Dezamăgirilor mele.

Să lămurim ceva.

A avea people skills (nu mă hazardez a spune a fi bun prieten), printre altele, nu înseamnă doar ca eu să îţi spun mereu ce mă deranjează, iar tu să te conformezi. People skills mai înseamnă ca, din când în când (nici măcar nu am pretenţia să fie des), să îţi mai dai şi tu singur(ă) seama. Mai mult, înseamnă chiar să anticipi.

Eeeeeh.. e treabă complicată.. tre' să te uiţi aşa la om, să vezi din ce material e plămădit şi să îţi inchipui cam care's treburile care l'ar deranja, să te gândeşti ce l'ar fi putut face să se încrunte sau să îţi reanalizezi atitudinea. Din când în când, mai trebuie chiar să şi asculţi. Aşa, necondiţionat. Prinde bine, trust me. Rareori un 'ştii ceva, din punctul meu de vedere, consider că am făcut suficient' e cu adevărat, suficient.

Nu e foarte greu. Nu e greu deloc chiar. Este nevoie însă, din nefericire, de puţină bunăvoinţă. Şi atenţie. (În cu totul alte cuvinte, tre' să îţi pese băăăăăăăăăăăăăi!!!!)

Constat că sunt tot mai puţin bună în a depune efort acolo unde această bunăvoinţă nu există. Pur şi simplu devin tot mai irascibilă la tot ceea ce percep ca şi pierdere de timp. Adică aşa, fără viitor.

Trăiesc bizarul sentiment că am jucat multă vreme după nişte reguli fundamental greşite. Poate într'adevăr cărămizile de la baza prieteniilor se pun în momente dificile şi nu atunci când e cerul senin. Pe principiul "mi'e milă de tine, dar de mine mi se rupe sufletul', astăzi am încetat să mă gândesc la ce ar trebui să schimb sau ce n'am schimbat suficient. Am încetat să îmi cer scuze pentru lucrurile în care cred.

Today I've stopped trying. And it feels damn good.

Mulţumesc.