Simplu, dar complicat

Nu aş putea să dau mereu argumente concrete pentru deciziile pe care le iau. Uneori, unele lucruri.. just feel right. Uneori am dreptate, alteori mă înşel. Mă enervează groaznic să greşesc (oricare ar fi motivul), însă mereu mi'am asumat rezultatul.


Astăzi, am luat decizia de a duce la bun sfârşit un proiect (cred că aş putea să mă hazardez în a'l numi artistic) cu a cărui idee cochetez de foarte mult timp. O încercare, cu ajutorul căreia nu ştiu dacă voi deveni un artist mai bun, însă sper cu siguranţă să mă ajute în a devini un om mai bun. Începând de astăzi, am fix un an și jumătate pentru a realiza ceva pe cât de personal, pe atât de complicat.

Şi totuşi .. E ca atunci când scrii şi toate virgulele par să stea fix unde trebuie, fără nici cel mai mic efort. E ca atunci când prezinţi şi cuvintele vin de la sine. E ca atunci când stai de vorbă cu cineva pentru prima dată şi ai senzaţia că vă ştiţi dintodeauna. E tăcerea comfortabilă dintre doi oameni. E familiaritatea pe care o ai cu cel mai bun prieten, pe care oricât de rar l'ai vedea, de fiecare dată e ca şi cum l'ai văzut ieri. E ca atunci când eşti atât de entuziasmat de o idee, încât pur şi simplu nu poţi vorbi despre altceva. E ca atunci când timiditatea păleşte.

Nimic nu se compară cu sentimentul că ai luat decizia corectă.

Nothing beats the real thing

Înainte de a'mi începe monologul, menţionez faptul că I'm a strong believer al faptului că nici un fel de Yahoo Messenger, Skype, MSN, Facebook va bate VREODATĂ viaţa reală. Nothing beats the real thing. În virtutea acestei idei, mi'amintesc de Bogdan Naumovici care zicea la IdeaForum că viaţa se scrie pe bloguri, nu se trăieşte pe ele. Foarte adevărat.

Scrisesem mai demult despre un studiu făcut de cei de la Nielsen, cu privinţă la evoluţia reţelelor sociale. De asemenea, de'a lungul vremii, am mai bătut unele apropo'uri legate de incapacitatea mea de a'i înţelege pe cei care asociază orice instrument de social media cu o invadare a intimităţii personale. Nu mă înţelegeţi greşit, nu i'am blamat; doar nu i'am înţeles. Asta în condiţiile în care eu chiar mă consider o persoană destul de "ataşată" de propria'i intimitate. Ca să nu mai vorbesc de faptul că, în cazul meu, încrederea acordată celor din jur nu a fost mai niciodată la super ofertă. Chit că, în final, nu a fost mereu apreciată sau nici măcar dorită.


Mereu am pornit de la premiza că dacă e ceva care nu vreau să fie public, I would not upload it anywhere to begin with. La fel cum dacă vorbesc cu tine şi e ceva ce nu vreau sa afli, nu îţi spun. Simplu. Eu controlez ce fotografii îmi pun pe Facebook sau Flickr. Eu îmi setez gradul de privacy la fiecare dintre ele. Eu decid despre ce să postez pe Twitter. Eu aleg pe cine sau ce să ignor. Eu setez ce alerte vreau să primesc pe emailul personal. EU, nimeni altcineva. Din acest motiv scrie Raluca Munteanu pe fiecare dintre conturile respective şi de aceea, o parte din mine se află în fiecare. Bineînţeles, toate ar putea fi sparte/crackuite/whatever însă honestly, like somebody would really go through that trouble.. nici măcar eu nu pot să accept complimentul ataşat unui astfel de gând paranoic :)

Mi'am petrecut după'amiaza citind un studiu de la Economist despre social networking (if interested, vă recomand să downloadaţi varianta completă).

