Curcubeu în camera mea

Mai multe, aici.

8+1

Dacă nu aveţi ce face marţi, dacă v-aţi plictisit de acelaşi suc, la aceeaşi terasă, vă învit la o expoziţie de fotografie. Nu e o invitaţie lipsită de interes, având în vedere faptul că e prima expoziţie de fotografie la care expun şi eu.

Este vorba de 8 oameni foarte talentaţi, care, o scurtă perioadă de timp au avut ocazia de a 'fura' puţină meserie de la domnul Dan Mititelu (eh, vorba vine furat, că ne'a lăsat şi el :).


Împreună, am discutat multe în aceste 3 luni, şi nu toate despre fotografie. Pentru că, până la urmă, a face fotografiile reuşite nu presupune doar a cunoaşte foarte bine tehnica. Am combătut, am dezbătut, ne'am mai şi contrazis uneori dar, mai presus de toate, am conştientizat faptul că principalul lucru pe care ar trebui să îl căutăm într'o fotografie, este mesajul, ideea.

Prin urmare, puteţi arunca o privire, în premieră, marţi, 1 Iulie, începând cu ora 19:00, la Casa de Cultura Mihai Ursachi. E posibil să avem şi gustări..

O poză, cât o mie de CV-uri

Astăzi e o zi specială. Azi am terminat, în mod oficial, facultatea.
Patru ani cam cu de toate: şi voluntariat, şi internship'uri, şi proiecte personale, şi olimpiade, şi concursuri, şcoli de vară sau conferinţe. Acum mi se pare nostim când realizez câtă muncă a fost în spatele fiecărei diplome din poză, badge sau afiş. De asemenea, abia acum zâmbesc când mă gândesc la prezentările terminate cu 10 minute înainte de susţinerea lor sau ppt-urile pentru concursuri făcute în trenul de noapte spre Bucureşti şi finalizate în McDonald's'ul din Gara de Nord. Evident, abia acum, toate sunt mult mai nostime.


Easy way? That's not the way.

Mă alint, poate

via

Însa, cel mai mult, când vine vorba de note, mi-a fost frică de nota 9. Şi nu pentru că ar fi o notă mică (pentru că în mod evident, nu este), ci pentru că mi se pare că ea nu spune nimic despre tine. Nu spune nici că eşti bun (pentru că aia cu adevărat buni iau 10) şi nici că eşti slab/mediocru (pentru că aia iau note mai mici). Nota 9 spune doar că eşti ok..
"Nah.. nu e chiar de 10, dar parcă şi 8 e cam puţin. Eh..îi punem un 9, merge.."

Cu dedicaţie..

.. pentru voi toţi cei care vă verificaţi contul de facebook de câteva ori pe zi sau vă personalizaţi pagina de myspace, in order to get noticed.
..pentru voi toţi cărora le este mai naturală a second life, decât cea pe care o au deja.



ps: imi place ca Facebook are puloveraş de tocilar/băiat de colegiu :)

La cererea publicului

Acesta este cel mai lung post al meu. Definetly.

Însă, aşa cum am promis, am sa fac publice rezultatele de la cercetarea care am realizat'o, cu privinţă la gestiunea crizelor de imagine.

Din nefericire, nu am avut suficient de mult timp să las available chestionarul online. Numărul total de respondenţi a fost de 12 persoane şi având în vedere profilul acestora (oameni nu cu mult timp liber, care lucrează în domeniul comunicării, reachable doar prin e-mail având în vedere că marea lor majoritate nu sunt din Iaşi, middle and top management) şi faptul că este, până la urmă, o cercetare calitativă, mă declar mulţumită.

Ei au avut practic, de evaluat, două soluţii potenţiale, la criza Ernst & Young (cazul Raluca Stroescu). Evaluarea se facea pe baza următoarelor criterii: mesaj, poziţia oficială a companiei, relaţia cu presa, reacţia la eveniment, alegerea purtătorului de cuvânt.

Mainly, o soluţie se axa pe o comunicare media puternică din partea companiei ca şi răspuns la criză şi o alta pe faptul că E&Y este alături de familia Ralucăi, însă nu îşi asumă nici un fel de vină pentru cele întâmplate. Descrierea completă aici.

