Citesc foarte rar până la capăt mesajele primite offline. Uneori însă, acest lucru se întâmplă. Alteori, şi mai rar, simt nevoia chiar să le împărtăşesc şi altora (să le împărtăşesc, nu promovez).
Unele mesaje ar fi pur şi simplu demne de multe, multe remarci (cel puţin răutăcioase). Odată ce am avea câteva minute de irosit pe ele, e drept.
Persoana care mi'a trimis mesajul de mai jos are aceleaşi studii ca şi mine. Dacă ea (persoana) l'a şi scris, nu ştiu. Nu prea contează, până la urmă. Mi se pare însă o chestie de principiu ca cineva cu studii de marketing să nu promoveze (fie şi în mod indirect) really, really bad advertising. Mi se pare un fel de contradicţie în termeni. E ca şi cum un medic ar prescrie ceaiuri şi alte tratamente naturiste.
"Vând parfumuri pt maşină şi casă, exact ca cele de la nike, ştiţi că atunci când intraţi în magazinul nike / adidas au un miros special. Pot aduce la comandă ca cele de la famous brands! Parfumurile au 85 ml, ţin cam 2 luni. sunt ceva deosebit, mi-am pus la mine în maşină şi toată lumea mă întreabă ce este. Maşina chiar dacă e închisă miroase bestial pe lângă ea (de fapt toată strada miroase bestial..). Pt cei interesaţi, rog să mă anunţe la ithinkiknowhowtoadvertise@yahoo.com (recunosc, adresa a fost cenzurată), pentru a face comanda. Preţ 50 ron, neg pt mai multe bucăţi. Foarte rar, persistent şi plăcut."
Oh well, it made me laugh, at least. It's that stupid.
Reclama de mai jos e făcută în 1966, într'o vreme în care scuza cea mai bună pentru bad advertising era că 'there was no advertising'.
How refreshing and useful! So delicate, too! What enchanting perfume is this? (1966)
Maşina, chiar dacă e închisă, miroase bestial pe lângă ea [...] Foarte rar, persistent şi plăcut! (2009)
Eu una nu văd nici o diferenţă la nivel de calitate a mesajului. But maybe it's just me.
joi, martie 12, 2009
marți, martie 10, 2009
Criza financiară şi eu.
Măi. Nu ştiu cum se face, dar se pare că această criza a afectat pe toată lumea. Pe toată lumea, nu doar pe cei care au credite, leasing'uri sau sunt daţi afară. Pe toată lumea.
De aproximativ trei luni încoace, indiferent pe cine întreb ce mai face, răspunsul este acelaşi: eh, cam greu.. de când cu criza asta..
Venind aceste răspunsuri de la persoane necăsătorite, fără ipoteci, care au din unele puncte de vedere locuri mai sigure decât ale sefilor lor - îţi vine să spui: De când cu criza asta ce?
Recunosc, de la un moment dat, am început să mă gândesc serios şi să mă simt vinovată pentru faptul că pe mine, criza asta nu m'a afectat încă într'un mod direct. Încă. De asemenea, recunosc că, în loc să mă vait şi eu fără un motiv justificat, mai degrabă mă gândeam că acum ar fi un bun moment de cumpărat o maşină... sau de vizitat Londra..
Mustrările de conştiinţă au durat până astăzi. Astăzi, criza financiară a ajuns şi la mine. Acum că a terminat de rezolvat cu carierele celor aflaţi la câteva birouri de mine sau a celor aflaţi peste ocean, a ajuns şi la mine.
E drept, durează ceva până se propagă anumite efecte într'o corporaţie. În cazul de faţă, eu fiind pe ultima treaptă a lanţului ierarhic (sau pe prima, depinde din ce punct de vedere vreţi să priviţi) - a fost nevoie de ceva timp. E adevărat, şi efectele sunt însă de altă însemnătate. When you're nobody, the good thing is that you got nothing to lose.
Ca să ajung la subiect (în sfârşit!!), un mail anunţa astăzi noile schimbări la nivel de cheltuieli care vor fi implementate. Da, erau importante şi părţile cu freeze pe headcount sau acelea referitoare la contractele cu agenţii care trebuiesc reziliate.. Eu însă, ca şi intern ce se bucură de lucrurile mărunte (mărunte pentru o corporaţie, nu mă înţelegeţi greşit) m'am întristat cu adevărat când am aflat că: all the newspaper subscriptions will be canceled şi că the daily fruit baskets will not be provided anymore.
The change has come.
No more Herald Tribune, Financial Times or The Economist pentru Raluca. Da, mari iubitori de internet, ştiu că pot să le citesc şi online. Însă era atât de plăcut să le răsfoiesc după masă, când luam o pauză, şi mâncam un măr (sau banană).
Evident, adevărul e puţin mai trist decât cât mă alint eu. Faptul că un departament global de comunicare, care trimite comunicate de presă to all of the above, nu are agenţie de relaţii publice sau măcar un abonament la un ziar de circulaţie internaţională - denotă o realitate destul de tristă. Exact cât de tristă nu ştiu încă, întrucât rezultatele financiare pe Q1 nu au fost încă anunţate. Am aflat doar unde trebuie să ajungem în 2015, nu şi cum. Sau câţi trebuie să ajungă acolo.
Trecând peste toate, mark my words people: fructele şi ziarele sunt doar începutul.
O chestie nostimă pe care am auzit'o e că în aceste condiţii de criză, în unele companii oamenii sunt concediaţi (let go, ca să fim diplomatici) prin email. Effective immediately. Vii într'o dimineaţă la birou - şi Zbang! nu mai sunt acolo. Pur şi simplu au dispărut.
