pentru comunitatea de culoare dar, având în vedere istoria lor din ultimii 200 de ani, they've come a long way.

Oricât de controversate şi împărţite ar fi părerile cu privinţă la cei doi democraţi, acest post cu privinţă la Obama mi s'a părut genial. Şi asta pentru că ridică la fileu o problemă foarte simplă: este foarte, foarte greu de lipit o etichetă de fruntea lui Obama (fie ea colorată, sau nu).

via

Nu e nici alb, nici foarte foarte negru; nici frumos, dar cumva atrăgător; nici de şcoală veche nici avangardist; nu e nici din nord nici din sud (a crescut in Hawaii) etc..
Sunt multe motive pentru care Hillary a pierdut, în ciuda numelui atât de popular pe care îl poartă. Având de la bun început cei mai buni strategi ai partidului şi mult mai multe fonduri decât senatorul Obama, toată lumea se aştepta la o victorie inevitabilă.
Strategiile lor s-au bazat însă pe concepte total diferite. Spre exemplu, la nivel de strâns fonduri, în timp ce Hillary s'a concentrat pe strângerea de cecuri de câte 2000$ de la diferiţi susţinători (ai ei sau a lui Bill, nu prea contează), Obama a fugit prin toată America, ţinând discursuri empowering la care omul de rând trebuia să doneze o sumă mică, pentru a'l asculta (5, 10, 50 $..whatever). De asemenea, ea a cam subestimat puterea internet'ului ca instrument de strâns fonduri. Obama a folosit toate site'urile pe care era prezent (începând cu cel personal) ca şi modalitate de a primi donaţii. Chit că aceste donaţii erau mici, ele aveau un mare avantaj faţă de cele ale lui Hillary: puteau avea caracter repetitiv.

via

Şi la nivel de strâns voturi, cei doi candidaţi au abordat strategii diferite. În timp ce partea feminină se concentra pe marele premii precum New York, Ohio, Texas, Obama investea fonduri în zone care nu păreau să aibă iniţial nici un fel de rol decisiv în scorul final. Cu toate acestea, această decizie i-a adus în final 11 victorii consecutive, de la Louisiana şi Virginia la Wisconsin şi Washington. Nu'i rău nu?
Şi last, but not least, a fost o diferenţă de consistenţă a mesajului. Fiind prima femeie care se arunca într'o astfel de cursă, Hillary ar fi putut fi candidatul absolut ideal care să reprezinte schimbarea căutată atât de mult de electoratul democrat. Şi, cu toate acestea, aşa cum scriu şi articolele din ziarele americane, a preferat să insiste întâi pe latura sa dură şi doar mai apoi, pe latura sa umană. În timp ce charismaticul Obama (ce'i a lui e pus deoparte) umplea stadioanele, Hillary ridica de la o zi la alta, o altă părere. Cu toate că publicul ei era mai elevat, cel al lui Obama a fost cu mult mai implicat şi dedicat senatorului.
Uitându'ne înapoi, e destul de interesant de analizat cum au votat americanii, în funcţie de caracteristicile lor demografice. Aici puteţi găsi o jucărie foarte cute prin care puteţi afla cam tot ce vă interesează. Nu m'am uitat foarte mult pe ea, însă mi se pare foarte nostim cum se mută toate cărămizile de la stânga la dreapta, atunci când vrei să vezi how blacks voted sau how whites voted.
All in all, va fi destul de interesant de văzut cum se va descurca Obama în alegerile finale, în faţa lui Mccain care se plimbă de vreo câteva luni prin lume.

via

Un Mccain care, cel mai probabil negociază deja cu cei de la FedEx un bun preţ la mutat mobila. Pentru că da, plănuieşte să se mute într'o casă nouă, cu mult mai frumoasă, cu mult mai elegantă, care i se va potrivi foarte bine, fiind foarte albă.

Artă, frate!

2008-06-06T01:48:00.000-07:00

Câteva poze geniale, din mediul politic, aici.
Via Sutu.

Ecce homo

2008-06-05T15:53:00.000-07:00

Eu sunt o-mperechere de straniu
Şi comun,
De aiurări de clopot
Şi frămîntări de clape-
În suflet port tristeţea planetelor ce-apun
Şi-n cîntece, tumultul căderilor de ape...

