Communicating right the right message

Random talk.

Third party towards me and Suzana: Oh, I see.. so you girls were like in the cool group or something, right?
Suzana: No no no no.. we were not IN the cool group. We were THE cool group. Not IN, but THE. Mind the language, please.

Funny.

Is your life just one big RPG?

Brilliant.

Wii Games - E3 2010 - Guitar Hero 5

Find more about RPGs here.

The missing piece

Sometimes, these short and simple books with a few words on each page have more meaning than a 400-page novel.

Here's The missing piece Meets the Big O.

Or, if you're too lazy to clickclickclick, here's the video version of the same thing:



True story. Enjoy.

Via my dear Mihachu.

Din categoria rarităţi

Aseară nu puteam să îmi scot din cap gândul că eu trebuie să fi fost un copil foarte enervant. Genul ăla care îşi stresează părinţii cu aproximativ un milion de întrebări şi nu îşi găseşte odihna până când nu obţine un răspuns. Da, unii ar spune că am descoperit foarte timpuriu cuvântul "ambiţie" în dicţionar.

Din întreaga istorie a dilemelor "De ce este cerul albastru şi iarba verde", îmi aduc aminte de un obicei specific pe care îl aveam când eram mică. Puneam o mulţime de întrebări cu privinţă la acţiunea filmelor pe care le vizionam. Pentru clarificarea eventualelor nedumeriri sau .. pentru că pur şi simplu trebuia să ştiu :)

Mai exact, îţi puneam ţie o mulţime de întrebări. Da, ţie, o persoană care urmărea mereu filmele în linişte şi destesta profund orice fel de deranj. O persoană care era tăcută chiar şi atunci când vorbea. Chit că, între noi fiind vorba, uneori vorbeai destul de mult.. :)


Puneam toooooot felul de întrebări. Ştii cum au copiii o faţă mai serioasă atunci când chiar au o dilemă? Îmi amintesc că dura câteva momente până când îmi răspundeai, ca şi cum te'aş fi trezit dintr'un vis. Te enervam puţin, dar răspunsul venea mereu. Şi deşi era de multe ori scurt sau poate inutil, cumva îmi aducea mereu lumină. M'ai obişnuit să cred că orice întrebare are un răspuns, fie el bun sau rău.

După mai mult de 15 ani, mă regăsesc având acelaşi obicei. Punând întrebări (bine, poate uşor mai complexe decât erau atunci :)), însă cu aceeaşi expresie uşor nemulţumită de "trebuie să ştiu" pe faţă. One of the things that makes me, me... I guess.

Acum nu mai eşti tu cel pe care îl întreb. Răspunsurile însă continuă să vină. Uneori le găsesc singură, alteori mi le mai arată cineva cu degetul. Uneori sunt banale, alteori complicate dar foarte bine explicate. Indiferent de natura lor, răspunsurile continuă să vină.

M'ai obişnuit să le caut.

Afişe şi anunţuri

Din categoria Ralucomandări, m'am gândit să vă fac program pentru marţea care vine, adică aia datată cu 2 martie 2010.

Ce se întâmplă, mai exact, începând cu ora 18:00:

A 41a întrevedere a Clubului Fotografilor din Iaşi


**Accesul în Sala "Diotima" este permis doar persoanelor care fac parte din Clubul Fotografilor

Expoziţia de fotografie "Frânturi alb negru" semnată Cristian Bălţătescu

* vernisaj: marti 2 martie 2010, ora 19.30, Galeria "Labirint" (b-dul Carol I, Parcul Copou)

Expoziţia de fotografie "Vederi din Germania"

* vernisaj: 2 martie, ora 20.00 * Galeria "La Gard" (Parcul Copou, b-dul Carol I)

Ştiu că nu prea'i de ieşit pe vremea asta din casă, dar ce nu facem noi pentru artă? :)

Despre discursuri şi mesaje cheie

Discursul lui Victor Ponta de la congresul PSD a fost, cred, unul dintre cel mai bine construite discursuri politice pe care le'am auzit în ultima vreme. Transmite ideea Am venit aici ca să câştig, ceea ce nu pot afirma şi despre discursul lui Mircea Geoană, care a menţionat în mod repetat eventualitatea unui eşec (Atitudine de neexplicat, după părerea mea. Ce s'a întâmplat cu vorba aia: Failure is not an option?!).