În ceea ce priveşte prima soluţie, respondenţii au afirmat faptul că ea ar fi fost mai potrivită:

1. În cazul în care culpa companiei ar fi fost evidentă/demonstrată iar efectele negative ale crizei ar fi fost de mare anvergură;
2. În cazul în care criza nu s-a întâmplat din vina companiei, şi nu are nici o legătură demonstrabilă cu aceasta (de exemplu, o acuzaţie nedreaptă a concurenţei);
3. În cazul în care compania are un target foarte influenţabil prin media (pecum în cazul crizei companiei Pepsi si acul de siguranta sau a companiei Danone);
4. Ca şi profil al companiei, companiile naţionale sau multinaţionale, în special Business to Consumer, ar fi fost cele cărora li s-ar fi potrivit o astfel de soluţie;
5. Ca şi specific al crizei, crizele financiare sau crizele interne materializate prin probleme de management, ar fi putut fi astfel soluţionate
6. Cele mai frecvente exemple concrete de crize care au fost menţionate: Danone (5 persoane), Cazul Tylenol (2 persoane), Unilever (1 persoană)

În ceea ce priveşte a doua soluţie:

1. Unii respondenţi (30%) au afirmat faptul că situaţiei Ernst & Young i s-ar fi potrivit o astfel de soluţie, dar fără ca această companie să se dezică atât de clar de faptele angajatei şi fără ca relaţiile cu presa să fie exclusiv întreţinute prin comunicate de presă;
2. 20% dintre respondenţi au afirmat faptul că soluţia ar fi fost recomandabilă în cazul în care nu e dovedit clar nivelul de vinovăţie/culpă al organizaţiei - efectele negative nu sunt de mare amploare - cazul nu este foarte mediatizat;
3. Ca şi profil al companiei, companiile regionale, naţionale sau multinaţionale, de retail sau consumer products, ar fi fost cele cărora li s-ar fi potrivit o astfel de soluţie;
4. Ca şi specific al crizei, crizele financiare sau guvernamentale, ar fi putut fi astfel soluţionate
5. Cele mai frecvente exemple concrete de crize care au fost menţionate: Danone (2 persoane), Cazul Andersen (2 persoane), Cazul Ernst & Young (2 persoane), Oracle (1 persoană).

În urma analizei rezultatelor, părerile s-au dovedit a fi împărţite, respondenţii exprimându-şi o părere pozitivă faţă de una dintre cele două soluţii, aşa cum reiese din tabelul de mai jos. Tabelele nu au o rezoluţie extraordinară, aşa că va trebui să le măriţi ca să le puteţi vizualiza.

Diferenţele cele mai mari au fost în ceea ce priveşte alegerea poziţiei oficiale şi alegerea purtătorului de cuvânt. Astfel, peste 50% dintre respondenţi au înclinat spre alegerea unei poziţii oficiale mai empatice, în care persoana de contact cu publicul să fi fost şeful direct al Ralucăi. Dintre totalul respondenţilor, 40% au acordat punctaj maxim (100 de puncte) celor două modalităţii în care au fost tratate cele două aspecte (Poziţie oficială şi Alegerea persoanei de contact), în cazul soluţiei numărul 1.

În medie, persoanele anchetate au optat pentru soluţia numărul 1, alocând un punctaj mediu de 51.25 puncte.

15% au acordat punctaj maxim primei soluţii iar 30% au acordat un punctaj peste medie acesteia.

Nu am reuşit ca toate cele 12 persoane să fie FIX specialişti în criză. Aceasta este o limită. Cu toate acestea, 40% deţineau funcţia de Directori de Relaţii Publice (PR Executives), 10% lucrau în departamentul de Relaţii Publice (ca şi Juniori), 40% lucrau în departamentul de Marketing şi 10% erau manageri. Dacă e să analizăm strict doar persoanele care lucrau strict pe departamentul de PR, se observă că, în medie, ele au optat pentru soluţia numărul 2, cu un punctaj mediu de 50.8 puncte.

Persoanele care aveau alte funcţii decât acelea din departamentul de Relaţii Publice au optat, în medie pentru soluţia numărul 1, cu un punctaj mediu de 51.6 puncte

De asemenea, opţiunile exacte ale tuturor respondenţilor pot fi urmărite mai jos.