Eu sunt o cadenţare de bine
Şi de rău
De glasuri răzvrătite
Şi resemnări tîrzii-
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu
Şi-n visuri, majestatea solarei agonii..

Eu sunt o-ncrucişare de harfe
Şi trompete,
De lenese pavane
Şi repezi farandole-
În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete
Şi-n ris, impertinenţa sonorelor mandole.

În seara asta m'am plictisit de cuvinte în engleză, termeni împrumutaţi şi lucrul la aceleaşi documente dar cu extensii diferite. În seara asta mi'am adus aminte că'mi place Minulescu.

Difficult is worth doing

2008-06-02T13:45:00.001-07:00

I love Honda. The brand, i mean.
Nu ştiu dacă e neapărat din cauza reclamelor creative, a comunicării coerente sau pur si simplu din cauza încăpăţânării lor de a dovedi visele imposibile. I simply love it. Şi e genul ăla de dragoste necondiţionată, de evanghelist. Povesteşti despre ea cu entuziasm şi te încrunţi uşor când cineva o vorbeşte de rău.

Cu toate acestea, oricât de drag mi'ar fi mie brandul acesta, sunt unele lucruri care nu cred că aş putea să le fac vreodată pentru el. Am găsit la Dan pe blog un mic videoclip care într'adevăr, cred că bate orice reclamă, la orice brand.

Mai exact, e live advertising. Reclama de mai sus e prima din acest gen difuzată pe un post britanic de televiziune şi arată cum 19 paraşutişti 'desenează', în fix 3 minute şi 20 de secunde, cuvântul HONDA. Pe principiul, 'Difficult is worth doing'.
Aşa coerenţă în comunicare, mai rar.. Dar deh.. dacă nu Wieden + Kennedy, atunci cine?

Telefonul fără fir

2008-05-30T19:08:00.000-07:00

Astăzi, toată ziua am vrut să te sun. Să îţi spun că e o zi mare, că am mai bifat un capitol din cartea pe care o scriu, şi mai ales, trăiesc. Am vrut să te sun şi să îţi spun că s-au încheiat patru ani în care am muncit mult şi în care am luptat, de cele mai multe ori, împotriva curentului..împotriva unui curent care, până la urmă, m'a adus fix unde vroiam sa ajung.

Astăzi am absolvit facultatea şi am vrut toată ziua să te sun. Doar că nimeni nu a putut să îmi dea numărul..

A pleca (sau nu) urechea la zei

2008-05-28T06:08:00.000-07:00

I just met Hypnos who told me I should not place trust in girls with blue blood roots. He insisted that proletarians like me don't fit the colour in the pic.

Variatiuni enigmatice - cu Repan şi Diaconu

2008-05-21T14:24:00.000-07:00

O piesă despre doi bărbaţi total diferiţi şi despre două viziuni diferite asupra iubirii. O poveste despre un scriitor celebru şi un provincial aparent banal, care au în comun nimic altceva decât iubirea pentru aceeaşi femeie. Femeie care apare, pentru fiecare dintre cei doi, într'o ipostază total diferită.

Alexandru Repan îi dă personajului său, laureat al premiului Nobel şi retras acum pe o insulă pustie, un aer de enervantă superioritate, de exagerată aroganţă. Un scriitor blazat, un scriitor ce nu crede în modelul banal de iubire, ce preferă să ia femeile pentru ce sunt, şi să le părăsească pentru ceea ce nu sunt.

Mircea Diaconu pe de altă parte, este însă un om obişnuit. Un om simplu, banal poate, un personaj gri, uşor ezitant, mereu umil în faţa marelui scriitor. Dar, mai ales, un personaj teribil subestimat, de la bun început.

Nu ţi'e greu să trăieşti aici, singur?
Nu mă plictisesc niciodată în compania mea.
Şi nu e greu să trăieşti cu un geniu?
E mai uşor decât cu un imbecil..

Teatrul Nottara, Bucureşti.

Dragostea durează trei ani - în Iaşi

2008-05-21T00:34:00.000-07:00

Mai văzusem o dată Dragostea durează trei ani, în Vamă, acuma un an şi ceva. O piesă total neconvenţională, cu un scenariu fermecător, ce prezintă petrecerea de divorţ a lui Marc Maronnier (Cristi Iacob) şi a lui Anne (Carmen Trandafir).

via

O piesă foarte vie, foarte savuroasă care a încercat, prin o întreagă varietate de argumente, să demonstreze că dragostea este o bătălie pierdută de dinainte. Au fost două ore delicioase, cu multe jocuri de lumini, cu secvenţe de dans şi muzică pe fundal. Piesa e scrisă după o carte de Frederic Beigbeder. Câteva secvenţe din ea pot fi găsite aici.