E un discurs convingător, coerent, ce setează aşteptările audienţei de la bun început iar mesajele cheie sunt bine evidenţiate şi uşor de reţinut. Îşi laudă mentorii de o manieră elegantă însă nu aruncă cu noroi în liderii actuali. Dimpotrivă, replica Aş vrea să îi mulţumesc domnului Geoană devine aproape un laitmotiv. Acordă credit la celelalte organizaţii PSD şi subliniază prin exemple concrete rezultatele privind implicarea sa activă în viaţa de partid (Am încercat fiecărui judeţ să îi dau locul pe care îl merită). Atacă în mod ferm celelalte partide iar ideea de a jura pe un decalog recomandat de un sociolog (de fapt, fictiv), mi s'a părut genială. Discursul face apel la unitate, stabilitate şi are, fireşte, şi o notă sentimentală prin clasica, de acum, ridicare în slăvi a lui Iliescu. Din punct de vedere al construcţie, cam are de toate şi este foarte echilibrat.

Domnule Năstase, ce'i al dumneavoastră e pus deoparte, l'aţi învăţat bine :)

Signs

It's yesterday news, but will always be a today's smile.




Winner at Cannes Lions 2009. Created by Publicis Mojo and @RadicalMedia. The purpose of the video was to reposition Schweppes as a grown-up beverage for sophisticated urban consumers. The short movie was part of an online film festival.

You can read more about its impact here.

Să mai povestim puţin

Chestii faine care s'au petrecut marţi la Clubul Fotografilor. În ordine cronologică, să nu supărăm pe nimeni şi pe scurt, că şi'aşa vorbim prea mult:

• S'a discutat (de bine) despre Annie Leibovitz. Sperăm noi că are măcar unu doi fani în plus, după seara de ieri. Filmuleţul prezentat poate fi găsit mai jos:
  

Annie Leibovitz from Raluca Munteanu on Vimeo.

• Iulia Chiraş ne'a delectat cu o prezentare a portofoliului fotografic personal;
  
• Am vorbit despre Cologne Pride 2009, drept dovadă imaginile de mai jos:
  

Cologne Pride from Raluca Munteanu on Vimeo.

Last, but far from being least, am participat la vernisajul expoziţiei lui Iulian Ciobănaşu: South east China. Sincer, nu ştiu ce v'ar scuza să nu reuşiţi să ajungeţi până pe 28 februarie, să aruncaţi o privire la fotografiile prezentate acolo :)

Lots of congratz Iulian! Te găsesc direct răspunzător pentru dorul de ducă ce mi l'ai cauzat, să ştii :) Nu'mi rămâne decât să îţi urez: Gong Xi Fa Cai!

Drept la ţintă

Random marketing talk.

Eu: "Păi dacă poziţionezi evenimentul în felul acesta, s'ar putea să îi excluzi pe ăia sub 25 de ani... Adică ştii la care dintre ei mă refer.. fetiţele alea care se gătesc o grămadă şi ies în oraş ca să fie văzute."
Suzana: "ASTA e definiţia ta a grupului below 25?!"

Funny.

In one word: Apple

This is just a great, beautiful, amazing, unbelievable, great, gorgeous, incredible, amazing phenoooooomenal video about the great, beautiful, amazing, unbelievable, great, gorgeous, incredible, amazing, phenoooooomenal last week's iPad presentation:



Apple Marketing - they should really put this term in the dictionaries.

via snark hunting

Clar

Culmea personal branding'ului (bine făcut): să nu aibă habar nimeni cu ce anume te ocupi, dar să aibă cu toţii siguranţa că oricum, orice ai face, faci bine.


Some more funny personal branding cartoons here.

Unii pot

Trebuie să scriu acum, cât îmi e proaspăt în cap.

Dacă aveţi timp zilele acestea, vă recomand cu căldură să mergeţi să vedeţi, la Casa de Cultură Mihai Ursachi, expoziţia Lumea Largă, semnată Mircea Struţeanu. Un tip foarte interesant, şi nu, nu sunt nici pe departe singura care a observat acest lucru. Am tot respectul pentru el şi, la o adică, jucăuş vorbind, îl chiar invidiez pentru câte a reuşit să vadă. Sau, mai exact, pentru ce bucată din lume a reuşit să vadă.

