Telefonul fără fir

Astăzi, toată ziua am vrut să te sun. Să îţi spun că e o zi mare, că am mai bifat un capitol din cartea pe care o scriu, şi mai ales, trăiesc. Am vrut să te sun şi să îţi spun că s-au încheiat patru ani în care am muncit mult şi în care am luptat, de cele mai multe ori, împotriva curentului..împotriva unui curent care, până la urmă, m'a adus fix unde vroiam sa ajung.

Astăzi am absolvit facultatea şi am vrut toată ziua să te sun. Doar că nimeni nu a putut să îmi dea numărul..

A pleca (sau nu) urechea la zei

I just met Hypnos who told me I should not place trust in girls with blue blood roots. He insisted that proletarians like me don't fit the colour in the pic.

Variatiuni enigmatice - cu Repan şi Diaconu

O piesă despre doi bărbaţi total diferiţi şi despre două viziuni diferite asupra iubirii. O poveste despre un scriitor celebru şi un provincial aparent banal, care au în comun nimic altceva decât iubirea pentru aceeaşi femeie. Femeie care apare, pentru fiecare dintre cei doi, într'o ipostază total diferită.

Alexandru Repan îi dă personajului său, laureat al premiului Nobel şi retras acum pe o insulă pustie, un aer de enervantă superioritate, de exagerată aroganţă. Un scriitor blazat, un scriitor ce nu crede în modelul banal de iubire, ce preferă să ia femeile pentru ce sunt, şi să le părăsească pentru ceea ce nu sunt.

Mircea Diaconu pe de altă parte, este însă un om obişnuit. Un om simplu, banal poate, un personaj gri, uşor ezitant, mereu umil în faţa marelui scriitor. Dar, mai ales, un personaj teribil subestimat, de la bun început.

Nu ţi'e greu să trăieşti aici, singur?
Nu mă plictisesc niciodată în compania mea.
Şi nu e greu să trăieşti cu un geniu?
E mai uşor decât cu un imbecil..

Teatrul Nottara, Bucureşti.

Dragostea durează trei ani - în Iaşi

Mai văzusem o dată Dragostea durează trei ani, în Vamă, acuma un an şi ceva. O piesă total neconvenţională, cu un scenariu fermecător, ce prezintă petrecerea de divorţ a lui Marc Maronnier (Cristi Iacob) şi a lui Anne (Carmen Trandafir).

via

O piesă foarte vie, foarte savuroasă care a încercat, prin o întreagă varietate de argumente, să demonstreze că dragostea este o bătălie pierdută de dinainte. Au fost două ore delicioase, cu multe jocuri de lumini, cu secvenţe de dans şi muzică pe fundal. Piesa e scrisă după o carte de Frederic Beigbeder. Câteva secvenţe din ea pot fi găsite aici.

E o piesă care e mult mai potrivită pentru un cadru informal (bar, terasă, ce'o fi) şi nu neapărat pentru Luceafărul nostru de teatru. Nu m'a deranjat însă lucrul acesta aseară, întrucât a existat mereu o interacţiune (neforţată) cu publicul care crea, de la un anumit punct încolo, senzaţia că eşti chiar parte activă la petrecere. Actorii au improvizat mult, şi mai ales frumos.

A fost enorm de multă lume. Atât de multă lume încât într'adevăr, prima reacţie era: Ce faceţi fraţilor toţi aici? Sunteţi nebuni? A fost căldură mare, moncher, căldură mare! Dar nu ştiu cum se face că am trecut repede peste lucrul ăsta.




Nimeni nu te avertizează că dragostea durează trei ani. Complotul dragostei se bazează pe un secret bine păstrat. Eşti lăsat să crezi că dragostea e o chestie pe viaţă, când, de fapt – din punct de vedere chimic – dispare după trei ani.

În primul an spui: "Dacă mă părăseşti, mă OMOR".
În al doilea an spui: "Dacă mă părăseşti, o să sufăr, dar o să-mi treacă".
În al treilea an spui: "Dacă mă părăseşti, desfac o sticlă de şampanie".

Să repetaţi des aceste trei fraze:
1) FERICIREA NU EXISTĂ.
2) DRAGOSTEA ESTE IMPOSIBILĂ.
3) NIMIC NU ESTE GRAV.

Dacă e pe bune sau nu, trebuie să vedeţi piesa ca să aflaţi. E un tren spre Bucureşti la 18:00 cred..

Mici şi carte

'Iaşiul, capitala culturii. Aşa a fost, aşa va fi.'

Asta spune campania unuia dintre candidaţii la primăria locală. A cui campanie este, nu e foarte relevant. Şi asta pentru că, la nivel general, numele candidaţilor în campania din anul acesta nu sunt foarte relevante.

Un alt candidat, pe de altă parte, a găsit un alt sens pentru ideea de Iaşi, capitală culturală. A luat la un loc bine consacraţii mici şi i'a dus într'unul din principalele simboluri culturale ale Iaşiului: parcul Copou. Mai mult, a reuşit chiar să adune tot publicul ţintă al partidului din care face parte, într'un eveniment care omagiază 'Ziua Familiei' şi, implicit, pe toate cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsnicie. Şi uite aşa s'a filtrat lumea. Checked.

Dacă până acuma de'alde Eminescu, Creangă, Veronica Micle şi mulţi ca ei, vegheau oameni care citeau cărţi sau care ascultau romanţe, astăzi vegheau procesul de fabricaţie al micilor.

Nu e bai. Sunt sigură că nu au mai simţit de mult timp, mirosul apetisant al unui grătar.
Nostim e, că din anumite unghiuri, ai fi putut crede că lumea se înghesuie să vadă statuile. Cu toate că nimeni nu poate fi într'atât de naiv. Nu cred că au avut vreodată o audienţă atât de mare. Şi în plus, cu greu puteai sa nu observi cascheta poliţistului care coordona cozile la mâncare, sau boneta gospodinei harnice care punea micii pe grătar.

Şi uite aşa se face că, într'o după amiază de mai, Veronica Micle, Nicolae Tonitza şi Ion Creangă au ieşit la iarbă verde, la un cârnăcior, un mic şi'o bere. Păcat că ei nu mai pot să voteze. Cu toate că şi ei, dacă ar mai fi să fie azi, ar face parte din acel maxim 10% de electorat, care oricum nu prea contează. La o adică, de ce să conteze, când există mulţime întreagă, de măcar 50% + 1, care mânâncă carne doar de câteva ori pe lună.

Un bătrânel de astăzi avea mare dreptate..'Pozează-i domnişoară, pozează-i.. că le e foame..'

Urât, domnule..orice ai fi tu, că politician pentru mine, sigur nu eşti.. urât.

People I've met

You don't become a role model because you intend to. It just happens.
You don't become respected because you decide to. You earn the respect. And not through fear, nor intimidation.

I met a person whose passion for his work motivated an incredible number of persons. No fear, no intimidation. Just passion and knowledge.

You might have sometimes, indeed, been the bad guy. However, you have always been the supportive guy.
And I will always remember that, indeed, there is no magic. Nothing happens, unless you make it happen.

Close your eyes. What do you see?
Thank you for that.