E o piesă care e mult mai potrivită pentru un cadru informal (bar, terasă, ce'o fi) şi nu neapărat pentru Luceafărul nostru de teatru. Nu m'a deranjat însă lucrul acesta aseară, întrucât a existat mereu o interacţiune (neforţată) cu publicul care crea, de la un anumit punct încolo, senzaţia că eşti chiar parte activă la petrecere. Actorii au improvizat mult, şi mai ales frumos.

A fost enorm de multă lume. Atât de multă lume încât într'adevăr, prima reacţie era: Ce faceţi fraţilor toţi aici? Sunteţi nebuni? A fost căldură mare, moncher, căldură mare! Dar nu ştiu cum se face că am trecut repede peste lucrul ăsta.

Nimeni nu te avertizează că dragostea durează trei ani. Complotul dragostei se bazează pe un secret bine păstrat. Eşti lăsat să crezi că dragostea e o chestie pe viaţă, când, de fapt – din punct de vedere chimic – dispare după trei ani.

În primul an spui: "Dacă mă părăseşti, mă OMOR".
În al doilea an spui: "Dacă mă părăseşti, o să sufăr, dar o să-mi treacă".
În al treilea an spui: "Dacă mă părăseşti, desfac o sticlă de şampanie".

Să repetaţi des aceste trei fraze:
1) FERICIREA NU EXISTĂ.
2) DRAGOSTEA ESTE IMPOSIBILĂ.
3) NIMIC NU ESTE GRAV.

Dacă e pe bune sau nu, trebuie să vedeţi piesa ca să aflaţi. E un tren spre Bucureşti la 18:00 cred..

Mici şi carte

2008-05-15T08:41:00.000-07:00

'Iaşiul, capitala culturii. Aşa a fost, aşa va fi.'

Asta spune campania unuia dintre candidaţii la primăria locală. A cui campanie este, nu e foarte relevant. Şi asta pentru că, la nivel general, numele candidaţilor în campania din anul acesta nu sunt foarte relevante.

Un alt candidat, pe de altă parte, a găsit un alt sens pentru ideea de Iaşi, capitală culturală. A luat la un loc bine consacraţii mici şi i'a dus într'unul din principalele simboluri culturale ale Iaşiului: parcul Copou. Mai mult, a reuşit chiar să adune tot publicul ţintă al partidului din care face parte, într'un eveniment care omagiază 'Ziua Familiei' şi, implicit, pe toate cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsnicie. Şi uite aşa s'a filtrat lumea. Checked.

Dacă până acuma de'alde Eminescu, Creangă, Veronica Micle şi mulţi ca ei, vegheau oameni care citeau cărţi sau care ascultau romanţe, astăzi vegheau procesul de fabricaţie al micilor.

Nu e bai. Sunt sigură că nu au mai simţit de mult timp, mirosul apetisant al unui grătar.
Nostim e, că din anumite unghiuri, ai fi putut crede că lumea se înghesuie să vadă statuile. Cu toate că nimeni nu poate fi într'atât de naiv. Nu cred că au avut vreodată o audienţă atât de mare. Şi în plus, cu greu puteai sa nu observi cascheta poliţistului care coordona cozile la mâncare, sau boneta gospodinei harnice care punea micii pe grătar.

Şi uite aşa se face că, într'o după amiază de mai, Veronica Micle, Nicolae Tonitza şi Ion Creangă au ieşit la iarbă verde, la un cârnăcior, un mic şi'o bere. Păcat că ei nu mai pot să voteze. Cu toate că şi ei, dacă ar mai fi să fie azi, ar face parte din acel maxim 10% de electorat, care oricum nu prea contează. La o adică, de ce să conteze, când există mulţime întreagă, de măcar 50% + 1, care mânâncă carne doar de câteva ori pe lună.

Un bătrânel de astăzi avea mare dreptate..'Pozează-i domnişoară, pozează-i.. că le e foame..'

Urât, domnule..orice ai fi tu, că politician pentru mine, sigur nu eşti.. urât.

