Artă, frate!

Câteva poze geniale, din mediul politic, aici.
Via Sutu.

Ecce homo

Eu sunt o-mperechere de straniu
Şi comun,
De aiurări de clopot
Şi frămîntări de clape-
În suflet port tristeţea planetelor ce-apun
Şi-n cîntece, tumultul căderilor de ape...

Eu sunt o cadenţare de bine
Şi de rău
De glasuri răzvrătite
Şi resemnări tîrzii-
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu
Şi-n visuri, majestatea solarei agonii..

Eu sunt o-ncrucişare de harfe
Şi trompete,
De lenese pavane
Şi repezi farandole-
În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete
Şi-n ris, impertinenţa sonorelor mandole.

În seara asta m'am plictisit de cuvinte în engleză, termeni împrumutaţi şi lucrul la aceleaşi documente dar cu extensii diferite. În seara asta mi'am adus aminte că'mi place Minulescu.

Difficult is worth doing

I love Honda. The brand, i mean.
Nu ştiu dacă e neapărat din cauza reclamelor creative, a comunicării coerente sau pur si simplu din cauza încăpăţânării lor de a dovedi visele imposibile. I simply love it. Şi e genul ăla de dragoste necondiţionată, de evanghelist. Povesteşti despre ea cu entuziasm şi te încrunţi uşor când cineva o vorbeşte de rău.

Cu toate acestea, oricât de drag mi'ar fi mie brandul acesta, sunt unele lucruri care nu cred că aş putea să le fac vreodată pentru el. Am găsit la Dan pe blog un mic videoclip care într'adevăr, cred că bate orice reclamă, la orice brand.

Mai exact, e live advertising. Reclama de mai sus e prima din acest gen difuzată pe un post britanic de televiziune şi arată cum 19 paraşutişti 'desenează', în fix 3 minute şi 20 de secunde, cuvântul HONDA. Pe principiul, 'Difficult is worth doing'.
Aşa coerenţă în comunicare, mai rar.. Dar deh.. dacă nu Wieden + Kennedy, atunci cine?

Telefonul fără fir

Astăzi, toată ziua am vrut să te sun. Să îţi spun că e o zi mare, că am mai bifat un capitol din cartea pe care o scriu, şi mai ales, trăiesc. Am vrut să te sun şi să îţi spun că s-au încheiat patru ani în care am muncit mult şi în care am luptat, de cele mai multe ori, împotriva curentului..împotriva unui curent care, până la urmă, m'a adus fix unde vroiam sa ajung.

Astăzi am absolvit facultatea şi am vrut toată ziua să te sun. Doar că nimeni nu a putut să îmi dea numărul..

A pleca (sau nu) urechea la zei

I just met Hypnos who told me I should not place trust in girls with blue blood roots. He insisted that proletarians like me don't fit the colour in the pic.

Variatiuni enigmatice - cu Repan şi Diaconu

O piesă despre doi bărbaţi total diferiţi şi despre două viziuni diferite asupra iubirii. O poveste despre un scriitor celebru şi un provincial aparent banal, care au în comun nimic altceva decât iubirea pentru aceeaşi femeie. Femeie care apare, pentru fiecare dintre cei doi, într'o ipostază total diferită.

Alexandru Repan îi dă personajului său, laureat al premiului Nobel şi retras acum pe o insulă pustie, un aer de enervantă superioritate, de exagerată aroganţă. Un scriitor blazat, un scriitor ce nu crede în modelul banal de iubire, ce preferă să ia femeile pentru ce sunt, şi să le părăsească pentru ceea ce nu sunt.

Mircea Diaconu pe de altă parte, este însă un om obişnuit. Un om simplu, banal poate, un personaj gri, uşor ezitant, mereu umil în faţa marelui scriitor. Dar, mai ales, un personaj teribil subestimat, de la bun început.

Nu ţi'e greu să trăieşti aici, singur?
Nu mă plictisesc niciodată în compania mea.
Şi nu e greu să trăieşti cu un geniu?
E mai uşor decât cu un imbecil..

Teatrul Nottara, Bucureşti.