Va fi foarte interesant de asistat la schimbările ce se preconizează. Biletul meu din primul rând ar mai trebui să fie valabil o bună perioadă de timp.
Dar mai ştii? De când cu criza asta..
De aproximativ trei luni încoace, indiferent pe cine întreb ce mai face, răspunsul este acelaşi: eh, cam greu.. de când cu criza asta..
Venind aceste răspunsuri de la persoane necăsătorite, fără ipoteci, care au din unele puncte de vedere locuri mai sigure decât ale sefilor lor - îţi vine să spui: De când cu criza asta ce?
Recunosc, de la un moment dat, am început să mă gândesc serios şi să mă simt vinovată pentru faptul că pe mine, criza asta nu m'a afectat încă într'un mod direct. Încă. De asemenea, recunosc că, în loc să mă vait şi eu fără un motiv justificat, mai degrabă mă gândeam că acum ar fi un bun moment de cumpărat o maşină... sau de vizitat Londra..
Mustrările de conştiinţă au durat până astăzi. Astăzi, criza financiară a ajuns şi la mine. Acum că a terminat de rezolvat cu carierele celor aflaţi la câteva birouri de mine sau a celor aflaţi peste ocean, a ajuns şi la mine.
E drept, durează ceva până se propagă anumite efecte într'o corporaţie. În cazul de faţă, eu fiind pe ultima treaptă a lanţului ierarhic (sau pe prima, depinde din ce punct de vedere vreţi să priviţi) - a fost nevoie de ceva timp. E adevărat, şi efectele sunt însă de altă însemnătate. When you're nobody, the good thing is that you got nothing to lose.
Ca să ajung la subiect (în sfârşit!!), un mail anunţa astăzi noile schimbări la nivel de cheltuieli care vor fi implementate. Da, erau importante şi părţile cu freeze pe headcount sau acelea referitoare la contractele cu agenţii care trebuiesc reziliate.. Eu însă, ca şi intern ce se bucură de lucrurile mărunte (mărunte pentru o corporaţie, nu mă înţelegeţi greşit) m'am întristat cu adevărat când am aflat că: all the newspaper subscriptions will be canceled şi că the daily fruit baskets will not be provided anymore.
The change has come.
No more Herald Tribune, Financial Times or The Economist pentru Raluca. Da, mari iubitori de internet, ştiu că pot să le citesc şi online. Însă era atât de plăcut să le răsfoiesc după masă, când luam o pauză, şi mâncam un măr (sau banană).
Evident, adevărul e puţin mai trist decât cât mă alint eu. Faptul că un departament global de comunicare, care trimite comunicate de presă to all of the above, nu are agenţie de relaţii publice sau măcar un abonament la un ziar de circulaţie internaţională - denotă o realitate destul de tristă. Exact cât de tristă nu ştiu încă, întrucât rezultatele financiare pe Q1 nu au fost încă anunţate. Am aflat doar unde trebuie să ajungem în 2015, nu şi cum. Sau câţi trebuie să ajungă acolo.
Trecând peste toate, mark my words people: fructele şi ziarele sunt doar începutul.
O chestie nostimă pe care am auzit'o e că în aceste condiţii de criză, în unele companii oamenii sunt concediaţi (let go, ca să fim diplomatici) prin email. Effective immediately. Vii într'o dimineaţă la birou - şi Zbang! nu mai sunt acolo. Pur şi simplu au dispărut.
Va fi foarte interesant de asistat la schimbările ce se preconizează. Biletul meu din primul rând ar mai trebui să fie valabil o bună perioadă de timp.
Dar mai ştii? De când cu criza asta..
duminică, martie 08, 2009
Tatăl meu
- se trezea mai devreme decât mine, când eram la şcoală, doar ca să îmi facă tartine. Ştia că singură nu mi le'aş fi făcut. Îmi aduc aminte de asta de fiecare dată când plec în fugă la birou fără să fi mâncat nimic, datorită acelor 10 minute în plus de somn. În fiecare dimineaţa, invariabil;
- m-a strigat multă vreme Vasco da Gama după ce am luat 10 la examenul de geografie din clasa a 8 a. Şi acum mă mir când îmi amintesc cât de bine ştiam toate podişurile şi depresiunile alea..Evident, instinctul de autoconservare (cred) m'a ajutat să uit totul, până în prezent;
- dădea (ne)intenţionat prea tare muzica clasică duminica dimineaţa, doar pentru că se plictisea singur iar noi dormeam;
- nu avea răbdare să îmi explice problemele la matematică..de fapt nu ştia să explice nimic la nimeni, aşa cum nici eu nu mă pricep la acest lucru. Am chiar un talent desăvârşit de a alege calea cea mai complicată pentru a explica cele mai simple lucruri;
- mi'a insuflat în mod involuntar afinitatea mea pentru Coca'Cola prin astfel de melodii;
- mergea cu mine în parc doar ca să facem poze. Uite aşa, pur şi simplu. Pentru că, până la urmă, degeaba ai pasiuni dacă nu le acorzi timp, atenţie;
- mi-a prezis domeniul în care am să lucrez, într-o vreme în care cuvintele în engleză nu erau la modă. Şi când mă gândesc cât timp am pierdut analizând la ce facultate să dau..;
- spunea mereu ca baba lui e pe 8 martie;
- avea o grămadă de defecte, care mă enervau groaznic, dar pe care nu mi le mai amintesc acum, oricât de mult m-aş chinui.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