People I've met

2008-05-14T14:04:00.001-07:00

You don't become a role model because you intend to. It just happens.
You don't become respected because you decide to. You earn the respect. And not through fear, nor intimidation.

I met a person whose passion for his work motivated an incredible number of persons. No fear, no intimidation. Just passion and knowledge.

You might have sometimes, indeed, been the bad guy. However, you have always been the supportive guy.
And I will always remember that, indeed, there is no magic. Nothing happens, unless you make it happen.

Close your eyes. What do you see?
Thank you for that.

Ne pregătim de Bizariadă

2008-04-29T04:03:00.000-07:00

Câţiva studenţi (10 cu tot cu mine) cu multe idei, dar mai ales cu multă iniţiativă, s-au hotărât să pună ţara la cale.

Au lucrat mult, dar cu voioşie (cred că am să patentez, apropo, noţiunea de 'joyfully workin''). Au planificat multe lucruri, şi toate dintre ele realizabile. Acum, cu mândrie vă invită la:

Ce va fi, în doar câteva cuvinte:

O piesă de teatru 'Poveştiri despre nebunia noastră cea de toate zilele', de Petr Zelenke, regie Radu Afrim
O expoziţie de fotografie cu 22 de fotografii semante Radu Afrim,
Un cocktail şi o tombolă cu premii ce vor consta în cărţi şi obiecte de artă (cuponul de participare la tombolă va fi primit odată cu biletul, la intrare)

Biletele se găsesc deja la Librăria Cărtureşti din Iulius Mall.
Preţul 20 RON.
Povestea pe larg o găsiţi pe blog.

În final, nu pot spune decât - Meet you there (vorba brandului).

Ca de Sărbători

2008-04-28T02:56:00.001-07:00

Ador mesajul 'no new messages' din my beloved Gmail account, specific acestor perioade de sărbători.

It's all so quiet..Shhhh..

Resta solo il canto

2008-04-26T11:28:00.000-07:00

Un cântec care poate fi cântat de oameni simpli, de pe stradă.
Un cântec pentru care nu e nevoie de haine elegante, de o ţinută sofisticată sau de o anumită conduită.

Nu am văzut o modalitate mai bună şi mai simplă de a transmite faptul că muzica clasică nu este o muzică exclusivistă ci dimpotrivă, o muzică ce poate fi pe înţelesul oricui.

Versurile aici.

Lost but ffffound.

2008-03-31T12:40:00.000-07:00

Sunt foarte bucuroasa de noul meu cont de FFFound. Am aflat acum ceva vreme de el, insa abia acum am reusit sa gasesc pe cineva care sa imi dea invite (mersi Andrei).

E un fel de Delicious, adica tot bookmark manager, insa pentru poze. Mi se pare minunat. Singurul minus e ca functioneaza doar cu Explorer, nu si cu Mozilla.

Dar astea's mofturi de acuma..

Later edit: M-am inselat, se poate si pe Firefox. Era chiar evident.

The Big Word Project

2008-03-25T09:00:00.000-07:00

De la Razvan aflu de existenta unui stapan diferit de cel al inelelor, mai exact de Stapanul Cuvintelor.

O idee micuta si draguta, care permite diferitor utilizatori sa cumpere cuvinte din DEX. Acestea, odata achizitionate, directioneaza persoanele care le acceseaza, catre site-ul "proprietarilor". A scris si Evenimentul Zilei despre proiect, aici.

Versiunea originala a site'ului vine, fireste, de peste ocean, lucru care pe mine sincer, nu ma deranjeaza deloc. Nu sunt neaparat o fana a ambitiei pur romanesti, de a reinventa roata.

Un cuvant e 5 euro, o suma modica, as zice. Momentan sunt doar 401 cuvinte cumparate. Prin urmare, daca aveti cat de cat o idee despre importanta cuvintelor cheie , inca mai aveti de unde alege.

Eu una, ma gandesc deja serios, la un cuvant remarcabil.

Planuri de vacanta

2008-03-24T10:43:00.000-07:00

Nu e nimica nou in faptul ca fiecare Summit NATO vine la pachet, cu proprii anarhisti. In cazul Romaniei, o parte din ei au fost chiar mai harnici, si au incercat deja sa intre in tara pe la Calafat. Au fost insa opriti de SRI, pe motivul ca ar fi detinut materiale cu potential violent. Prin materiale, intelegem CD-uri, tricouri, postere cu mesaje gen: Globalizarea e the ultimate evil, Romania e colonie a Americii (etcetera, etcetera). Eu una nu stiu care e unitatea de masura a potentialului violent, si nici daca retinerea acelor tineri la granita este una legala. Cu toate astea, nu am sa ader grupului celor care cred ca venisera, de fapt, la picnic sau in excursie turistica.