Dragostea durează trei ani - în Iaşi

Mai văzusem o dată Dragostea durează trei ani, în Vamă, acuma un an şi ceva. O piesă total neconvenţională, cu un scenariu fermecător, ce prezintă petrecerea de divorţ a lui Marc Maronnier (Cristi Iacob) şi a lui Anne (Carmen Trandafir).

via

O piesă foarte vie, foarte savuroasă care a încercat, prin o întreagă varietate de argumente, să demonstreze că dragostea este o bătălie pierdută de dinainte. Au fost două ore delicioase, cu multe jocuri de lumini, cu secvenţe de dans şi muzică pe fundal. Piesa e scrisă după o carte de Frederic Beigbeder. Câteva secvenţe din ea pot fi găsite aici.

E o piesă care e mult mai potrivită pentru un cadru informal (bar, terasă, ce'o fi) şi nu neapărat pentru Luceafărul nostru de teatru. Nu m'a deranjat însă lucrul acesta aseară, întrucât a existat mereu o interacţiune (neforţată) cu publicul care crea, de la un anumit punct încolo, senzaţia că eşti chiar parte activă la petrecere. Actorii au improvizat mult, şi mai ales frumos.

A fost enorm de multă lume. Atât de multă lume încât într'adevăr, prima reacţie era: Ce faceţi fraţilor toţi aici? Sunteţi nebuni? A fost căldură mare, moncher, căldură mare! Dar nu ştiu cum se face că am trecut repede peste lucrul ăsta.




Nimeni nu te avertizează că dragostea durează trei ani. Complotul dragostei se bazează pe un secret bine păstrat. Eşti lăsat să crezi că dragostea e o chestie pe viaţă, când, de fapt – din punct de vedere chimic – dispare după trei ani.

În primul an spui: "Dacă mă părăseşti, mă OMOR".
În al doilea an spui: "Dacă mă părăseşti, o să sufăr, dar o să-mi treacă".
În al treilea an spui: "Dacă mă părăseşti, desfac o sticlă de şampanie".

Să repetaţi des aceste trei fraze:
1) FERICIREA NU EXISTĂ.
2) DRAGOSTEA ESTE IMPOSIBILĂ.
3) NIMIC NU ESTE GRAV.

Dacă e pe bune sau nu, trebuie să vedeţi piesa ca să aflaţi. E un tren spre Bucureşti la 18:00 cred..

Mici şi carte

'Iaşiul, capitala culturii. Aşa a fost, aşa va fi.'

Asta spune campania unuia dintre candidaţii la primăria locală. A cui campanie este, nu e foarte relevant. Şi asta pentru că, la nivel general, numele candidaţilor în campania din anul acesta nu sunt foarte relevante.

Un alt candidat, pe de altă parte, a găsit un alt sens pentru ideea de Iaşi, capitală culturală. A luat la un loc bine consacraţii mici şi i'a dus într'unul din principalele simboluri culturale ale Iaşiului: parcul Copou. Mai mult, a reuşit chiar să adune tot publicul ţintă al partidului din care face parte, într'un eveniment care omagiază 'Ziua Familiei' şi, implicit, pe toate cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsnicie. Şi uite aşa s'a filtrat lumea. Checked.

Dacă până acuma de'alde Eminescu, Creangă, Veronica Micle şi mulţi ca ei, vegheau oameni care citeau cărţi sau care ascultau romanţe, astăzi vegheau procesul de fabricaţie al micilor.

Nu e bai. Sunt sigură că nu au mai simţit de mult timp, mirosul apetisant al unui grătar.
Nostim e, că din anumite unghiuri, ai fi putut crede că lumea se înghesuie să vadă statuile. Cu toate că nimeni nu poate fi într'atât de naiv. Nu cred că au avut vreodată o audienţă atât de mare. Şi în plus, cu greu puteai sa nu observi cascheta poliţistului care coordona cozile la mâncare, sau boneta gospodinei harnice care punea micii pe grătar.

Şi uite aşa se face că, într'o după amiază de mai, Veronica Micle, Nicolae Tonitza şi Ion Creangă au ieşit la iarbă verde, la un cârnăcior, un mic şi'o bere. Păcat că ei nu mai pot să voteze. Cu toate că şi ei, dacă ar mai fi să fie azi, ar face parte din acel maxim 10% de electorat, care oricum nu prea contează. La o adică, de ce să conteze, când există mulţime întreagă, de măcar 50% + 1, care mânâncă carne doar de câteva ori pe lună.