În concluzie, putem afirma faptul că opţiunile pozitive au fost orientate cel mai mult către Soluţia numărul 1. Întrucât diferenţa dintre mediile punctajelor acordate a fost una mică, nu putem spune dacă această soluţie ar fi trebuit abordată în totalitate. De asemenea, nefiind o cercetare cantitativă, nu prea putem spune dacă această diferenţă este una semnificativă. Aceasta e o altă limită. Putem însă afirma faptul că principalele elemente care ar fi trebuit să fie conform scenariului primei soluţii sunt alegerea poziţiei oficiale (O poziţie orientată către mesajul Suntem şocaţi de..) şi alegerea purtătorului de cuvânt (Care, în cazul companiei Ernst & Young ar fi trebuit să fie şeful Ralucăi Stroescu).

Cam atât am reuşit să analizez din rezultatele primite. Dacă mai aveţi în cap alte păreri, aştept cu drag să le exprimaţi (în mod public sau nu:). Orice feedback e mai mult decât binevenit. Până atunci, aknowledgements şi lui Dan, Andrei, Mihnea. Ştiţi voi de ce :)

Pentru PRisti

De ceva timp, lucrez cu mult entuziasm la lucrarea mea de licenţă. Tema este "Gestiunea crizelor de imagine, prin activitate de relaţii publice", cu aplicaţie practică la criza de imagine a companiei Ernst & Young, datorat cazului Raluca Stroescu.

Partea de cercetare a lucrării a avut două etape. Prima este o etapă calitativă, în care am generat (prin intermediul a 2 focusgrup'uri) două soluţii potenţiale, pentru criza în discuţie. În cea de'a doua etapă, aş vrea să testez aceste două soluţii găsite, astfel încât să pot concluziona, orientativ, care dintre ele ar fi fost mai bună de folosit. Însă, pentru relevanţă rezultatele, soluţiile trebuie să fie evaluate de specialişti din domeniul comunicării.


Prin urmare, dacă lucraţi în domeniul relaţiilor publice/comunicare, m'ar ajuta foarte mult (există ceva peste foarte mult?:) dacă aţi viziona următoarea prezentare:

| View | Upload your own

şi aţi completa următorul chestionar:
Apasă aici pentru a completa

Rezultatele mă vor ajuta în realizarea unei analize comparative dintre cele două soluţii.
Rămân veşnic recunoscătoare :)

Later edit: Menţionez faptul că obiectivul nu este acela de a alege cea mai bună soluţie în general la criza dată, ci cea mai bună soluţie dintre cele două prezentate mai sus, care au rezultat în urma cercetării. Nu neg existenţa şi a altor soluţii, înafara celor care mi'au reieşit mie din cercetarea calitativă.

Americănisme

Vreau de extraordinar de multă vreme să scriu un articol despre Hillary şi Obama, sau mai bine zis, despre cum au ales americanii dintre o femeie şi un negru. Not much of a choice, they would say. Oricum, într'un fel, era firesc să iasă Obama în turul final al campaniei electorale, era rândul lui să facă realitate din toate filmele americane în care preşedintele Americii este unul negru. (Am impresia ca doar în Prison Break preşedintele este o femeie.) Nu a fost un compromis foarte eficient pentru comunitatea de culoare dar, având în vedere istoria lor din ultimii 200 de ani, they've come a long way.

Oricât de controversate şi împărţite ar fi părerile cu privinţă la cei doi democraţi, acest post cu privinţă la Obama mi s'a părut genial. Şi asta pentru că ridică la fileu o problemă foarte simplă: este foarte, foarte greu de lipit o etichetă de fruntea lui Obama (fie ea colorată, sau nu).

via

Nu e nici alb, nici foarte foarte negru; nici frumos, dar cumva atrăgător; nici de şcoală veche nici avangardist; nu e nici din nord nici din sud (a crescut in Hawaii) etc..
Sunt multe motive pentru care Hillary a pierdut, în ciuda numelui atât de popular pe care îl poartă. Având de la bun început cei mai buni strategi ai partidului şi mult mai multe fonduri decât senatorul Obama, toată lumea se aştepta la o victorie inevitabilă.
Strategiile lor s-au bazat însă pe concepte total diferite. Spre exemplu, la nivel de strâns fonduri, în timp ce Hillary s'a concentrat pe strângerea de cecuri de câte 2000$ de la diferiţi susţinători (ai ei sau a lui Bill, nu prea contează), Obama a fugit prin toată America, ţinând discursuri empowering la care omul de rând trebuia să doneze o sumă mică, pentru a'l asculta (5, 10, 50 $..whatever). De asemenea, ea a cam subestimat puterea internet'ului ca instrument de strâns fonduri. Obama a folosit toate site'urile pe care era prezent (începând cu cel personal) ca şi modalitate de a primi donaţii. Chit că aceste donaţii erau mici, ele aveau un mare avantaj faţă de cele ale lui Hillary: puteau avea caracter repetitiv.