Nu am să încep a dezbate toate ideile prezentate acolo, însă unele dintre ele chiar merită menţionate:

• Until the mid1990s they (i.e. social networks) were largely ghettos for geeks who hid behind online aliases. Thanks to easytouse interfaces and negrained privacy controls, social networks have been transformed into vast public spaces where milions of people now feel comfortable using their real identities online. (Bineînţeles, nu suntem într'atât de naivi încât să vorbim de o sinceritate deplină. Aceasta se găseşte rar şi în mediul offline)
• Social networks have also become important vehicles for news and channels of influence. (Eu cred că am aflat primele ştiri despre moartea lui Michael Jackson de pe Twitter'ul CNN'ului :))

via

• As people become increasingly used to sharing and collaborating outside the workplace, they are coming to expect firms to be more open and collaborative places too. (Ziua în care s'a blocat accesul la Facebook la birou cred ca productivitatea angajaţilor a scăzut doar aşa, din principiu :) )
  
• Online networks have attracted plenty of attention from corporate recruiters too (..) the biggest attraction is that the networks help firms to cut search costs (..) A survey by CareerBuilder.com of about 2,700 executives in America last year found that 45% of them looked at job candidates’ socialnetwork pages as partof their research, and more than a third of those had unearthed information there that put them off… hiring someone.
  
• Social networks will take off as some managers realise that they now know more about strangers on Twitter and Facebook than they do about the people in their own organisation

via

• Like Mr Obama, social networks have also generated great expectations along the way on which they must now deliver. The study argues that social networks are more robust than their critics think, though not every site will prosper, and that social networking technologies are creating considerable benefits for the businesses that embrace them, whatever their size. (Secţiunea despre mult dezbătutele modalităţile de monetizare ale acestor instrumente mi s'a părut cred cea mai interesantă. In the end, there's no such thing as a free lunch)

Măcar pentru cultura generală, şi tot merită citit. You can strongly disagree (to make it more fun, that is :)).

Revenind la ideea principală, nothing beats the real thing, într'adevăr. Şi e firesc să fie aşa, pentru că nu acesta este obiectivul. Folosite însă într'un mod coerent, propovăduind mesaje similare pe fiecare dintre toate aceste jucării, se pot crea destul de multe sinergii. Cred cu tărie în acest lucru şi nu, nu îmi trăiesc viaţa pe blog (Frecvenţa postărilor poate confirma acest lucru :) )

Cât despre aspectul social, one thing I've learned: prietenie (că despre dragoste nici nu poate fi vorba) cu de'a sila nu se poate. Nici măcar pe Facebook.

So, rest assured.

My kind of politeness

"This is very interesting [name], thank you for sharing... really appreciate it. Would you like to explain why do you think it's bullshit or are you a man of few words?"

And they say you can't punch one man with words.

Don't ask why

Back to the basics

Am cunoscut ATÂT de mulţi oameni în anul care a trecut şi toţi ATÂT de diferiţi încât, în încercarea de a'i înţelege, cunoaşte şi până la urmă accepta mai bine, începusem la un moment dat să repet constant: "I don't get it and I find it weird BUUUUUUUUUT maybe I'm missing something.. In the end, whatever works".

Dacă simţiţi că alergaţi de prea multă vreme, deşi nu aţi făcut jogging niciodată, acest film semnat Woody Allen s'ar putea să vă aducă puţină odihnă. However, keep in mind that "This is not the feel good movie of the year. So in case you're any of the idiots that need to feel good, go get yourself a foot massage".



"I happen to hate New Year's celebrations. Everybody desperate to have fun. Trying to celebrate in some pathetic little way. Celebrate what? A step closer to the grave? That's why I can't say enough times, whatever love you can get and give, whatever happiness you can filch or provide, every temporary measure of grace, whatever works. And don't kid yourself. Because its by no means up to your own human ingenuity. A bigger part of your existence is luck, than you'd like to admit. Christ, you know the odds of your fathers one sperm from the billions, finding the single egg that made you. Don't think about it, you'll have a panic attack."

Mai multe citate din film, inclusiv monologul de la început (my personal favorite), aici.

Mind the Gap

Duminică am stat trei ore şi ceva la coadă la consulat pentru a vota. Împreună cu alte câteva zeci de români am stat, cuminţi, şi am aşteptat. Români fiind, cred că ne stă în fire să fim obişnuiţi cu acest lucru. Spre deosebire de cozile din România însă, nu am avut parte de ţipete de nemulţumire, de oameni care se băgau în faţă sau de nici un "haideţi domnişoară odatăăăăă". Unii români erau chiar împreună cu copii mici (4-5 ani, cum sunt mai neastâmpăraţi) - până şi ei stăteau cuminţi.

Stăteau răbdători pentru a alege preşedintele unei ţări în care, cel mai probabil, 80% dintre ei nu se vor mai întoarce niciodată. A plouat, a bătut vântul, însă mai cu'o glumă, mai cu'o ironie, au aşteptat toţi.. până la ultimul. Chiar şi aşa, a fost ceva foarte trist în tabloul acesta. La toţi cei de acolo, de o manieră sau alta, părea să le mai pese încă de ce se întâmplă acasă. Poate chiar mai mult decât celor care erau efectiv în ţară. În acelaşi timp însă, la toţi, vântul şi ploaia în care au fost nevoiţi să stea, le'a adus aminte, încă o dată, de ce de fapt nu se întorc acasă. Bineînţeles că numărul de votanţi din Bonn ar fi putut fi mai bine estimat, bineînţeles că ar fi putut fi mai multe resurse de la consulat alocate, bineînţeles că oamenii ar fi putut fi direcţionaţi prin interiorul clădirii, astfel încât să nu stea în frig. Bineînţeles că toate aceste lucruri ar fi putut fi făcute. Ce te întrista nu era nici măcar lipsa acţiunii, era lipsa dorinţei de a face lucrurile mai bine. Şi nu te întrista, te scotea pur şi simplu din sărite.

Am intrat într'o clădire şi brusc, nu mai eram în Germania, eram în România. De data aceasta însă, oamenii care mă înconjurau erau un pic diferiţi. Erau mai civilizaţi, mai puţin agresivi, mai calzi în gesturi, mai calmi. Sincer, am avut senzaţia că toţi acei români s'ar întoarce şi mâine înapoi în ţară, dacă ar fi măcar puţin mai bine acolo, măcar puţin mai multă ordine.


A fi expat nu e într'atât de fascinant pe cât pare, însă un lucru este clar, lipsesc acei mici nervi cotidieni din România care te rod încet, încet. Aici, vânzătorii zâmbesc, sunt veseli chiar, oamenii de pe stradă dacă te văd nedumeriţi, te întreabă cum te pot ajuta iar cerşetorii îţi urează "O seară plăcută" şi îşi cer scuze că te'au deranjat. Nu ai constant sentimentul că trebuie să stai cu garda sus, că cineva încearcă la tot pasul, să te păcălească. Da, sunt şi considerentele financiare însă deasupra lor, este liniştea. Fără linişte, degeaba ai bani.

Într'o săptămână, în România fiind, mă voi duce din nou la vot. Chiar dacă nu vor fi cozi, va fi un vot trist şi amar.

When you don't know what to do, always go back to the basics

When you don't know what to do, always go back to the basics
Originally uploaded by Raluca Munteanu

London Science Museum, November 2009

Random talk

"Having lived in Europe for the past 8 years, I take it you're not afraid of the wurst anymore.. :)
No, actually I am past beyond that, even though, I must admit it's quite a long way from Korea to Europe..
How do you find European people, after having lived for so long amongst them?
Well, that's a good question to ask. When I came from Asia to Europe I realized that everything, but really everything, is different here, from what I had been used to. Europeans are more direct and a lot less shy than the Asian people. When you think of A, you say it loudly: "A". When we think of A, we say in a quiet way: "Well, maybe it's B, that can sometimes be C, which often leads us to A". I really had to get used to everything from scratch. The shape of the continent is different, hence the distances from one place to another are smaller, the people look different, the food is different, the education and attitude is different, the way you approach things is different. However, despite all this, our goal is the same: achieving happiness. The goal is the same, but everything up to that point is done in a different way."

I thought it was a really nice way of putting it.

In whiskey veritas

Conversation with a random girl, I had never met before:
"Where do you live?" (she)
"In Altstadt" (me)
"Reaaaaally? Meeee tooooo!!! Where in Altstadt?"
"Next to Frankenbad"
"Really?? Meeeee tooo!!!! Where next to Frankenbad?
"Well.. in the building right in front of it"
"Really??? Meeee tooo!!! Oau, we're practically neigbours. Listen, do you have a washing machine?"

Photography Pet Peeves

M'am amuzat astăzi citind acest articol care enumeră principalele lucruri care îi scoate din sărite pe fotografii de la Underwire cu privinţă la alţi fotografi.

Pe lângă Watermarks (If you’re concerned about people stealing your photos, don’t post them on the internet) şi The Megapixel discussion (We don't know how many megapixels your camera has, and we don't care) mai adaug câteva ale mele:

• Clasica poză făcută cu DSLR'ul în oglindă DSLR (Cei care îşi fac poze cu Iphone-ul în oglindă constituie o categorie aparte)
  
• Persoane care consideră că compoziţia ţine de performanţa aparatului şi nu de cea a fotografului. Aş face si eu fotografii mai bune, dar nu am un aparat suficient de bun
  
• Personaje care au senzaţia că dacă pozează cruci, copii cerşetori sau câini vagabonzi, au poze mai complexe. "Un mesaj trist e o cale mai facilă spre a obţine o reacţie din partea publicului, nu neapărat o soluţie pentru a deveni un fotograf mai bun" (Raluca Munteanu)
  

Şi că tot menţionam mai devreme, culmea watermark'ului am văzut'o acum câteva zile, pe Facebook, când un prieten şi'a pus pe pozele de la picnic/ieşire la suc/bere/ whatever "proofI'msocializing" photos, "copyright to ", în colţul din dreapta al paginii.
That was simply just too much. For my understanding and little, very little, brain.

Anchors of CNN

Just watched the new CNN program of Christiana Amanpour, The anchor of Amanpour.
Even though promoted as the first show she's doing inside of a studio, after like 20 years of field action, the start was very promising, having as guests the president of Afghanistan, Hamid Karzai and the U.S. Special Representative for Afghanistan and Pakistan, Richard Holbrooke.

And if that doesn't really impress you much, just for your info, in the coming weeks, Amanpour will interview a bunch of other "no names" including: Former UK Prime Minister Tony Blair; Queen Rania of Jordan; former U.S. Secretary of State Madeleine Albright or Human Rights Council Report on Gaza War Richard Goldstone.

I guess these types of guests are seen only in the program of a journalist which states: "My comfort zone is out there dodging the bullets and the bombs".



Well, not that anybody asked me, but my comfort zone is somewhere in between my bedroom and livingroom. I guess that's why I ended up in Bonn, instead of Afghanistan.

Nikon s1000PJ

Noul model Nikon s1000PJ cu proiector incorporat sună într'atât de bine, încât parcă şi pe mine m'ar tenta să îl încerc. My precious rules, însă dacă ar fi să îmi iau o compactă, de dragul unei portabilităţi crescute, nu m'ar deranja una care să îmi permită cât mai multă joacă. Iar opţiunea de a arăta imediat pozele, fără a mai fi nevoită să alerg după cabluri sau LCD'uri, nu e neapărat de ignorat.

Aşa cum însă au mai zis şi alţii însă, nu înţeleg de ce filmuleţul de prezentare arată de zici că a fost lansat la începutul anilor 80.



Mi se pare cel puţin dubios să promovezi o cameră digitală ce se doreşte a fi cutting edge, printr-un promo similar celor de la teleshopping. Hm. Îmi scapă mie ceva?

O descriere pe larg a specificaţiilor aici şi nişte opţiuni de preţuri aici.

Corporate slang

Dialogue in a meeting:

Person 1: "That's being taken care of by their new Daniela."
Person 2: "Yeah, I didn't know they have a new Daniela."
Person 3: "Daniela? Who's Daniela?"
Person 1: "Oh dear, Daniela is actually the new Susan."

Well, in the end, I guess it's true when they say that nobody is irreplaceable.

Tired of fighting

Tired of fighting
Originally uploaded by Raluca Munteanu

Cologne Pride

Clark Kent was just Superman's vision on human kind

Clark Kent was just Superman's vision on human kind
Originally uploaded by Raluca Munteanu

My kind of "Gotta Know"

"How can planes fly?
How can we speak through a wire or on mobile phones?
How does electricity work?
Why is yawning contagious?

Oh, these kind of things I'll never know.."

And I move on.

Spreading good Karma

Setting the Background
According to Wikipedia, an Automated Teller Machine (ATM) is a computerized telecommunications device that provides the customers of a financial institution with access to financial transactions in a public space without the need for a human clerk or bank teller.
Basically, it helps you, the customer, to save time, and you, the bank, to save resources. It's really no rocket science. Overall, it contributes to customer satisfaction which, of course, like many things in this life, translates into money. Particularly because of this reason, you might think that it is in the financial institution's best interest (and responsibility) to make sure that they work properly. At least, that's what the books say.

Explaining the Context
In Germany, at a certain Deutsche Bank office however, things work slightly differently. For example, if you deposit money to an ATM, there is a possibility of not getting a receipt. I'm not sure of the reasons, but if this happens, you basically don't have a proof that the transaction was a success and that is a problem that would need some fixing.

Let's say you see the same thing happening, a few minutes later, at the same ATM, to another person (who this time, so happens to be a local). This person decides to go to the customer office in order to obtain a proof of his transaction, and is kind enough to explain that the same problem happened to you as well. In the same time.

Well, when this happened to me, the German speaking person (that was sitting right next to me) was invited to jump the 10 people line, was allocated to a bank teller who was briefed on what had happened and that printed the receipt for him. I, on the other hand, even though I encountered the gleich problem, was invited to wait because there's nothing we can do for you.. there are so many people waiting. Something along the lines: the other man could, but you can't.

Me puzzled.
I've checked the dictionary and one of the main characteristics of a rule is the fact that it applies in the same way to everybody. A rule is not like the sunny weather, which comes and goes. A rule is always there, for everybody. That's why it's a rule.

Separately from the fact that queuing to get printed the receipt from an ATM transaction, somehow defeats the whole purpose with saving time, I might get annoyed when seeing that the rules can be broken on a preferential basis. Not that I have anything against waiting, but if you are planning to discriminate me, at least be so kind and tell me why. Otherwise, I will just be so sad and think I wore the wrong dress. Moreover, not only am I forced to waste my time because of a mistake that is not mine, but I also get an employee of the company to whose profit I contribute, to speak down to me. Oh, you don't speak German, I see..

In the end, maybe it's just me not understanding certain customer service approaches. I mean, who am I to think that because I pay the same fees to my account, have no debts and do quite a bit of transactions, should expect the same kind of treatment like towards any other customer. Really Raluca, grow up.

Reality
If it weren't for that men that got the same issue fixed immediately and that lady who spoke condescendingly to me, I would not have jumped the line. Which I did, by the way. I recommended however to all the people that got annoyed at me (and for a true reason) to address the Deutsche Bank Customer service. They have a passion to perform, therefore I am sure they will spend extra time in solving a problem, no matter how minor that might be.

Yes, with them clients come first. Moreover, they are all treated equal. Oh, and what a great feeling that is.

Separate note
Germany is and will remain my favorite European country (Romania does not count). This post is to demonstrate that deficient customer service can be found anywhere, not only in Romania.

The geekish face of Raluca

Sunt foarte mulţumită de cât de integrate sunt aplicaţiile pe care le folosesc, respectiv Blogger'ul, Flickr'ul, Facebook'ul şi Twitter'ul. It all fits. Dacă scriu pe blog, încarc poze pe Flickr, sau postez pe Twitter - toate acestea apar în mod automat pe Facebook. De asemenea, customizând puţin opţiunea Blog This de la Flickr fotografiile apar frumos şi pe Blogger, cu tot cu descriere, nume etc. Ştiu că nu e mare lucru, but I love it.

Acum, presupunând că motivul absenţei mele de pe blog era legat de design, aplicaţii etc, totul este aşezat în aşa fel încât să mă motiveze să scriu mai des. Am însă nostimul sentiment că fiecare acţiune de'a mea va declanşa o adevărată reacţie în lanţ..

Oh, the pressure.. :)

We were used to having it all and one day there was nothing

We were used to having it all and one day there was nothing
Originally uploaded by Raluca Munteanu

In 1938, the Hannover Synagoge was burnt by the Nazis.
In 1943, 60% of the Hannover city was destroyed by the World War II bombing.

"Partea frumoasă în România este că, aici, totul e încă de făcut"

România e o ţară greu de iubit, vorba lui Ştefan, şi, mai ales, o ţară căreia e greu să îi rămâi loial, aş adăuga eu.

Recomand cu căldură acest articol din Adevărul, al lui Andrei Pleşu. Rar atât de mult adevăr în atât de puţine rânduri.

După ce l'am citit, nu aveam în cap decât un singur gând: Hai măi Raluca, şi tu în ţara asta vrei să te întorci? şi un singur răspuns: Măi, în principiu, da.

Dar, cum spunea tanti de la Teleenciclopedia, despre toate acestea, într-un episod următor.