Chiar dacă imaginile lui nu prea au nevoie de cuvinte, Mircea a avut bunăvoinţa de a ne spune şi povestea din spatele acestui proiect, în cadrul întâlnirii Clubului Fotografilor din Iaşi din această seară. Ne'a povestit despre cum a fost el prin China, India, Nepal, Tibet, Vietnam, Laos, Thailanda sau Malaysia, despre cum a dormit în deşertul Gobi, despre cum a obţinut (măcar) o parte din bani ca şi finanţare pentru aceste 8 luni, despre cum a călărit cămile, despre cum era să îşi piardă aparatul de fotografiat, despre cum a convins oameni de pe stradă să stea la poze chiar dacă nu le vorbea limba, despre cum a mâncat şobolani (bine, erau cumva gătiţi, dar mai contează?), despre cum e instructor de căţărat şi în timpul liber face snowboarding, despre... multe.

Şi, în final, după ce am ascultat aventuri care l'ar face până şi pe Jules Verne să roşească, a urmat partea cea mai bună: Măi, şi tu până la urmă.. câţi ani ai? Păi.. 25. Şi uite'aşa, vorba regizorului, restu' se făcu tăcere.

Chiar nu are sens să vă povestesc eu mai multe. Mergeţi şi vedeţi singuri.

Mircea, ştii vorba aia.. Când am să cresc mare, vreau să fiu ca tine :) îţi urez ca această experienţă să fie doar începutul unui lung şir de călătorii, cel puţin la fel de palpitante, dacă nu şi mai şi. Sper doar ca (şi aici, eu mai presus de toţi, ştiu ce zic), de fiecare dată, fie că e dupa 6 luni, 8 luni sau chiar un an, să te întorci înapoi acasă.

Închei cu acest gând.

Simplu, dar complicat

Nu aş putea să dau mereu argumente concrete pentru deciziile pe care le iau. Uneori, unele lucruri.. just feel right. Uneori am dreptate, alteori mă înşel. Mă enervează groaznic să greşesc (oricare ar fi motivul), însă mereu mi'am asumat rezultatul.


Astăzi, am luat decizia de a duce la bun sfârşit un proiect (cred că aş putea să mă hazardez în a'l numi artistic) cu a cărui idee cochetez de foarte mult timp. O încercare, cu ajutorul căreia nu ştiu dacă voi deveni un artist mai bun, însă sper cu siguranţă să mă ajute în a devini un om mai bun. Începând de astăzi, am fix un an și jumătate pentru a realiza ceva pe cât de personal, pe atât de complicat.

Şi totuşi .. E ca atunci când scrii şi toate virgulele par să stea fix unde trebuie, fără nici cel mai mic efort. E ca atunci când prezinţi şi cuvintele vin de la sine. E ca atunci când stai de vorbă cu cineva pentru prima dată şi ai senzaţia că vă ştiţi dintodeauna. E tăcerea comfortabilă dintre doi oameni. E familiaritatea pe care o ai cu cel mai bun prieten, pe care oricât de rar l'ai vedea, de fiecare dată e ca şi cum l'ai văzut ieri. E ca atunci când eşti atât de entuziasmat de o idee, încât pur şi simplu nu poţi vorbi despre altceva. E ca atunci când timiditatea păleşte.

Nimic nu se compară cu sentimentul că ai luat decizia corectă.

Nothing beats the real thing

Înainte de a'mi începe monologul, menţionez faptul că I'm a strong believer al faptului că nici un fel de Yahoo Messenger, Skype, MSN, Facebook va bate VREODATĂ viaţa reală. Nothing beats the real thing. În virtutea acestei idei, mi'amintesc de Bogdan Naumovici care zicea la IdeaForum că viaţa se scrie pe bloguri, nu se trăieşte pe ele. Foarte adevărat.

Scrisesem mai demult despre un studiu făcut de cei de la Nielsen, cu privinţă la evoluţia reţelelor sociale. De asemenea, de'a lungul vremii, am mai bătut unele apropo'uri legate de incapacitatea mea de a'i înţelege pe cei care asociază orice instrument de social media cu o invadare a intimităţii personale. Nu mă înţelegeţi greşit, nu i'am blamat; doar nu i'am înţeles. Asta în condiţiile în care eu chiar mă consider o persoană destul de "ataşată" de propria'i intimitate. Ca să nu mai vorbesc de faptul că, în cazul meu, încrederea acordată celor din jur nu a fost mai niciodată la super ofertă. Chit că, în final, nu a fost mereu apreciată sau nici măcar dorită.


Mereu am pornit de la premiza că dacă e ceva care nu vreau să fie public, I would not upload it anywhere to begin with. La fel cum dacă vorbesc cu tine şi e ceva ce nu vreau sa afli, nu îţi spun. Simplu. Eu controlez ce fotografii îmi pun pe Facebook sau Flickr. Eu îmi setez gradul de privacy la fiecare dintre ele. Eu decid despre ce să postez pe Twitter. Eu aleg pe cine sau ce să ignor. Eu setez ce alerte vreau să primesc pe emailul personal. EU, nimeni altcineva. Din acest motiv scrie Raluca Munteanu pe fiecare dintre conturile respective şi de aceea, o parte din mine se află în fiecare. Bineînţeles, toate ar putea fi sparte/crackuite/whatever însă honestly, like somebody would really go through that trouble.. nici măcar eu nu pot să accept complimentul ataşat unui astfel de gând paranoic :)

Mi'am petrecut după'amiaza citind un studiu de la Economist despre social networking (if interested, vă recomand să downloadaţi varianta completă).

Nu am să încep a dezbate toate ideile prezentate acolo, însă unele dintre ele chiar merită menţionate:

• Until the mid1990s they (i.e. social networks) were largely ghettos for geeks who hid behind online aliases. Thanks to easytouse interfaces and negrained privacy controls, social networks have been transformed into vast public spaces where milions of people now feel comfortable using their real identities online. (Bineînţeles, nu suntem într'atât de naivi încât să vorbim de o sinceritate deplină. Aceasta se găseşte rar şi în mediul offline)
• Social networks have also become important vehicles for news and channels of influence. (Eu cred că am aflat primele ştiri despre moartea lui Michael Jackson de pe Twitter'ul CNN'ului :))

via

• As people become increasingly used to sharing and collaborating outside the workplace, they are coming to expect firms to be more open and collaborative places too. (Ziua în care s'a blocat accesul la Facebook la birou cred ca productivitatea angajaţilor a scăzut doar aşa, din principiu :) )
  
• Online networks have attracted plenty of attention from corporate recruiters too (..) the biggest attraction is that the networks help firms to cut search costs (..) A survey by CareerBuilder.com of about 2,700 executives in America last year found that 45% of them looked at job candidates’ socialnetwork pages as partof their research, and more than a third of those had unearthed information there that put them off… hiring someone.
  
• Social networks will take off as some managers realise that they now know more about strangers on Twitter and Facebook than they do about the people in their own organisation

via

• Like Mr Obama, social networks have also generated great expectations along the way on which they must now deliver. The study argues that social networks are more robust than their critics think, though not every site will prosper, and that social networking technologies are creating considerable benefits for the businesses that embrace them, whatever their size. (Secţiunea despre mult dezbătutele modalităţile de monetizare ale acestor instrumente mi s'a părut cred cea mai interesantă. In the end, there's no such thing as a free lunch)

Măcar pentru cultura generală, şi tot merită citit. You can strongly disagree (to make it more fun, that is :)).

Revenind la ideea principală, nothing beats the real thing, într'adevăr. Şi e firesc să fie aşa, pentru că nu acesta este obiectivul. Folosite însă într'un mod coerent, propovăduind mesaje similare pe fiecare dintre toate aceste jucării, se pot crea destul de multe sinergii. Cred cu tărie în acest lucru şi nu, nu îmi trăiesc viaţa pe blog (Frecvenţa postărilor poate confirma acest lucru :) )

Cât despre aspectul social, one thing I've learned: prietenie (că despre dragoste nici nu poate fi vorba) cu de'a sila nu se poate. Nici măcar pe Facebook.

So, rest assured.

My kind of politeness

"This is very interesting [name], thank you for sharing... really appreciate it. Would you like to explain why do you think it's bullshit or are you a man of few words?"

And they say you can't punch one man with words.

Don't ask why

Back to the basics

Am cunoscut ATÂT de mulţi oameni în anul care a trecut şi toţi ATÂT de diferiţi încât, în încercarea de a'i înţelege, cunoaşte şi până la urmă accepta mai bine, începusem la un moment dat să repet constant: "I don't get it and I find it weird BUUUUUUUUUT maybe I'm missing something.. In the end, whatever works".

Dacă simţiţi că alergaţi de prea multă vreme, deşi nu aţi făcut jogging niciodată, acest film semnat Woody Allen s'ar putea să vă aducă puţină odihnă. However, keep in mind that "This is not the feel good movie of the year. So in case you're any of the idiots that need to feel good, go get yourself a foot massage".



"I happen to hate New Year's celebrations. Everybody desperate to have fun. Trying to celebrate in some pathetic little way. Celebrate what? A step closer to the grave? That's why I can't say enough times, whatever love you can get and give, whatever happiness you can filch or provide, every temporary measure of grace, whatever works. And don't kid yourself. Because its by no means up to your own human ingenuity. A bigger part of your existence is luck, than you'd like to admit. Christ, you know the odds of your fathers one sperm from the billions, finding the single egg that made you. Don't think about it, you'll have a panic attack."

Mai multe citate din film, inclusiv monologul de la început (my personal favorite), aici.

Mind the Gap

Duminică am stat trei ore şi ceva la coadă la consulat pentru a vota. Împreună cu alte câteva zeci de români am stat, cuminţi, şi am aşteptat. Români fiind, cred că ne stă în fire să fim obişnuiţi cu acest lucru. Spre deosebire de cozile din România însă, nu am avut parte de ţipete de nemulţumire, de oameni care se băgau în faţă sau de nici un "haideţi domnişoară odatăăăăă". Unii români erau chiar împreună cu copii mici (4-5 ani, cum sunt mai neastâmpăraţi) - până şi ei stăteau cuminţi.

Stăteau răbdători pentru a alege preşedintele unei ţări în care, cel mai probabil, 80% dintre ei nu se vor mai întoarce niciodată. A plouat, a bătut vântul, însă mai cu'o glumă, mai cu'o ironie, au aşteptat toţi.. până la ultimul. Chiar şi aşa, a fost ceva foarte trist în tabloul acesta. La toţi cei de acolo, de o manieră sau alta, părea să le mai pese încă de ce se întâmplă acasă. Poate chiar mai mult decât celor care erau efectiv în ţară. În acelaşi timp însă, la toţi, vântul şi ploaia în care au fost nevoiţi să stea, le'a adus aminte, încă o dată, de ce de fapt nu se întorc acasă. Bineînţeles că numărul de votanţi din Bonn ar fi putut fi mai bine estimat, bineînţeles că ar fi putut fi mai multe resurse de la consulat alocate, bineînţeles că oamenii ar fi putut fi direcţionaţi prin interiorul clădirii, astfel încât să nu stea în frig. Bineînţeles că toate aceste lucruri ar fi putut fi făcute. Ce te întrista nu era nici măcar lipsa acţiunii, era lipsa dorinţei de a face lucrurile mai bine. Şi nu te întrista, te scotea pur şi simplu din sărite.

Am intrat într'o clădire şi brusc, nu mai eram în Germania, eram în România. De data aceasta însă, oamenii care mă înconjurau erau un pic diferiţi. Erau mai civilizaţi, mai puţin agresivi, mai calzi în gesturi, mai calmi. Sincer, am avut senzaţia că toţi acei români s'ar întoarce şi mâine înapoi în ţară, dacă ar fi măcar puţin mai bine acolo, măcar puţin mai multă ordine.


A fi expat nu e într'atât de fascinant pe cât pare, însă un lucru este clar, lipsesc acei mici nervi cotidieni din România care te rod încet, încet. Aici, vânzătorii zâmbesc, sunt veseli chiar, oamenii de pe stradă dacă te văd nedumeriţi, te întreabă cum te pot ajuta iar cerşetorii îţi urează "O seară plăcută" şi îşi cer scuze că te'au deranjat. Nu ai constant sentimentul că trebuie să stai cu garda sus, că cineva încearcă la tot pasul, să te păcălească. Da, sunt şi considerentele financiare însă deasupra lor, este liniştea. Fără linişte, degeaba ai bani.

Într'o săptămână, în România fiind, mă voi duce din nou la vot. Chiar dacă nu vor fi cozi, va fi un vot trist şi amar.

When you don't know what to do, always go back to the basics

When you don't know what to do, always go back to the basics
Originally uploaded by Raluca Munteanu

London Science Museum, November 2009

Random talk

"Having lived in Europe for the past 8 years, I take it you're not afraid of the wurst anymore.. :)
No, actually I am past beyond that, even though, I must admit it's quite a long way from Korea to Europe..
How do you find European people, after having lived for so long amongst them?
Well, that's a good question to ask. When I came from Asia to Europe I realized that everything, but really everything, is different here, from what I had been used to. Europeans are more direct and a lot less shy than the Asian people. When you think of A, you say it loudly: "A". When we think of A, we say in a quiet way: "Well, maybe it's B, that can sometimes be C, which often leads us to A". I really had to get used to everything from scratch. The shape of the continent is different, hence the distances from one place to another are smaller, the people look different, the food is different, the education and attitude is different, the way you approach things is different. However, despite all this, our goal is the same: achieving happiness. The goal is the same, but everything up to that point is done in a different way."

I thought it was a really nice way of putting it.