Un bătrânel de astăzi avea mare dreptate..'Pozează-i domnişoară, pozează-i.. că le e foame..'

Urât, domnule..orice ai fi tu, că politician pentru mine, sigur nu eşti.. urât.

People I've met

You don't become a role model because you intend to. It just happens.
You don't become respected because you decide to. You earn the respect. And not through fear, nor intimidation.

I met a person whose passion for his work motivated an incredible number of persons. No fear, no intimidation. Just passion and knowledge.

You might have sometimes, indeed, been the bad guy. However, you have always been the supportive guy.
And I will always remember that, indeed, there is no magic. Nothing happens, unless you make it happen.

Close your eyes. What do you see?
Thank you for that.

Ne pregătim de Bizariadă

Câţiva studenţi (10 cu tot cu mine) cu multe idei, dar mai ales cu multă iniţiativă, s-au hotărât să pună ţara la cale.

Au lucrat mult, dar cu voioşie (cred că am să patentez, apropo, noţiunea de 'joyfully workin''). Au planificat multe lucruri, şi toate dintre ele realizabile. Acum, cu mândrie vă invită la:


Ce va fi, în doar câteva cuvinte:

• O piesă de teatru 'Poveştiri despre nebunia noastră cea de toate zilele', de Petr Zelenke, regie Radu Afrim
• O expoziţie de fotografie cu 22 de fotografii semante Radu Afrim,
• Un cocktail şi o tombolă cu premii ce vor consta în cărţi şi obiecte de artă (cuponul de participare la tombolă va fi primit odată cu biletul, la intrare)
  

Biletele se găsesc deja la Librăria Cărtureşti din Iulius Mall.
Preţul 20 RON.
Povestea pe larg o găsiţi pe blog.

În final, nu pot spune decât - Meet you there (vorba brandului).

Ca de Sărbători

Ador mesajul 'no new messages' din my beloved Gmail account, specific acestor perioade de sărbători.

It's all so quiet..Shhhh..

Resta solo il canto

Un cântec care poate fi cântat de oameni simpli, de pe stradă.
Un cântec pentru care nu e nevoie de haine elegante, de o ţinută sofisticată sau de o anumită conduită.

Nu am văzut o modalitate mai bună şi mai simplă de a transmite faptul că muzica clasică nu este o muzică exclusivistă ci dimpotrivă, o muzică ce poate fi pe înţelesul oricui.

Versurile aici.

Lost but ffffound.

Sunt foarte bucuroasa de noul meu cont de FFFound. Am aflat acum ceva vreme de el, insa abia acum am reusit sa gasesc pe cineva care sa imi dea invite (mersi Andrei).

E un fel de Delicious, adica tot bookmark manager, insa pentru poze. Mi se pare minunat. Singurul minus e ca functioneaza doar cu Explorer, nu si cu Mozilla.

Dar astea's mofturi de acuma..

Later edit: M-am inselat, se poate si pe Firefox. Era chiar evident.

The Big Word Project

De la Razvan aflu de existenta unui stapan diferit de cel al inelelor, mai exact de Stapanul Cuvintelor.

O idee micuta si draguta, care permite diferitor utilizatori sa cumpere cuvinte din DEX. Acestea, odata achizitionate, directioneaza persoanele care le acceseaza, catre site-ul "proprietarilor". A scris si Evenimentul Zilei despre proiect, aici.

Versiunea originala a site'ului vine, fireste, de peste ocean, lucru care pe mine sincer, nu ma deranjeaza deloc. Nu sunt neaparat o fana a ambitiei pur romanesti, de a reinventa roata.

Un cuvant e 5 euro, o suma modica, as zice. Momentan sunt doar 401 cuvinte cumparate. Prin urmare, daca aveti cat de cat o idee despre importanta cuvintelor cheie , inca mai aveti de unde alege.

Eu una, ma gandesc deja serios, la un cuvant remarcabil.