M-am amuzat citind articolul prezent pe site-ul anarhist Contra-Doxa, care ofera un instructaj complet persoanelor care vor sa vina sa protesteze in Romania. Dupa o scurta descriere a istoriei NATO, sunt prezentate "obiectivele turistice" si o serie de Tips and Tricks pentru a disturbing visit de vis. Ca un fel de ghid Lonely Planet pentru anarhisti. Foarte tare, ce sa zic.
Prin urmare, daca vreti sa va aduceti plusul de valoare la haosul oricum creat cu ocazia Summit-ului NATO, aveti toate informatiile aici.

Sa incepem. Va recomandam ca obiectiv principal Casa Poporului. Evident, in acest caz, este ideal un tur neghidat, care sa va permita o mai mare libertate de miscare (si, mai ales actiune. Pentru ce suntem de fapt aici??). In cazul in care nu veti putea vizita aceasta cladire (fortele de ordine mai au prostul obicei de a pune garduri care impiedica accesul civililor), nu va ingrijorati. Sunt numeroase alte obiective care worth a visit, cum ar fi Casa NATO, din Palatul Primaverii. Bisericile sunt prezente la fiecare colt, si ar fi pacat sa nu se bucure si ele, de a ‘disturbing’ visit.

Mentionam faptul ca motivul protestului nu este relevant. Might it be for their priests and monks spying for the Securitate, their power and money seeking domination, their gender roles…you will surely find a reason.

In cazul in care doriti sa va prelungiti sederea la o saptamana, puteti incerca si una dintre excursiile optionale, de o zi. Baza aeriana Mihail Kogalniceanu, de langa Costanta, este in acest caz, alegerea perfecta.

Suntem siguri ca nu veti intampina probleme pe parcursul sejurului "Pelerinaj la Summit-ul NATO". Acest lucru se datoreaza si faptului ca activists in Romania have never experienced protest against an event of this scale in the country. Cu toate acestea, puteti gasi o detaliere completa pe site a diferitelor forces you might be confronted with during your visit. Tot acolo, va punem la dispozitie informatii valutare, un scurt ghid de conversatie si o lista a tarilor care necesita viza.

Va recomandam sa bring a sleeping bag si sa try to organize food (dumpster diving is not so common, but you can still find some stuff). Din nefericire, trebuie sa va spunem ca the ‘scene’ is not as big and equipped as you might be used to.

In concluzie, contam pe prezenta dumneavoastra la Summit-ul NATO. Speram sa va gasiti a worthwhile target, astfel incat excursia ANTI-NATO-WEEK in Bucharest sa devina as disruptive, creative and long-lasting as possible!

Cursuri de tupeu. Seminare de nesimtire.

2008-03-21T06:03:00.000-07:00

Daca tot avem manuale de religie in care Dumnezeu ia scara copiilor catarati in copaci, cred ca pasul firesc ar fi, intr-adevar, cursuri de tupeu si seminare de nesimtire. Nu-mi esti tot timpul drag, domnule CTP. Astazi insa, mi-ai binedispus ziua, cu vorbele tale despre Jack Spintecatorul al limbii romane.

Eu nu vreau cine vanghelice si nici mici cu bere. Nu ma aflu, se pare, in grupul tinta al nici unui politician. Oare asta inseamna ca nu exist?

Despre noi, prin ochii altora

2008-03-14T03:02:00.000-07:00

Uitandu-ma la episodul despre Romania al emisiunii No reservations cu Tony Bourdain (Travel Channel TV), nu pot sa nu ma mir, in continuare, despre cat de cu adevarat surprinzatoare tara noastra este.

Pe scurt, trebusoara a stat cam asa: cunoscutul realizator de emisiuni tv s-a hotarat sa vina in Romania, si sa testeze pe pielea lui (si pe banii altora) adevaratul spirit liber al romanilor. Zis, si facut.

Calatoria a inceput, nu insa inainte de a se purta niste tratative si cu Ministerul de Turism al Romaniei. Deal-ul a fost destul de simplu: ei nu isi fac emisiunea despre satrele de tigani din Romania (asa cum intentionau) - noi (da, adica eu si tu, nu stiai?) ii "ajutam" cu o cazare modesta (Hilton), o atentie, un dichis. In total, o finantare de 20.000 de euro, platita de "Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale". Buun, nu intram sa discutam problema de etica a producatorilor americani, si nici cat de potrivit ar fi mai degraba cuvantul "santaj" decat "intelegere".

Astazi am vazut si eu emisiunea, si pot spune ca sunt de acord cu Xsolo, in sensul ca ea ar fi putut foarte bine sa apara la Mythbusters. Desi ospitalitatea romanilor poate fi uneori, la limita penibilului dupa unele filme, ea nu reiese deloc din emisiunea lui Tony. Si asta, cel mai probabil, pentru ca ea este prezenta cel mult, doar "ici colo, in punctele esentiale" (vorba acelui om care ne-a descris cel mai bine). Prin urmare, daca mai eram recunoscuti pentru ceva bun, well..acel lucru nu mai exista. Cel putin, nu pentru cele 120 de milioane de telespectatori ai emisiunii.

De fapt si de drept, emisiunea nu avea cum sa iasa una interesanta. In primul rand, ghidul ales (din toate tarile..) este unul rus (?!?!), care nu stia deloc romaneste si care a gandit un traseu total eronat. Mai exact, putem vedea ruinele din Lipscani, santurile, gropile, birturile muncitoresti, taranii si carutele, pentru a mai da un strop de exotism (sunt curioasa cati americani si-au facut cruce cand le-au vazut). Evident, nu s-a putut iesi din cliseul Dracula, jumatate din emisiune fiind despre "proprietatea imobiliara" Bran. Poate s-ar fi vorbit chiar si mai mult despre Tepes, daca ar fi putut filma statuia lui. Aveau aprobare de a filma acolo, insa portarii, in dulcele stil smecheresc (care vine de la romanesc) le-au cerut 10 euro/m2 pentru a filma.

Locatiile alese sunt mai mult decat bizare, chiar daca ele infatiseaza porci la protap in the middle of fuckin' nowhere. Oricat de excentric ar parea, si oricat de reusita este emisiunea de obicei, episodul asta mi s-a parut total plictisitor. Seara de Halloween petrecuta cu niste alti americani anonimi e total anosta iar secventele despre Ceausescu si revolutie nu prea aveau ce cauta intr-un show, pana la urma, gastronomic.

Sunt de acord cu faptul emisiunea nu are datoria de a promova, neaparat in mod pozitiv, o tara. Inteleg, si respect acest lucru, la fel cum respect sinceritatea lui Anthony cu privinta la acest subiect. Il inteleg ca a fost dezamagit de ce a gasit aici, dar pe de alta parte, optiunile de distractie in Romania sunt destul de limitate, atunci cand ele iti sunt oferite de un ghid rus.

Nu cred ca am fost facuti praf, ci dimpotriva, cred ca imaginea prezentata este una adevarata. In alte cuvinte, astia suntem. Romania, inseamna si birocratie, oameni smecheri, si gropi, si carute, si caini vagabozni sau oameni care nu vor sa fie filmati, chiar daca acest lucru inseamna pentru ei reclama gratuita.

Sa-l invinovatesc pe Tony pentru faptul ca nu a vazut o Romanie mai frmoasa? Nu pot sa fac acest lucru. E adevarat ca nu a stiut unde sa filmeze, dar nici noi nu l-am prea ajutat.
Pana la urma, nu era datoria lui sa arate o imagine atragatoare a tarii noastre. Nu era datoria lui sa cenzureze. Cel mult, putem spune ca ar fi putut sa planifice mai bine totul. Dar asta este, chiar si mie (un overplanner) unele excursii imi ies prost.

Imi pare rau ca nu a apucat sa vada toate acele lucruri pentru care eu personal, nu as pleca niciodata din Romania. Imi pare rau pentru faptul ca aceste lucruri trebuie cautate si nu ies, in mod natural, in evidenta.

Este ghinionul lui, dar mai ales, e nestiinta noastra de a scoate in fata ce avem mai bun.

Despre ce vorbesc:
Partea 1, 2, 3, 4, 5, 6.