Pinsa intre un comunicat de presa, o prezentare powerpoint, vreo trei mailuri care se cereau scrise si vreo doua telefoane care sunau, am intors capul si am vazut pe geam ca ninge. Prima ninsoare din acest an. E drept, nu e chiar zapada adevarata, mai mult un fel de lapovita rebela, care se va incapatana sa ramana mult timp pe jos.
Oricum ar fi ea insa, prima ninsoare din an e mereu cea mai importanta, si asta pentru ca e cea care aduce cea multa bucurie. Dupa doua saptamani de mers pe ghetus ne cam plictisim cu totii. Cand vezi prima zapada nu te gandesti la frig, drumuri aglomerate, gheata, bocanci, fesuri sau cele trei pulovere pe care le iei inainte sa iesi din casa. Acele lucruri inca nu exista in acel moment. Te gandesti la sarbatori, vacanta, cadouri, familie.
Pentru mine, prima zapada a venit mereu ca o surpriza. Ma trezeam dimineata, si, fara sa ridic capul de pe perna, vedeam copacul din fata geamului, cu crengile pline de zapada. Acesta a fost mereu primul semn care imi demonstra ca a venit cu adevarat, iarna.
Astazi a fost prima data cand am vazut prima ninsoare din an din spatele unui birou.
Zambim multumiti, insa mereu putin mai trist, cand ne dam seama ca am crescut.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Provocarea ramane. Sa crestem, dar sa ramanem si copii. Sa alegem sa ne bucuram orice ar fi de primii fulgi. Te salut. Ovidiu
ce rau imi pare ca nu a nins si in Bucuresti, si de cand astept ninsoarea asta .... hohooo ......
Trimiteți un comentariu