The awful truth

Ieri am fost în parc. Stând destul de aproape, mai fac şi de'astea. Şi, întrucât soarele se ambiţionează să stea pe cer, aşa cum se întâmplă în general, vara, începe şi sezonul de lupte pentru o bancă la umbră. În timpul săptămânii mai e cum mai e, însă în timpul week'endu'ului vorbim deja de chestii pentru avansaţi. Pur şi simplu nu poţi concura cu copiii cu tricicletă sau cu persoanele mai în vârstă, care prind loc din timp, în spiritul cozilor de altă dată (eh ce vremuri..).
Revenind. Eram în parc şi mi-am cumpărat de la o tonetă proaspăt apărută, şampon din ăla de făcut baloane. Când eram mică îmi plăceau incredibil chestiile alea, şi am constatat că nici acum nu prea s'a schimbat nimic. Am scanat cu privirea în jur, m'am aşezat pe o bancă şi am început să fac baloane.

Alături, un nene. Vorbea la telefon. Nici prea tânăr nici bătrân, nici prea aranjat dar respectabil. Nu părea nimic ameninţător la el. Nu prea i'am dat atenţie, fiind mult prea preocupată de faptul că nu reuşesc să fac decât maxim 2 baloane dintr'o dată.
Brusc, începe să vorbească cu mine.

'Vă plac jucăriile, nu?', mă întreabă. Raluca, neobişnuită fiind să vorbească cu străinii sau să răspundă la vocile care le mai aude ea din când în când, ezită puţin. Să'i răspund, să nu îi răspund..era prea frumos afară ca să mă fac că plouă. Cum ziceam, era un nene respectabil, părea la locul lui.
'Da, îmi plac. Am vrut să văd dacă mai îmi aduc aminte cum funcţionează'. (bună tare replica, ce să zic).
'Da, sunt foarte frumoase jucăriile astea..locuiţi în Iaşi?'
'Da, locuiesc în Iaşi'
'Minunaaaat', spuse el cu o familiaritate inexplicabilă, 'şi ce liceu aţi terminat?'
'Păi...Negruzzi.'
'Aaaaaa.. (genul ala de aaa..ca şi cum brusc toate misterele lumii au fost elucidate) 'înseamnă că îl ştiţi pe Profesorul %¤#&%#¤%#, de limba engleză. E coleg cu mine, eu predau limba engleză'
Eu, nu neapărat entuziasmată că avem ceva în comun
'Da, îl ştiu..'
'That means you know very good english', îmi spuse deodată în engleză
' Yes, I do..', răspund eu, zâmbind amabil. Mă uitam mult la Cartoon Network, când eram mică.
Şi atunci, out of nowhere, începe să vorbească cu mine în engleză.
'How do you call a witch from the desert?'
'?!' (sorry, am lipsit la ora aia)
'It's a sandwitch'.
'?!'
'What do the people from the desert eat? They eat the saaaaand, which is theeereee' (v'aţi prins, nu? aşa mă gândeam şi eu) '..and another one.. how do the roads comunicate with each other?';
'?!' (nici întrebarea asta nu mi'am pus'o niciodată, se pare);
'They use the siiiiiign language.., u got it?'
'Yup, I did..' (and I am laughing inside).
Şi în timp ce acest domn îmi vorbea în limba engleză, şi nu mă lăsa să mă joc cu ale mele baloane, eu zâmbeam cumva amuzată, amintindu'mi de emisiunea Six Degrees care o văzusem acuma câteva zile pe Discovery Travel and Living, în care tipa, ajunsă în India, dă într-un restaurant peste nişte tineri indieni, care lucrau la un call center, şi care vorbeau chiar şi la cină în engleză, fiind atât de obişnuiţi cu chestia asta. Simţeam cumva că e aceeaşi situaţie (mai puţin câteva detalii). Aşa că am acceptat să zâmbesc politicos, în continuare.
Şi după ce bucata de Învaţă engleza în 5 minute, cu oameni necunoscuţi se încheiase, domnul mă întreabă brusc:
'Şi acuma, am să îţi adresez întrebarea universului. Ştii care?'
Hmm.. unde o să mă angajez, o să am vreun viitor, se va alege oare ceva de mine?, s'a gândit involuntar, Raluca.
'Nu îndrăznesc să ghicesc, îmi pare rău'
'Păi întrebarea e.. Crezi că există Dumnezeu?'
Poftiiiiim?, îmi zisei eu..I was so not expecting that (ca să continuăm cu acelaşi ton).
'Da, cred ' (atunci când nu suntem certaţi, dar asta se întâmplă foarte rar)
'Foarte bine, aşa şi trebuie, pentru ca El este în toate lucrurile din jurul nostru...'
'Mda, aşa e..' răspund eu, ridicând şi mai tare din sprânceană, nemulţumită de cursul discuţiei care devenea din ce în ce mai bizar. Începeam să am, încet, atitudinea Vai, dar e deja 4?. Nenea însă părea tot mai entuziasmat. Începuse să îmi vorbească cu înflăcărare. Din una în alta
'Tu unde locuieşti?'
'Păi un pic mai jos de parc'
'Aaaaa.. (acuma misterele universului erau elucidate, clar. De fapt, nici nu existaseră vreodată) ..înseamnă că ştii biserica noaastrăăăăăăă, o casă cu acoperiş %¤#%#, numită #"%#¤%&#, la o stradă mai încolo..'

