Mai văzusem o dată Dragostea durează trei ani, în Vamă, acuma un an şi ceva. O piesă total neconvenţională, cu un scenariu fermecător, ce prezintă petrecerea de divorţ a lui Marc Maronnier (Cristi Iacob) şi a lui Anne (Carmen Trandafir).
O piesă foarte vie, foarte savuroasă care a încercat, prin o întreagă varietate de argumente, să demonstreze că dragostea este o bătălie pierdută de dinainte. Au fost două ore delicioase, cu multe jocuri de lumini, cu secvenţe de dans şi muzică pe fundal. Piesa e scrisă după o carte de Frederic Beigbeder. Câteva secvenţe din ea pot fi găsite aici.
E o piesă care e mult mai potrivită pentru un cadru informal (bar, terasă, ce'o fi) şi nu neapărat pentru Luceafărul nostru de teatru. Nu m'a deranjat însă lucrul acesta aseară, întrucât a existat mereu o interacţiune (neforţată) cu publicul care crea, de la un anumit punct încolo, senzaţia că eşti chiar parte activă la petrecere. Actorii au improvizat mult, şi mai ales frumos.
A fost enorm de multă lume. Atât de multă lume încât într'adevăr, prima reacţie era: Ce faceţi fraţilor toţi aici? Sunteţi nebuni? A fost căldură mare, moncher, căldură mare! Dar nu ştiu cum se face că am trecut repede peste lucrul ăsta.
Nimeni nu te avertizează că dragostea durează trei ani. Complotul dragostei se bazează pe un secret bine păstrat. Eşti lăsat să crezi că dragostea e o chestie pe viaţă, când, de fapt – din punct de vedere chimic – dispare după trei ani.
În primul an spui: "Dacă mă părăseşti, mă OMOR".
În al doilea an spui: "Dacă mă părăseşti, o să sufăr, dar o să-mi treacă".
În al treilea an spui: "Dacă mă părăseşti, desfac o sticlă de şampanie".
Să repetaţi des aceste trei fraze:
1) FERICIREA NU EXISTĂ.
2) DRAGOSTEA ESTE IMPOSIBILĂ.
3) NIMIC NU ESTE GRAV.
Dacă e pe bune sau nu, trebuie să vedeţi piesa ca să aflaţi. E un tren spre Bucureşti la 18:00 cred..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu