joi, noiembrie 26, 2009

Mind the Gap

Duminică am stat trei ore şi ceva la coadă la consulat pentru a vota. Împreună cu alte câteva zeci de români am stat, cuminţi, şi am aşteptat. Români fiind, cred că ne stă în fire să fim obişnuiţi cu acest lucru. Spre deosebire de cozile din România însă, nu am avut parte de ţipete de nemulţumire, de oameni care se băgau în faţă sau de nici un "haideţi domnişoară odatăăăăă". Unii români erau chiar împreună cu copii mici (4-5 ani, cum sunt mai neastâmpăraţi) - până şi ei stăteau cuminţi.

Stăteau răbdători pentru a alege preşedintele unei ţări în care, cel mai probabil, 80% dintre ei nu se vor mai întoarce niciodată. A plouat, a bătut vântul, însă mai cu'o glumă, mai cu'o ironie, au aşteptat toţi.. până la ultimul. Chiar şi aşa, a fost ceva foarte trist în tabloul acesta. La toţi cei de acolo, de o manieră sau alta, părea să le mai pese încă de ce se întâmplă acasă. Poate chiar mai mult decât celor care erau efectiv în ţară. În acelaşi timp însă, la toţi, vântul şi ploaia în care au fost nevoiţi să stea, le'a adus aminte, încă o dată, de ce de fapt nu se întorc acasă. Bineînţeles că numărul de votanţi din Bonn ar fi putut fi mai bine estimat, bineînţeles că ar fi putut fi mai multe resurse de la consulat alocate, bineînţeles că oamenii ar fi putut fi direcţionaţi prin interiorul clădirii, astfel încât să nu stea în frig. Bineînţeles că toate aceste lucruri ar fi putut fi făcute. Ce te întrista nu era nici măcar lipsa acţiunii, era lipsa dorinţei de a face lucrurile mai bine. Şi nu te întrista, te scotea pur şi simplu din sărite.


Am intrat într'o clădire şi brusc, nu mai eram în Germania, eram în România. De data aceasta însă, oamenii care mă înconjurau erau un pic diferiţi. Erau mai civilizaţi, mai puţin agresivi, mai calzi în gesturi, mai calmi. Sincer, am avut senzaţia că toţi acei români s'ar întoarce şi mâine înapoi în ţară, dacă ar fi măcar puţin mai bine acolo, măcar puţin mai multă ordine.


A fi expat nu e într'atât de fascinant pe cât pare, însă un lucru este clar, lipsesc acei mici nervi cotidieni din România care te rod încet, încet. Aici, vânzătorii zâmbesc, sunt veseli chiar, oamenii de pe stradă dacă te văd nedumeriţi, te întreabă cum te pot ajuta iar cerşetorii îţi urează "O seară plăcută" şi îşi cer scuze că te'au deranjat. Nu ai constant sentimentul că trebuie să stai cu garda sus, că cineva încearcă la tot pasul, să te păcălească. Da, sunt şi considerentele financiare însă deasupra lor, este liniştea. Fără linişte, degeaba ai bani.

Într'o săptămână, în România fiind, mă voi duce din nou la vot. Chiar dacă nu vor fi cozi, va fi un vot trist şi amar.

5 comentarii:

Iulian spunea...

e frumos ai spus-o! Asta ma scoate cel mai tare din sarite in tare noastra! Lipsa de interes, lipsa dorintei de a face lucrurile mai bine. Macar daca ar incerca...ce multe ar putea astfel sa se schimbe! Mentalitatile vietii!

Raluca Munteanu spunea...

Stiu, e o atitudine care pur si simplu nu o pot intelege. Si nici nu prea stiu de unde sa incepi ca sa o schimbi..

Anonim spunea...

很有趣~~感覺很好的blog,祝您人氣長虹..................................................

Zab spunea...

Wrong, you naughty..naughty R. "This land is your land", deranjanta lipsa ta de nationalism. Nicaieri in alta parte* n-ai sa vezi "mame scuipate de proprii lor copii"! Romania asa cum este ea..are la baza imperfectiunea. Nu toti romanii sunt tigani, si nu toate cozile sunt pline de tipete (iar cozile de care zicea ca suntem noi obisnuiti, sunt lucruri normale chiar si in tarile "net educate"). Asta e tot ce am avut de zis si "Bineînţeles" ca ar cam trebui sa iti reeditezi postarea!! Cheers.

Raluca Munteanu spunea...

@Zab E interesantă familiaritatea care ţi'o permiţi în a mi te adresa. Poţi te rog să fii amabil şi să mi'o explici?

În ceea ce priveşte articolul meu..nu cred ca mi'am scuipat ţara prin el (afirmaţie de care aş putea să fiu ofensată, de altfel), erau pur şi simplu nişte observaţii făcute din prisma unei persoane care a trăit mai mult de un an în afara patriei (şi care apropo, s'a întors). Nu am militat niciodată pentru perfecţiunea altor ţări, lucru sugerat şi prin ultimul paragraf, DACĂ e citit cu atenţie: "A fi expat nu e într'atât de fascinant pe cât pare".

Am menţionat doar că anumite stresuri cotidiene pe care eu consider că le am în România, odată ce am depăşit graniţa, dispar în mare măsură (şi cred că am stat suficient de mult timp încât să îmi pot forma o părere măcar pertinentă, dacă nu relevantă).

Oricum, Zab, apreciez comentariul tău. Bineînţeles, ar fi fost ideal dacă ai fi fost şi tu suficient de mândru de el astfel încât să nu alegi a'l posta sub o identitate anonimă, but I guess you can't win them all.

Cât despre reeditare.. fiind vorba de un blog personal, I'll be the judge for that.

Numai bine,
Raluca