miercuri, august 18, 2010

Degeaba

Două evenimente, aceeași seară.

Ne pregăteam să plecăm la alergat. În timp ce schimbam ultimele vorbe , un cuplu cobora agale, dinspre Parcul Copou. Domnul, destul de distins de felul lui, s-a apropiat spre noi și ne'a spus cu o voce calmă:

Nu vă supărați, dacă tot mai stați de vorbă câteva minute, nu mai bine închideți motorul de la mașina? Știți, poluează mediul..

Am rămas fără glas. Așa cum a spus un bun prieten, au venit vremurile acestor replici și în România. Ne'am simțit rușinați de noi, dar mândri de ei. Am închis motorul imediat. După două minute am plecat.

În aceeași Românie, ceva mai târziu.

De obicei, alerg pe stadion, aceasta fiind locația care se pare că se înțelege cel mai bine cu genunchii mei. Ca orice activitate în sine, ea are rutina ei: cumpărat apă de la chioșcul din față, ture de încălzire, antrenament și exerciții de finalizare. Ca orice altă locație, sunt cam aceiași oameni mereu. Pe stadion, sunt două secțiuni, firește: cea de piste de alergat și gazonul efectiv. Este cunoscut de către cei care vin să facă sport aici faptul că acesta din urmă nu poate fi binecuvântat decât de pașii marii echipe Politehnica Iași. Gardieni strașnici pândesc orice persoană care îndrăznește să atingă în vreun fel gazonul, fie că este chiar și doar pentru a pune capul atunci când își fac exercițiile abdominale. Și, în final, nu e nimic de învinuit, este o regulă nescrisă pe care toată lumea o ia ca atare. Și o acceptă.

Seara trecută, ca în oricare alta, în aceeași Românie în care unele persoane își mai bat capul să aducă un strop de schimbare în bine, alți oameni la fel de civilizați alergau în mod disciplinat pe pistele de alergat. Diferența de această dată era faptul că separat de ei printr'o bandă, PE gazon, alerga liniștit domnul primar Gheorghe Nichita. Da, același gazon pe care noi, oameni de rând, nu avem voie să punem nici capul, el acum îl călca în picioare. Pentru că, în final, e gazonul lui, nu?

Mă uitam și pur și simplu nu am înțeles rostul acelui gest de sfidare. Nici măcar nu e comod să alergi pe iarbă.

Tot peisajul mi s'a părut că a căpătat veileități artistice demne de comentarii literare, cu banda de plastic drept personaj principal, ce separa acum nu doar gazonul de pistele de alergat cât și două lumi diferite. Iar în timp ce mintea'mi nu contenea să abereze, în interior, sentimentul de mândrie și bucurie adus de observația primită mai devreme s'a topit brusc în amărăciunea cuvântului 'degeaba'.

Au fost cei mai nervoși cinci kilometri pe care i'am alergat până acum.

7 comentarii:

Alexandra spunea...

Imi place foarte mult cum si ce scrii Raluca! Si nu e prima data cand am impulsul sa-ti spun asta :-). Cat priveste subiectul... scrie-i un mail si spune-i. Poate el saracu' nu ar fi facut-o daca nu avea numai lingai (scuze expresia) pe langa el. Uite si tu statea-i cu motorul deschis pana sa vina bunul roman sa te atentioneze... asa ca fii bunul roman al lui Nichita ;-)

Raluca Munteanu spunea...

Cele două situații nu sunt comparabile, întrucât una presupune încălcarea unei reguli, să-i zicem morală, în timp ce cealaltă presupune existența unei reguli concrete/ impuse. Gravitatea erorii nu este aceeași, cu atât mai mult cu cât discutăm despre cineva care ar trebui, măcar la nivel teoretic, să fie un exemplu.

În altă ordine de idei, îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Mă bucur să aud că îți plac articolele mele :)

Toate cele bune,
Raluca

Dragos spunea...

"Degeaba" nu ar trebui sa existe, asa se pierde orice initiativa de a schimba ceva, de a arata celuilalt unde greseste. Cel care a intervenit spunand sa opresti motorul, trecuse peste acest "degeaba". Asa facem noi romanii ne pierdem elanul, avem impresia ca orice am face nu are rost, "oricum nu se va schimba nimic". Daca e asa ne meritam soarta...
Totul e sa iti alegi interlocutorul cu grija, sa spui ceea ce trebuie cui trebuie; Sa-l faci sa se simta asa cum te-ai simtit tu cu motoru pornit intr-un parc public.
Cat despre ceilalti, ignorantii, vor urma si ei cursul normal al lucrurilor imitandui pe cei care impun normele de civilizatie.
Cu cat amanam mai mult si spunem "degeaba" cu atat pierdem mai mult timp. So let's do it !
http://www.letsdoitromania.ro/

Flavia Tudoreanu spunea...

Flavia
Hello Ralu, eu anul trecut alergam pe iarba, am intrebat acolo gardianul si mi-a spus ca atat timp cat alerg pe margine si nu sunt incaltata pot sa alerg. Eu nu pot sa alerg in forta, sanatatea nu-mi permite iar varianta asta era foarte potrivita pentru mine. Si nu eram singura... si erau si altii care faceu exercitii tot pe margine. Poate s-au schimbat regulile intre timp...e adevarat ca trebuia sa fiu atenta sa nu distrug iarba dar senzatia de alergat prin iarba scurta si putin umeda era super :D. Cat despre antiteza ta, e reusita, nu as vrea sa incerc sentimentul in care cineva mananca o friptura pe langa cei care nu pot manca decat niste coji de paine si asta si fara sa fie indreptatit....

Raluca Munteanu spunea...

@Dragoș Noi vorbim nițel de lucruri diferite :) Eu nu militez aici pentru lipsa de inițiativă, întrucât oricum e "degeaba". Și eu detest persoanele care îl îmbrățișează pe "oricum nu contează". Cu toate acestea, concret vorbind, automotivarea are și ea niște limite. Oricât de plin de entuziasm ai fi, trebuie cumva să ai senzația că tot efortul pe care îl depui are cumva un rezultat. Adevărul este că va exista mereu un "degeaba" atâta timp cât cei ce ar trebui să constituie exemplu nu își asumă în serios rolul.

Raluca Munteanu spunea...

@Flavia Nu neg, poate înainte erau alte reguli.. cert este că de 3 luni cam de când alerg eu acolo, am primit atât eu cât și alte persoane observații de la gardieni, atunci când încercam să fac abdominale. Ceea ce e ok, eu nu regula o contest sau discut. Dacă e plăcut sau nu să alergi pe iarbă, nu e relevant pentru ce discutăm aici. Dacă se strică sau nu gazonul, iarăși nu contează. E o regulă care trebuie respectată.

Știu că e chiar un mărunțiș, însă cum am scris și în articol, e o chestiune de principiu. În orice altă zi, ar fi rămas ca un gest care nu m-ar fi surprins. În contextul întâmplării de mai devreme, pur și simplu mi-a rămas un gust amar.

Te pup!

Flavia Tudoreanu spunea...

Da, Ralu am vazut ce aspect ai vrut sa surprinzi. Dar poate nu o sa mai fie cazul de o situatie similara pe terenul unde alergi pentru ca Primaria nu o sa mai investeasca in Poli de acum inainte (asta sa o dam un pic in gluma). In sfarsit o decizie isteata.