Degeaba

Două evenimente, aceeași seară.

Ne pregăteam să plecăm la alergat. În timp ce schimbam ultimele vorbe , un cuplu cobora agale, dinspre Parcul Copou. Domnul, destul de distins de felul lui, s-a apropiat spre noi și ne'a spus cu o voce calmă:

Nu vă supărați, dacă tot mai stați de vorbă câteva minute, nu mai bine închideți motorul de la mașina? Știți, poluează mediul..

Am rămas fără glas. Așa cum a spus un bun prieten, au venit vremurile acestor replici și în România. Ne'am simțit rușinați de noi, dar mândri de ei. Am închis motorul imediat. După două minute am plecat.

În aceeași Românie, ceva mai târziu.

De obicei, alerg pe stadion, aceasta fiind locația care se pare că se înțelege cel mai bine cu genunchii mei. Ca orice activitate în sine, ea are rutina ei: cumpărat apă de la chioșcul din față, ture de încălzire, antrenament și exerciții de finalizare. Ca orice altă locație, sunt cam aceiași oameni mereu. Pe stadion, sunt două secțiuni, firește: cea de piste de alergat și gazonul efectiv. Este cunoscut de către cei care vin să facă sport aici faptul că acesta din urmă nu poate fi binecuvântat decât de pașii marii echipe Politehnica Iași. Gardieni strașnici pândesc orice persoană care îndrăznește să atingă în vreun fel gazonul, fie că este chiar și doar pentru a pune capul atunci când își fac exercițiile abdominale. Și, în final, nu e nimic de învinuit, este o regulă nescrisă pe care toată lumea o ia ca atare. Și o acceptă.

Seara trecută, ca în oricare alta, în aceeași Românie în care unele persoane își mai bat capul să aducă un strop de schimbare în bine, alți oameni la fel de civilizați alergau în mod disciplinat pe pistele de alergat. Diferența de această dată era faptul că separat de ei printr'o bandă, PE gazon, alerga liniștit domnul primar Gheorghe Nichita. Da, același gazon pe care noi, oameni de rând, nu avem voie să punem nici capul, el acum îl călca în picioare. Pentru că, în final, e gazonul lui, nu?

Mă uitam și pur și simplu nu am înțeles rostul acelui gest de sfidare. Nici măcar nu e comod să alergi pe iarbă.

Tot peisajul mi s'a părut că a căpătat veileități artistice demne de comentarii literare, cu banda de plastic drept personaj principal, ce separa acum nu doar gazonul de pistele de alergat cât și două lumi diferite. Iar în timp ce mintea'mi nu contenea să abereze, în interior, sentimentul de mândrie și bucurie adus de observația primită mai devreme s'a topit brusc în amărăciunea cuvântului 'degeaba'.

Au fost cei mai nervoși cinci kilometri pe care i'am alergat până acum.