Planuri de vacanta

Nu e nimica nou in faptul ca fiecare Summit NATO vine la pachet, cu proprii anarhisti. In cazul Romaniei, o parte din ei au fost chiar mai harnici, si au incercat deja sa intre in tara pe la Calafat. Au fost insa opriti de SRI, pe motivul ca ar fi detinut materiale cu potential violent. Prin materiale, intelegem CD-uri, tricouri, postere cu mesaje gen: Globalizarea e the ultimate evil, Romania e colonie a Americii (etcetera, etcetera). Eu una nu stiu care e unitatea de masura a potentialului violent, si nici daca retinerea acelor tineri la granita este una legala. Cu toate astea, nu am sa ader grupului celor care cred ca venisera, de fapt, la picnic sau in excursie turistica.

M-am amuzat citind articolul prezent pe site-ul anarhist Contra-Doxa, care ofera un instructaj complet persoanelor care vor sa vina sa protesteze in Romania. Dupa o scurta descriere a istoriei NATO, sunt prezentate "obiectivele turistice" si o serie de Tips and Tricks pentru a disturbing visit de vis. Ca un fel de ghid Lonely Planet pentru anarhisti. Foarte tare, ce sa zic.
Prin urmare, daca vreti sa va aduceti plusul de valoare la haosul oricum creat cu ocazia Summit-ului NATO, aveti toate informatiile aici.

Sa incepem. Va recomandam ca obiectiv principal Casa Poporului. Evident, in acest caz, este ideal un tur neghidat, care sa va permita o mai mare libertate de miscare (si, mai ales actiune. Pentru ce suntem de fapt aici??). In cazul in care nu veti putea vizita aceasta cladire (fortele de ordine mai au prostul obicei de a pune garduri care impiedica accesul civililor), nu va ingrijorati. Sunt numeroase alte obiective care worth a visit, cum ar fi Casa NATO, din Palatul Primaverii. Bisericile sunt prezente la fiecare colt, si ar fi pacat sa nu se bucure si ele, de a ‘disturbing’ visit.

Mentionam faptul ca motivul protestului nu este relevant. Might it be for their priests and monks spying for the Securitate, their power and money seeking domination, their gender roles…you will surely find a reason.

In cazul in care doriti sa va prelungiti sederea la o saptamana, puteti incerca si una dintre excursiile optionale, de o zi. Baza aeriana Mihail Kogalniceanu, de langa Costanta, este in acest caz, alegerea perfecta.

Suntem siguri ca nu veti intampina probleme pe parcursul sejurului "Pelerinaj la Summit-ul NATO". Acest lucru se datoreaza si faptului ca activists in Romania have never experienced protest against an event of this scale in the country. Cu toate acestea, puteti gasi o detaliere completa pe site a diferitelor forces you might be confronted with during your visit. Tot acolo, va punem la dispozitie informatii valutare, un scurt ghid de conversatie si o lista a tarilor care necesita viza.

Va recomandam sa bring a sleeping bag si sa try to organize food (dumpster diving is not so common, but you can still find some stuff). Din nefericire, trebuie sa va spunem ca the ‘scene’ is not as big and equipped as you might be used to.

In concluzie, contam pe prezenta dumneavoastra la Summit-ul NATO. Speram sa va gasiti a worthwhile target, astfel incat excursia ANTI-NATO-WEEK in Bucharest sa devina as disruptive, creative and long-lasting as possible!

Cursuri de tupeu. Seminare de nesimtire.

Daca tot avem manuale de religie in care Dumnezeu ia scara copiilor catarati in copaci, cred ca pasul firesc ar fi, intr-adevar, cursuri de tupeu si seminare de nesimtire. Nu-mi esti tot timpul drag, domnule CTP. Astazi insa, mi-ai binedispus ziua, cu vorbele tale despre Jack Spintecatorul al limbii romane.

Eu nu vreau cine vanghelice si nici mici cu bere. Nu ma aflu, se pare, in grupul tinta al nici unui politician. Oare asta inseamna ca nu exist?

Despre noi, prin ochii altora

Uitandu-ma la episodul despre Romania al emisiunii No reservations cu Tony Bourdain (Travel Channel TV), nu pot sa nu ma mir, in continuare, despre cat de cu adevarat surprinzatoare tara noastra este.

Pe scurt, trebusoara a stat cam asa: cunoscutul realizator de emisiuni tv s-a hotarat sa vina in Romania, si sa testeze pe pielea lui (si pe banii altora) adevaratul spirit liber al romanilor. Zis, si facut.

Calatoria a inceput, nu insa inainte de a se purta niste tratative si cu Ministerul de Turism al Romaniei. Deal-ul a fost destul de simplu: ei nu isi fac emisiunea despre satrele de tigani din Romania (asa cum intentionau) - noi (da, adica eu si tu, nu stiai?) ii "ajutam" cu o cazare modesta (Hilton), o atentie, un dichis. In total, o finantare de 20.000 de euro, platita de "Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale". Buun, nu intram sa discutam problema de etica a producatorilor americani, si nici cat de potrivit ar fi mai degraba cuvantul "santaj" decat "intelegere".

Astazi am vazut si eu emisiunea, si pot spune ca sunt de acord cu Xsolo, in sensul ca ea ar fi putut foarte bine sa apara la Mythbusters. Desi ospitalitatea romanilor poate fi uneori, la limita penibilului dupa unele filme, ea nu reiese deloc din emisiunea lui Tony. Si asta, cel mai probabil, pentru ca ea este prezenta cel mult, doar "ici colo, in punctele esentiale" (vorba acelui om care ne-a descris cel mai bine). Prin urmare, daca mai eram recunoscuti pentru ceva bun, well..acel lucru nu mai exista. Cel putin, nu pentru cele 120 de milioane de telespectatori ai emisiunii.

De fapt si de drept, emisiunea nu avea cum sa iasa una interesanta. In primul rand, ghidul ales (din toate tarile..) este unul rus (?!?!), care nu stia deloc romaneste si care a gandit un traseu total eronat. Mai exact, putem vedea ruinele din Lipscani, santurile, gropile, birturile muncitoresti, taranii si carutele, pentru a mai da un strop de exotism (sunt curioasa cati americani si-au facut cruce cand le-au vazut). Evident, nu s-a putut iesi din cliseul Dracula, jumatate din emisiune fiind despre "proprietatea imobiliara" Bran. Poate s-ar fi vorbit chiar si mai mult despre Tepes, daca ar fi putut filma statuia lui. Aveau aprobare de a filma acolo, insa portarii, in dulcele stil smecheresc (care vine de la romanesc) le-au cerut 10 euro/m2 pentru a filma.

Locatiile alese sunt mai mult decat bizare, chiar daca ele infatiseaza porci la protap in the middle of fuckin' nowhere. Oricat de excentric ar parea, si oricat de reusita este emisiunea de obicei, episodul asta mi s-a parut total plictisitor. Seara de Halloween petrecuta cu niste alti americani anonimi e total anosta iar secventele despre Ceausescu si revolutie nu prea aveau ce cauta intr-un show, pana la urma, gastronomic.

Sunt de acord cu faptul emisiunea nu are datoria de a promova, neaparat in mod pozitiv, o tara. Inteleg, si respect acest lucru, la fel cum respect sinceritatea lui Anthony cu privinta la acest subiect. Il inteleg ca a fost dezamagit de ce a gasit aici, dar pe de alta parte, optiunile de distractie in Romania sunt destul de limitate, atunci cand ele iti sunt oferite de un ghid rus.

Nu cred ca am fost facuti praf, ci dimpotriva, cred ca imaginea prezentata este una adevarata. In alte cuvinte, astia suntem. Romania, inseamna si birocratie, oameni smecheri, si gropi, si carute, si caini vagabozni sau oameni care nu vor sa fie filmati, chiar daca acest lucru inseamna pentru ei reclama gratuita.

Sa-l invinovatesc pe Tony pentru faptul ca nu a vazut o Romanie mai frmoasa? Nu pot sa fac acest lucru. E adevarat ca nu a stiut unde sa filmeze, dar nici noi nu l-am prea ajutat.
Pana la urma, nu era datoria lui sa arate o imagine atragatoare a tarii noastre. Nu era datoria lui sa cenzureze. Cel mult, putem spune ca ar fi putut sa planifice mai bine totul. Dar asta este, chiar si mie (un overplanner) unele excursii imi ies prost.

Imi pare rau ca nu a apucat sa vada toate acele lucruri pentru care eu personal, nu as pleca niciodata din Romania. Imi pare rau pentru faptul ca aceste lucruri trebuie cautate si nu ies, in mod natural, in evidenta.

Este ghinionul lui, dar mai ales, e nestiinta noastra de a scoate in fata ce avem mai bun.

