miercuri, martie 03, 2010

Din categoria rarităţi

Aseară nu puteam să îmi scot din cap gândul că eu trebuie să fi fost un copil foarte enervant. Genul ăla care îşi stresează părinţii cu aproximativ un milion de întrebări şi nu îşi găseşte odihna până când nu obţine un răspuns. Da, unii ar spune că am descoperit foarte timpuriu cuvântul "ambiţie" în dicţionar.

Din întreaga istorie a dilemelor "De ce este cerul albastru şi iarba verde", îmi aduc aminte de un obicei specific pe care îl aveam când eram mică. Puneam o mulţime de întrebări cu privinţă la acţiunea filmelor pe care le vizionam. Pentru clarificarea eventualelor nedumeriri sau .. pentru că pur şi simplu trebuia să ştiu :)

Mai exact, îţi puneam ţie o mulţime de întrebări. Da, ţie, o persoană care urmărea mereu filmele în linişte şi destesta profund orice fel de deranj. O persoană care era tăcută chiar şi atunci când vorbea. Chit că, între noi fiind vorba, uneori vorbeai destul de mult.. :)


Puneam toooooot felul de întrebări. Ştii cum au copiii o faţă mai serioasă atunci când chiar au o dilemă? Îmi amintesc că dura câteva momente până când îmi răspundeai, ca şi cum te'aş fi trezit dintr'un vis. Te enervam puţin, dar răspunsul venea mereu. Şi deşi era de multe ori scurt sau poate inutil, cumva îmi aducea mereu lumină. M'ai obişnuit să cred că orice întrebare are un răspuns, fie el bun sau rău.

După mai mult de 15 ani, mă regăsesc având acelaşi obicei. Punând întrebări (bine, poate uşor mai complexe decât erau atunci :)), însă cu aceeaşi expresie uşor nemulţumită de "trebuie să ştiu" pe faţă. One of the things that makes me, me... I guess.

Acum nu mai eşti tu cel pe care îl întreb. Răspunsurile însă continuă să vină. Uneori le găsesc singură, alteori mi le mai arată cineva cu degetul. Uneori sunt banale, alteori complicate dar foarte bine explicate. Indiferent de natura lor, răspunsurile continuă să vină.

M'ai obişnuit să le caut.

4 comentarii:

valy spunea...

Odata cu primavara sper ca sufletul sa-ti infloreasca ca un ghiocel... sa radieze ca un soare... sa ofere caldura si iubire... si, nu in ultimul rand, sa ramana mereu tanar. Un martisor mic si dulce pentru o fiinta deosebita!

Raluca Munteanu spunea...

Multumesc frumos Valy pentru urari :)
O primavara plina de zambete si soare!

Numai bine,
Raluca

sinziana spunea...

Pai, uite ca mi-am introdus numele si parola si acum...astept s aimi vina cuvintele ca sa pot scrie ceva:)
Si astept...si astept...
Si nu vin.
Asa ca iti trimit sentimentul asta, asa cum e el, fara cuvinte:) Sper sa ajunga cu bine:)

Raluca Munteanu spunea...

Sânzi, ai intuit bine, uneori cuvintele sunt rare :) Chiar şi aşa însă, sentimentul a ajuns cu mai mult bine decât ai crede :)

Te îmbrăţişez cu mult drag!