Ahaaaaaa..Deci ăsta'mi erai tu mey.. Brusc, se făcu lumină, peste tot, mai puţin pe chipul meu.

'Da, o ştiu..' (voi sunteţi cei care îmi lipiţi afişe pe poarta şi stâlpul de la casă, nu?)
'Păi daaa..trebuie neapărat (pe bune?) să vii şi tu la noi, că avem în fiecare %&¤&¤ (o zi din săptămână) concerte, cu copii aşa ca tine, care cântă despre Dumnezeu.. O muzică minunată, nu aşa cum se aude pe aici... (prin bisericile ortodoxe vroiai să zici?).. pe aici, pe la concertele din ziua de azi'
Nu mai zâmbeam. Mă simţeam păcălită. Mă simţeam ca acele fete din filmele americane, care se plâng că he said he just wanted to be friends.
Şi nu e ca şi cum aş avea ceva împotriva genului ăsta de viaţă. Pentru că n'am. Sau de fapt, am ceva. Am ceva fix cu acest gen de atitudine. Cu acest gen de luat în învăluire, care are, de fapt, de la bun început acelaşi obiectiv: propaganda. Fii cum vrei, mânâncă ce vrei, joacă'te cum vrei tu, dar anunţă'mă. Zi'mi de la început, nu încerca să mă păcăleşti

Nu am nimic cu faptul că tu te rogi într'un alt fel la tot ce se află mai sus de vârful capului. Nu am nimic cu acest lucru. Însă nu veni tu, domn necunoscut, să mă iei cu glume, crezând că dacă le zici în engleză, eu am să fiu într'atât de fermecată încât am să zic.. sigur, ce naiba, îmi schimb imediat religia, că oricum, prea trăim într'o lume a etichetelor. Ortodox, catolic, protestant.. ce contează. Nu?

Nu am să vin vineri stimate domn (sau când m'aţi tot îndemnat să vin), nu am să spun acolo că vreau să vorbesc cu domnul profesor ¤#%#¤%# şi nici nu am să caut alţi adepţi.
Deşi poate aţi crezut că eram veselă pentru că îmi luasem abia buletinul, vă anunţ că am o vârstă la care deciziile de acest gen sunt demult luate, şi e prea puţin probabil să mi le schimb, pe o bancă, în parc, între două baloane de săpun.

Cel puţin nu în viaţa asta.