Despre ce vorbesc:
Partea 1, 2, 3, 4, 5, 6.

Despre pasiuni

Viata de zi cu zi devine mai simpla, daca ai pasiuni. Cel putin pentru mine. Si prin pasiuni, inteleg acele mici chestiute/activitati care sunt doar ale tale, care te entuziasmeaza si care, intr-o oarecare mica masura te contureaza si-ti mai dau mai multa savoare.

Daca stau bine si ma gandesc, nu stiu exact care a fost prima mea pasiune (si nu, clasica pasiune pentru un coleg de gradinita nu se pune). Cand eram mai mica, mult mai mica decat sunt acum, imi placea foarte mult sa fac chestii din lut. Un vecin construise o casa langa noi si descoperisem o intreaga cariera de argila. Evident, nu am trecut niciodata de stadiul de realizare a unor creaturi nedefinite. Dar asta nu prea conteaza.

A urmat apoi mersul cu bicicleta (nu foarte original, stiu), colectionat timbre o vreme si cochetat cu ideea de a picta. Din nefericire insa , nu a fost sa fie sa mostenesc nici talentul la desen si nici abilitatea de a canta la pian, de la alti membri ai familiei. Dar e ok, stiu ca nu au facut-o intentionat :)

Pasiunile care le am acum nu s-au mai schimbat de multa vreme. Cel mult, au mai aparut altele pe parcurs, ceea ce e un semn bun. Si in cazul in care vreti sa imi luati un cadou si nu stiti ce, puteti incerca:

• un puzzle, mai exact asta - desi sunt o persoana nerabdatoare (in toate sensurile, care nu poate explica nici macar un meniu simplu de nokia, pot sa petrec ore intregi realizand puzzle-uri. Da, fac parte din procentul de 5% de oameni care inca mai fac puzzle-uri de 2000 de piese. Si nu, nu am mult timp liber
• un pachet de carti de joc sau de chibrite - puteti incerca magazinele Piatnik in acest sens. Gama asta imi place foarte mult. Cel mai apropiat magazin este insa, din nefericire, la Viena
  
• o revista Omagiu sau una Otaku- desi e putin probabil sa nu am ultimele numere
• orice legat de harry potter- i like to stay young
• un toolkit pentru calatorii - desi suna a fraza pusa de obicei in cv, imi place sa calatoresc. Am multe poze care confirma asta. Aici sau aici.
  

Si bineinteles, mai sunt cateva, dar m-am rezumat doar la cele care imi sunt cu adevarat dragi. Mai exact, cele care ma fac mereu sa zambesc :)

De dat mai departe.

Oricat de mult am intoarce dilemele noastre pe toate partile, oricat de mult ne-am foi noaptea cautand raspunsuri, in final trebuie sa alegem, ca nu avem de ales. Ce-mi plac mie lucrurile astea foarte simple. Dar complicate.

Tara noastra, pe care o iubim.

Ce poti gasi, intr-o zi ca oricare alta, in centrul orasului Targu Frumos:

• Vitrine cu anunturi de Electronice, Electrocasnice, Electrotehnice sau Holuri, Canapele, Saltele;
• Clasicele magazine aparent doar cu haine, care insa au si cateva tipuri de deodorant, cateva tipuri de scutece, cam 3 modele de casetofoane/radiouri/mini-televizoare, jocuri de copii si, de ce nu, cateva bibelouri (un pescar, un catelus..poate o balerina);
• Multe afise cu plecari in Italia, Spania si Grecia (?!) la DOAR 100 de euro!!!
• Vase de gatit emailate, galbene si cu flori rosii pictate pe pereti;
• Conceptul de magazin de fabrica - heaven is the word. Multi papuci ieftini, unii cu eticheta de Benetton, altii cu eticheta de Bata, made in Targul Frumos (Made in China is soo overated );
• Nenumarate CAFE Bar, Snac Saorma, Mini Market sau Restaurant PIZZA (nu, nu am scris gresit).
  

Dupa ce am facut un tur aprofundat al orasului, care a durat aproape (!) o ora, m-am gandit ca ar fi totusi momentul sa grabesc putin lucrurile, si sa plec inapoi acasa. Mult mai voioasa, am parasit acest mic orasel, multumind insa, in secret, pentru faptul ca am aceasta optiune.