joi, noiembrie 26, 2009

Mind the Gap

Duminică am stat trei ore şi ceva la coadă la consulat pentru a vota. Împreună cu alte câteva zeci de români am stat, cuminţi, şi am aşteptat. Români fiind, cred că ne stă în fire să fim obişnuiţi cu acest lucru. Spre deosebire de cozile din România însă, nu am avut parte de ţipete de nemulţumire, de oameni care se băgau în faţă sau de nici un "haideţi domnişoară odatăăăăă". Unii români erau chiar împreună cu copii mici (4-5 ani, cum sunt mai neastâmpăraţi) - până şi ei stăteau cuminţi.

Stăteau răbdători pentru a alege preşedintele unei ţări în care, cel mai probabil, 80% dintre ei nu se vor mai întoarce niciodată. A plouat, a bătut vântul, însă mai cu'o glumă, mai cu'o ironie, au aşteptat toţi.. până la ultimul. Chiar şi aşa, a fost ceva foarte trist în tabloul acesta. La toţi cei de acolo, de o manieră sau alta, părea să le mai pese încă de ce se întâmplă acasă. Poate chiar mai mult decât celor care erau efectiv în ţară. În acelaşi timp însă, la toţi, vântul şi ploaia în care au fost nevoiţi să stea, le'a adus aminte, încă o dată, de ce de fapt nu se întorc acasă. Bineînţeles că numărul de votanţi din Bonn ar fi putut fi mai bine estimat, bineînţeles că ar fi putut fi mai multe resurse de la consulat alocate, bineînţeles că oamenii ar fi putut fi direcţionaţi prin interiorul clădirii, astfel încât să nu stea în frig. Bineînţeles că toate aceste lucruri ar fi putut fi făcute. Ce te întrista nu era nici măcar lipsa acţiunii, era lipsa dorinţei de a face lucrurile mai bine. Şi nu te întrista, te scotea pur şi simplu din sărite.


Am intrat într'o clădire şi brusc, nu mai eram în Germania, eram în România. De data aceasta însă, oamenii care mă înconjurau erau un pic diferiţi. Erau mai civilizaţi, mai puţin agresivi, mai calzi în gesturi, mai calmi. Sincer, am avut senzaţia că toţi acei români s'ar întoarce şi mâine înapoi în ţară, dacă ar fi măcar puţin mai bine acolo, măcar puţin mai multă ordine.


A fi expat nu e într'atât de fascinant pe cât pare, însă un lucru este clar, lipsesc acei mici nervi cotidieni din România care te rod încet, încet. Aici, vânzătorii zâmbesc, sunt veseli chiar, oamenii de pe stradă dacă te văd nedumeriţi, te întreabă cum te pot ajuta iar cerşetorii îţi urează "O seară plăcută" şi îşi cer scuze că te'au deranjat. Nu ai constant sentimentul că trebuie să stai cu garda sus, că cineva încearcă la tot pasul, să te păcălească. Da, sunt şi considerentele financiare însă deasupra lor, este liniştea. Fără linişte, degeaba ai bani.

Într'o săptămână, în România fiind, mă voi duce din nou la vot. Chiar dacă nu vor fi cozi, va fi un vot trist şi amar.