via

Şi la nivel de strâns voturi, cei doi candidaţi au abordat strategii diferite. În timp ce partea feminină se concentra pe marele premii precum New York, Ohio, Texas, Obama investea fonduri în zone care nu păreau să aibă iniţial nici un fel de rol decisiv în scorul final. Cu toate acestea, această decizie i-a adus în final 11 victorii consecutive, de la Louisiana şi Virginia la Wisconsin şi Washington. Nu'i rău nu?
Şi last, but not least, a fost o diferenţă de consistenţă a mesajului. Fiind prima femeie care se arunca într'o astfel de cursă, Hillary ar fi putut fi candidatul absolut ideal care să reprezinte schimbarea căutată atât de mult de electoratul democrat. Şi, cu toate acestea, aşa cum scriu şi articolele din ziarele americane, a preferat să insiste întâi pe latura sa dură şi doar mai apoi, pe latura sa umană. În timp ce charismaticul Obama (ce'i a lui e pus deoparte) umplea stadioanele, Hillary ridica de la o zi la alta, o altă părere. Cu toate că publicul ei era mai elevat, cel al lui Obama a fost cu mult mai implicat şi dedicat senatorului.
Uitându'ne înapoi, e destul de interesant de analizat cum au votat americanii, în funcţie de caracteristicile lor demografice. Aici puteţi găsi o jucărie foarte cute prin care puteţi afla cam tot ce vă interesează. Nu m'am uitat foarte mult pe ea, însă mi se pare foarte nostim cum se mută toate cărămizile de la stânga la dreapta, atunci când vrei să vezi how blacks voted sau how whites voted.
All in all, va fi destul de interesant de văzut cum se va descurca Obama în alegerile finale, în faţa lui Mccain care se plimbă de vreo câteva luni prin lume.

via

Un Mccain care, cel mai probabil negociază deja cu cei de la FedEx un bun preţ la mutat mobila. Pentru că da, plănuieşte să se mute într'o casă nouă, cu mult mai frumoasă, cu mult mai elegantă, care i se va potrivi foarte bine, fiind foarte albă.

Artă, frate!

Câteva poze geniale, din mediul politic, aici.
Via Sutu.

Ecce homo

Eu sunt o-mperechere de straniu
Şi comun,
De aiurări de clopot
Şi frămîntări de clape-
În suflet port tristeţea planetelor ce-apun
Şi-n cîntece, tumultul căderilor de ape...

Eu sunt o cadenţare de bine
Şi de rău
De glasuri răzvrătite
Şi resemnări tîrzii-
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu
Şi-n visuri, majestatea solarei agonii..

Eu sunt o-ncrucişare de harfe
Şi trompete,
De lenese pavane
Şi repezi farandole-
În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete
Şi-n ris, impertinenţa sonorelor mandole.

În seara asta m'am plictisit de cuvinte în engleză, termeni împrumutaţi şi lucrul la aceleaşi documente dar cu extensii diferite. În seara asta mi'am adus aminte că'mi place Minulescu.

Difficult is worth doing

I love Honda. The brand, i mean.
Nu ştiu dacă e neapărat din cauza reclamelor creative, a comunicării coerente sau pur si simplu din cauza încăpăţânării lor de a dovedi visele imposibile. I simply love it. Şi e genul ăla de dragoste necondiţionată, de evanghelist. Povesteşti despre ea cu entuziasm şi te încrunţi uşor când cineva o vorbeşte de rău.

Cu toate acestea, oricât de drag mi'ar fi mie brandul acesta, sunt unele lucruri care nu cred că aş putea să le fac vreodată pentru el. Am găsit la Dan pe blog un mic videoclip care într'adevăr, cred că bate orice reclamă, la orice brand.

Mai exact, e live advertising. Reclama de mai sus e prima din acest gen difuzată pe un post britanic de televiziune şi arată cum 19 paraşutişti 'desenează', în fix 3 minute şi 20 de secunde, cuvântul HONDA. Pe principiul, 'Difficult is worth doing'.
Aşa coerenţă în comunicare, mai rar.. Dar deh.. dacă nu Wieden + Kennedy, atunci cine?