Despre Turcia (partea a II a)

• În Turcia, nota de plată nu vine niciodată detaliat. Primeşti o hârtie cu un total doar şi pornind de acolo, ar trebui să ghiceşti cam cât a avut fiecare. Bonurile fiscale sunt rare aşa cum e probabil şi obiceiul lor de a plăti impozite.

• Pisicile chiar sunt peste tot - şi mi'am dat seama şi de ce..explicaţia este firesc, una religioasa - sunt animalul favorit al profetului - Am citit in cartea lui Pamuk povestea conform căreia, Profetul, pentru a nu trezi pisica din braţele sale atunci când s'a ridicat, a preferat mai degrabă să taie bucata de material din haina sa.

• Turcii au o obsesie pentru steagul lor - nu vezi decât roşu în faţa ochilor, semilune şi stele. Sunt începând de la brelocuri, brichete, magneţi, tricouri, prajituri.. etc etc - toate cu steagul lor cu semilună. Obsesia pentru steagul lor nu poate concura decât cu obsesia lor pentru Ataturk, care are şi el faţa cam pe toate suvenirurile posibile şi imposibile (inclusiv pe bancnote, aşa cum se vede din prima poză).

• E plin de români şi în Turcia - am mai fost acum doi ani şi sincer nu erau aşa mulţi ca acum. Îi auzi peste tot - e feelingul ăla neplăcut că atunci când închizi ochii, pe stradă, ai senzaţia că de fapt nu ai plecat. În Turcia e plin, în Viena toată lumea pe stradă zicea pardon şi mă scuzi, iar în Italia nici nu mai zic. Practic, putem zice că oriunde am merge, e ca acasă. Încet, încet, îi cucerim pe toţi.

• Mi'a plăcut foarte mult spectacolul 'orchestrei armatei otomane' pe care l'am văzut în faţă la Palatul Topkapi, în Istanbul. O foarte scurtă bucată din ceea ce am văzut, aici.